URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
10 August 2018, 19:00

Zilele oraşului Aleşd: Concurs culinar caritabil şi o sumedenie de concerte

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Aleşdenii, dar nu numai, sunt invitaţi între 17 şi 19 august la cea de-a XVIII-a ediţie a Zilelor Oraşului Aleşd.

Sărbătoarea va debuta cu dezvelirea unei plachete comemorative dedicată delegaţilor Aleşdului la Unirea de la Alba Iulia, eveniment programat vineri, 17 august, de la ora 13, în faţa Primăriei din oraş.

În aceeaşi zi, de la ora 15, în parcul din Tinăud, aleşdenii sunt invitaţi să deguste, dar şi să jurizeze gulyas-urile pregătite în cadrul concursului caritabil "Ceaunul cu bunătăţi". O porţie de gulyas va costa 10 lei, iar banii strânşi la acest eveniment vor fi donaţi familiilor unor copii bolnavi din oraș.

"Ne propunem să strângem fonduri pentru plata tratamentului unui copil cu tetrapareză spastică şi a altuia cu autism. De asemenea, ne dorim să ajutăm trei fraţi cu probleme sociale grave, finalitatea fiind plata unei mese pe zi la Cantina Socială din Aleşd, timp de un an", a explicat primarul Aleşdului, Ioan Todoca.

Sâmbătă, între orele 11 şi 17, la Arena Sportivă Aleşd, va avea loc Competiţia Naţională de Karate în Sala de Sport, iar de la ora 16, pe scena amenajată în incinta arenei vor începe momentele artistice. Pe scenă vor urca mai mulţi artişti locali, iar de la ora 20.45 va concerta cântăreţul de muzică populară Cornel Borza. Petrecăreţii vor încheia seara cu artistul Cabron.

Duminică, programul cuprinde reprezentaţii ale ansamblurilor din zona Aleşdului, dar şi ale unei şcoli de dans, un moment de magie cu Eduard şi Bianca, respectiv concertele trupelor Semnal M şi Akcent Live &Adi Sâna şi Aza. Seara se va încheia cu un foc de artificii.


Program

Vineri:

13:00 Dezvelirea Plăcii Comemorative dedicate Centenarului – Primaria Orașului Aleșd
15:00 Concurs culinar-caritabil: „Ceaunul cu bunătăți” &muzică: Party Band- (Parcul Tinăud)

Sâmbătă, 18 august

11:00- 17:00 Competiție Natională de Karate în Sala de Sport din cadrul Arenei Sportive Aleșd , organizata de către CSC Crisan – Sensei Crisan F.

Program artistic – pe scena amenajată în incinta Arenei Sportive din Aleșd:

-16:00 Ansamblul Palisada
-16:35 Fantasy
-16:45 Școala de Dans ”Clara Șchiop”
-17:00 The Glasses
-17:50 Ina Rus
– 18:10 Ștefania Cristea
-18:30 Ane Marie Popovici
-18:50 Daria Oprea
-19:10 Friends
-19:30 Metaphoric
-20:15 Simona Brișcan
-20:45 Cornel Borza
-21:30 Cuvântul Primarului Orașului Alesd
-21:35 Cabron

Duminică, 19 august

Program artistic – pe scena amenajata in incinta Arenei Sportive din Aleșd:

17:00 Ansamblul Poleanka
17:10 ”Cetatea Șoimilor” Peștiș
17:20 Ansamblul ”Datina”
18:00 Cristina Kudor
18:20 Sabina Leonte Alb
18:40 Demonstrație de karate (sceneta)
18:50 Monica Blaga
19:15 Bianca și Eduard
19:45 Semnal M
20:50 Ovidiu Bolocan
21:15 Jessie Baneș
21:45 Akcent Live &Adi Sâna și Aza
22:45 Foc de Artificii

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON