URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 24 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
03 Decembrie 2018, 14:11

Vine Crăciunul! Urmează o săptămână plină de magie la Oradea: Bărbierul din Sevilla, concerte Phoenix, Fuego şi Inna

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

De săptămâna aceasta, Oradea e pregătită de sărbătoare. Magia Crăciunului îşi face simţită prezenţa printr-o serie de concerte cu vedete, spectacole de operă, magicieni şi deschiderea târgului de iarnă din Piaţa Unirii.

De la operă la rock

Atmosfera Sărbătorilor cuprinde Oradea prin mai multe concerte, târg, magicieni, întâlniri cu Moşul şi operă. Astfel, luni, de la ora 19, la Teatrul Regina Maria, orădenii sunt aşteptaţi la "Bărbierul din Sevilla", o capodoperă a genului de operă în trei acte de G. Rossini, avându-l ca figură centrală pe Figaro. Rolul bărbierului va fi interpretat de baritonul Fernando Araujo, profesor universitar la Academia Mozarteum din Salzburg, iar Rosina va fi soprana Cristina Simionescu de la Opera Naţională Română din Iaşi. Biletele se pot lua doar la agenţia Teatrului.

Tot luni, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor (CCS) vor urca vedete din lumea teatrului românesc, Andi Vasluianu, Constantin Cotimanis sau Emilia Popescu, pentru comedia spumoasă "Un bărbat pentru Sara", de la ora 19.

În note de muzică cultă continuă trupa Phoenix marţi, de la ora 19, tot la CCS. Concertul  face parte dintr-un proiect inedit: o sinteză între ciclul Anotimpurilor prezente pe albumul "Cei ce ne-au dat nume" şi Rapsodia 1, emblematică pentru George Enescu. Opera compozitorului, ca pasărea Phoenix, este o stare de muzică vie şi generos comunicativă, un mit dăruit tuturor. Biletele se achiziţionează de la CCS, Poştă, de pe site-uri precum iabilet.ro, eventim.ro, bilete.ro şi din magazinele afiliate.

Întâlniri magice cu Moşul

Moş Nicolae, în periplul său prin lume, va fi prezent ce de obicei în mai multe locuri odată. Le va da copiilor daruri la ERA Park, miercuri de la ora 17, iar aceştia vor avea la dispoziţie o sumedenie de jocuri, concursuri cu globuri şi pinguini, ateliere şi pictură pe faţă.

Tot miercuri, Eduard şi Bianca pun în scenă un show de magie pentru toată familia, la Filarmonica de Stat, începând cu ora 18, în prezenţa lui Moş Nicolae. În spectacolul modern "Magicienii Moşului", protagoniştii au pregătit apariţii, dispariţii, numere de magie interactive, distracţii şi cadouri-surpriză.

Să fie lumină!

Joi, Târgul de Crăciun se inaugurează în Piaţa Unirii cu aprinderea luminiţelor festive, la ora 18, şi concertul Innei, de la ora 19, dar şi cu deschiderea căsuţelor specifice cu diverse bunătăţi, decoraţiuni şi obiecte hand made. Tot aici va fi un brad imens, patinoar, proiecţii pe faţade, căsuţa lui Moş Crăciun. Sâmbătă şi duminică, Ansamblul Folcloric Bihorul va reînvia obiceiuri rurale de sezon, precum Viflaimul, mersul cu steaua ori colindatul pe uliţele din zona centrală.

Cum vestirea Crăciunului nu este completă fără Fuego, îndrăgitul interpret va susţine tradiţionalul concert de Crăciun, la CCS, joi, de la ora 20, în cadrul turneului naţional "Fuego - Colindător la porţile cerului".

Alt concert de Crăciun o are în prim plan pe Paula Seling, în deschidere susţinând recitaluri Corul Liceului Greco Catolic şi Larisa Oneţ, vineri, începând cu ora 18, la Era Park.

Regal de spectacole

Sâmbătă, în două reprezentaţii, de la orele 11 şi 13, actorii Teatrului Arcadia au pregătit spectacolul Sania lui Moş Crăciun, o incursiune în poveşti ale copilăriei, ca "Ursul Păcălit de Vulpe" şi "Cei trei purceluşi", pentru a-i învăţa pe copii ce înseamnă o faptă bună şi cine ar trebui să o facă, pentru a aduce magia Crăciunului pe pământ.

Săptămâna bogată a evenimentelor precursoare sărbătorii Nopţii Sfinte se încheie duminică, cu show-ul "Crăciun cu Micuţa Fifi", personaj popular printre copii, care vine, de la ora 18, la ERA Park, cu un spectacol şi multe poveşti de sezon. Iar de la ora 19, la CCS, un Regal vienez de Crăciun susţinut de Orchestra Simfonică a Radio Ucraina şi Corpul "Aniko Ballet" vor întregi atmosfera de sărbătoare.

Să înceapă magia!

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Oleacă penibil
Sa pui fuego și inna pe aceeași scenă cu Phoenix. O legendă vs un puturos ce o pune pe ma-sa sa împodobească bradul și o semi analfabeta ce canta in engleza învățând versurile fonetic pentru că nivelul ei de engleza este mult prea jos, dar ea canta in general in engleza, că deh, e la moda. Dar felicitări pentru Phoenix!
Postat 04 Decembrie 2018, 09:22 de poiu
RE: Oleacă penibil
Nu sunt pe aceeaşi scenă!
Postat 04 Decembrie 2018, 21:06 de Moderator
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6699 RON
  • 1 EUR = 4.9762 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON