URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 19 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Iată că telenovela dintre președintele Consiliului Județean Ilie Bolojan și un grup de cetățeni din Cheriu începe să capete accente tragice. Deși șeful județului le-a oferit un inel, e drept, un inel metropolitan care trecea prin terenurile lor, cei din Cheriu n-au apreciat gestul romantic și l-au târât prin tribunale, pe motiv că le tulbură posesia și buruienile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ca în fiecare an electoral, o grămadă de aleși își schimbă partidul care i-a ajutat să-și câștige mandatele, perioada pre-electorală fiind comparată cu sezonul de Mercato din fotbal. Atât doar că, deși numitorul comun cu fotbalul sunt banii, în politică ar trebui să conteze și factorul moral. Cum aleșilor nu le pasă, însă, de așa ceva (de doctrine și ideologii nici vorbă, iar de fair-play nici atât), alegătorii n-au decât să spună că politica e prostituție, dar să meargă totuși să-i voteze.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat anul trecut, în octombrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie, extrem de importantă, prin care a stabilit că asiguratorul RCA care nu își respectă obligațiile legale trebuie să fie obligat să plătească penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, adică peste 70% pe an, din suma stabilită de instanță cu titlu de despăgubiri.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
18 Noiembrie 2019, 10:04

Unde ieșim săptămâna asta: Folk, la „România ne unește”, Lacul Lebedelor, Oradea donează o pâine…

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

PROGRAM 18-24 NOIEMBRIE 2019

EVENIMENTE

SIMFONIILE TOAMNEI - FILARMONICA DE STAT

Concert cameral - Exhibition Duo: Francesco Ionaşcu - vioară, Giacomo Bigoni - chitară (Italia). În program: N. Paganini: Sonata Concertata, H. Villa-Lobos: Bachianas Brasileiras, No. 5, M. de Falla: Şapte cântece populare spaniole, L. Snowden: Five Impressions, A. Piazzolla: Istoria tangoului, luni, ora 19

Recital violoncel - Bach-ViolonCello, cu Andrei Kivu, violoncel (Franţa). În program lucrări de J. S. Bach, marţi, ora 19

Concert vocal-simfonic cu participarea Orchestrei Simfonice A Filarmonicii, dirijor Grigore Constantin, solişti: Andrei Licareţ - pian, Fülöp Tímea - soprană, Veress Orsolya - alt, Mihai Urzicana - tenor, Iustinian Zetea - bas, a Corului Filarmonicii, dirijorul corului Lászlóffy Zsolt. În program: L. v. Beethoven: Fantezia pentru pian, cor şi orchestră, op. 80, şi Simfonia a IX-a în re minor, op. 125, vineri, ora 19


România ne uneşte, folk de colecţie, cu Victor Socaciu, Ducu Bertzi, Vasile Şeicaru, miercuri, ora 19.30, Casa de Cultură a Sindicatelor

Oradea donează o pâine, ediţia a V-a, miercuri, orele 15-17, Bisericuţă Nufărul, Oradea Plaza, Piaţa Decebal, Piaţa Rogerius, Ştrand Ioşia Nord (staţia de autobuz)

Lansare de carte "Cartea cu magie", de activităţi pentru copii, miercuri, ora 17.30, Cetatea Oradea

Lacul Lebedelor, spectacol susţinut de Compania St. Petersburg Classical Ballet of Andrey Batalov, joi, ora 19, Casa de Cultură a Sindicatelor

Impro Patzan Show, sâmbătă, ora 19, Studio Act

Tik Tok Tour – Show cu Fraţii Gogan & Muntean, sâmbătă, ora 18, Casa de Cultură a Sindicatelor


TEATRUL REGINA MARIA

Profu’ de franceză, adaptare de Matei Mircioane, după Tudor Muşatescu, regia Dan Mirea, vineri, ora 19, Casa de Cultură a Sindicatelor


TEATRUL SZIGLIGETI

Pasărea fericirii, de Szabo Attila, luni, marţi, duminică, ora 10, Scena Arcadia

Marea popoarelor, luni, ora 18

Când ciobanul..., premieră, joi, ora 19, Studio Szigligeti

Occident Express, de Matei Vişniec, vineri, ora 19

Necunoscutul, duminică, ora 19


EXPOZIŢII

ERA PARK

expoziţia figurilor de ceară, 30 de statui în mărime naturală ale unor personalităţi: Simona Halep, Ilie Năstase, Ion Ţiriac, Nicolae Ceauşescu, Regele Mihai, Smiley, Inna, Vladimir Putin, Donald Trump, Mr. Bean, Al Pacino, Robert de Niro, Justin Bieber, Ariana Grande, Messi, Ronaldo, Gheorghe Hagi, Michael Jackson (până duminică)

GALERIA QUARK

expoziţia artistului Noni "Nuduri în deşert" (Cuza Vodă 21A)

MUZEUL ORAŞULUI ORADEA – COMPLEX CULTURAL

- Salonul Artelor Decorative, secţiunile "Famous" - Ileana Dana Marinescu (cu seria "Goange"), "New Blood" - Anca Vintilă Dragu (cu "#Antropociberneticus") şi Oana Mihaela Opinca (cu "American Dream"), "History" - Arina Ailincăi, Gheorghe Crăciun, Judith Crăciun, Márta Jakobovits, Eugenia Pop şi Elena Minodora Tulcan

- expoziţia itinerantă "O prietenie regală: Grigore Antipa şi Regii României 1892-1944", obiecte, documente şi fotografii inedite din colecţiile Muzeului Naţional de Istorie Naturală "Grigore Antipa", Muzeului Naţional Peleş, Muzeului Naţional Cotroceni şi Muzeului Municipiului Bucureşti

- "Arta de a dărui", nuduri de Henri Matisse din seria "Blue", nuduri şi studii de Gustav Klimt, 6 lucrări de Salvator Dali, lucrări de Pablo Picasso, suita Vollard, lucrări de grafică şi litografii, din colecţia Muzeului Naţional Brukenthal şi a avocatului George Şerban

- "Spiritualitate creştină la Dunărea de Jos": Cazania lui Varlaam, Biblia de la Blaj, tipărituri brâncoveneşti, icoane de patrimoniu, carte veche bisericească

- expoziţia "Invenţiile lui Leonardo Da Vinci - Schiţe şi mecanisme, în realitate şi jocuri virtuale"

- expoziţia "100 de ani de la vizita Familie Regale la Oradea"

- expoziţia personală a artistului fotograf Djordje Vukicevic (Serbia), imagini din regiuni ale Chinei şi nuduri, Galeria "Ştefan Toth Istvan"

- expoziţia artistului fotograf Meszaros Odon (Budapesta), 48 de fotografii monocrom şi color, Galeria "Ştefan Vilidar Istvan" (până joi)

- "Jucăriile Epocii de Aur", sală tematică interactivă

- expoziţia "Peceţi identitare bihorene. Biserici ortodoxe construite în Oradea şi Bihor între 1918-2018"

- "Postcontemporan", autor Ilie Mitrea

- "Decenii de indiferenţă. Cetatea Oradea din pragul colapsului la măreţia de odinioară", etapele reabilitării Palatului Princiar

MUZEUL ŢĂRII CRIŞURILOR

- expoziţia personală "Erotikonia" sau foamea de iubire, de Ioan Aurel Mureşan, vernisaj marţi, ora 17.30

- expoziţia "Un maestru al gravurii europene din vremea Renaşterii - Albrecht Dürer (1471-1528)"

- Trienala de pictură a Euroregiunii Carpatice "Pătratul de argint" (Polonia, Ucraina, Slovacia, Ungaria, România), ediţia 2018

- expoziţia artiştilor plastici din perioada interbelică

- expoziţia "Donaţia Iosif Fekete (1903-1979)"

- Vivariul

MUZEUL AUREL LAZĂR

- expoziţia "Bihorul... la spargerea lumii (12 octombrie 1918 - 20 aprilie 1919)"


PARTY

THE PIPE: vineri Party, ora 22

INTENSE: vineri Party, ora 23

MOSZKVA CAFE: joi Stand up Comedy a la Cluj, ora 20.30; vineri Concert Europa Kiado, ora 20; Psy Good Hope, ora 22; sâmbătă Concert Timpuri Noi, ora 20

BLACK EAGLE: vineri Party, ora 23

EDISON PUB: joi, vineri, sâmbătă Party Night, ora 22

HABIT CLUB: vineri Party, ora 22

GREEN PUB: miercuri Karaoke Party, ora 21.30; vineri, sâmbătă Party, ora 23

COLUMBUS CAFE: vineri, sâmbătă Party, ora 22; duminică, luni Board Games, ora 12

BISTRO BLUES CAFFE: vineri Friday Night Party live cu Party Band, ora 20

LOKAL PUB: marţi Welcome Home, 8 new short films, ora 19

GEKKO PUB: joi Karaoke Night, ora 20

ROCK FORT: luni Guitar Force live, ora 20 (Iuliu Maniu 52)


CINEMA PALACE

Doctor Sleep

Filmul continuă povestea lui Danny Torrance, la 40 de ani după îngrozitorul lui sejur la Hotelul Overlook în filmul "The Shining". Traumatizat de experienţa din copilărie, Dan a încercat toată viaţă să-şi găsească pacea. Însă acea pace este spulberată când o întâlneşte pe Abra.

Disperată, micuţa apelează la ajutorul lui Dan pentru a se apăra de nemiloasa Rose The Hat şi adepţii ei care se hrănesc cu "strălucirea" celor inocenţi pentru nemurire.

Regia: Mike Flanagan

Cu: Rebecca Ferguson, Ewan McGregor, Cliff Curtis

 

O nouă poveste de Crăciun

Kate bântuie prin Londra pe fondul colindelor de Crăciun şi e un mănunchi de decizii neinspirate, ca o consecinţă directă şi enervantă a jobului ei de elf într-un magazin cu tematică de sezon.

Tom pare prea bun ca să fie adevărat când intră în viaţa ei şi în adâncul sufletului ei. Dar, uneori trebuie să laşi zăpada să cadă unde vrea ea şi trebuie să crezi. Coloana sonoră îi aparţine lui George Michael, inclusiv piesa care îi dă şi titlul.

Regia: Paul Feig

Cu: Emilia Clarke, Emma Thompson, Henry Golding

 

PROGRAM 18-21 noiembrie

Doctor Sleep avanpremieră, miercuri, joi 21, 22

Cardinalul luni-joi 20.10

Cenuşăreasa şi prinţul misterios premieră, luni, marţi, joi 12.50; miercuri 11.10, 12.50; luni-joi 16, 17.45

O nouă poveste de Crăciun premieră, luni-joi 12.20, 14.15, 16.15, 18.15, 20.35, 22.15

Marea provocare: Le Mans ’66 premieră, luni-joi 14.30, 17.15, 19.30, 22.30; miercuri 12.10

Bătălia de la Midway premieră, luni-joi 13.25, 15.25, 18, 20, 22.35

Maria, Regina României luni, marţi 16.40, 18.45, 21.05

A-nnebunit bunica! marţi-joi 12.45

Norm de la Polul Nord: O aventură urieşească luni 13; marţi, joi 13.10; miercuri 10.25, 11.40

Terminator: Destin întunecat luni, marţi 18.45; luni-joi 21.30

Salma şi misterul cărţii magice miercuri 10.40

Familia Addams luni-joi 13.40; miercuri 11 (dublat)

O aplicaţie de coşmar luni-joi 14.55

Maleficent: Suverana răului luni-joi 14.45, 17

Yeti - Omul Zăpezilor miercuri 11.50 (dublat)

Joker luni, marţi 21.55; luni-joi 19.15

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5614 RON
  • 1 EUR = 4.9715 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON