URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 13 DECEMBRIE 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Constat cu bucurie că există o concurență serioasă între cele două centre de putere din Bihor: Primăria Oradea și Consiliul Județean, în ce priveşte muzeele. Iar concurența asta nu poate fi decât benefică pentru turismul din Oradea.
Zic şi eu
Adrian Cris
În urmă cu peste un deceniu, un clujean teribilist zicea că s-a săturat de România. Cum n-a explicat că, de fapt, se săturase de balcanism, de corupţie, de minciună, de demagogie, naţionalism primitiv, murdărie şi dezordine, a fost pus la index ca vândut ungurilor. De câteva luni, patru primari din Transilvania pregătesc o iniţiativă mult pragmatică, deci şi mai "periculoasă" decât manifestul lui Sabin Gherman...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
În primul rând, îmi doresc să nu fie doar o mişcare politică, iar declaraţiile de intenţie ale celor 4 primari (fonduri, dezvoltare, infrastructură etc) să fie doar de faţadă, aşa cum se face în orice campanie electorală. Mi-ar plăcea să nu devină un pol politic şi să nu fie exploatată în consecinţă, deşi, dacă va începe să facă performanţă şi să dea rezultate palpabile, e foarte posibil să se ajungă şi acolo. Primul semnal ar fi atunci când vor cere şi alte oraşe să intre în horă.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre cerinţele organismelor europene adresate României privind consolidarea statului de drept şi stoparea modificării legilor justiţiei?




De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
După cum se ştie, în 7 noiembrie Curtea Constituţională a admis sesizarea Guvernului şi a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Constatând acest conflict, CCR a obligat ÎCCJ de îndată la desemnarea prin tragere la sorţi a tuturor membrilor completurilor de 5 judecători, cu respectarea art. 32 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, cum a fost modificat şi completat prin Legea nr. 207/2018.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Sistemul colector urinar, format din bazinetele renale (formaţiunile care "captează" urina din cei doi rinichi), cele două uretere ("tuburile" prin care urina ajunge la vezică), vezica urinară şi uretra ("tubul" prin care urina se elimină) este "căptuşit" cu nişte celule epiteliale denumite în ansamblu "uroteliu". Toată această zonă este expusă influenţelor carcinogene, dar cea mai frecventă tumoră este cea a vezicii urinare, urmată de cea de la nivelul bazinetelor.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Vorbim de o "explozie" de depresie în rândul fetelor începând cu anul 2012 şi până în prezent şi toate aceste adolescente au un singur lucru în comun: petrec mult timp pe telefoanele mobile ori în faţa canalelor social media.
12 Noiembrie 2018, 12:27

Unde ieşim săptămâna asta: Festivalul muzicii clasice, de luni până vineri, la Filarmonică

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

PROGRAM 12-18 NOIEMBRIE

EVENIMENTE

Spectacol Tudor Gheorghe "Tot ce-i românesc nu piere", cu participarea Corului şi Orchestrei Concertino, dirijor Marius Hristescu, luni, ora 19, Teatrul Regina Maria

Simfoniile Toamnei - Festivalul muzicii clasice, ediţia a VI-a, luni, marţi, joi şi vineri, ora 19, Filarmonica de Stat Oradea

Bani din cer, spectacol cu Mihai Bendeac, regia Horaţiu Mălăele, miercuri, ora 19, Casa de Cultură a Sindicatelor

Turneul Naţional Cuibul Artiştilor, spectacol de teatru, miercuri, ora 19, Casa de Cultură a Tineretului

Lansarea enciclopediei "Mondialele, de la Montevideo la Moscova" realizate de Constantin Butişcă, joi, ora 16, Primăria Oradea

Concerte Amalia Gaita live, vineri, ora 20, şi Zoord live, sâmbătă, ora 20, Moszkva Cafe

"Jos textila, întoarce fila", doritorii oferă haine şi primesc în schimb o carte, duminică, orele 10-20, Moszkva Cafe

Kids Dino Dig, expoziţie interactivă de dinozauri, pentru copii între 5 şi 12 ani, zilnic, orele 12-20, ERA Park

Concert Azur, 35 de ani de la fondare, duminică, ora 18, Grand Palace

TEATRUL SZIGLIGETI

Cenuşăreasa, luni, ora 10, Sala Arcadia

Dincolo de muntele mânjit, marţi, miercuri şi joi, ora 17, Sala Arcadia

Grădina de aur, spectacol de muzică populară susţinut de solista Ilona Szerefi, marţi, ora 19, Studio Szigligeti

Pietre în buzunar, premieră vineri, ora 19, Studio Szigligeti

EXPOZIŢII

GALERIA EURO FOTO ART

expoziţia personală a artistei fotografe Neda Siami (Iran), 105 fotografii grupate în cicluri: copii, India, Kalat-Pakistan, minimalizări şi diverse, vernisaj vineri, ora 18

FILARMONICA DE STAT

Salonul Internaţional de Artă Fotografică Varadinum, expoziţia fotografiilor câştigătoare (până joi)

GALERIILE CAROL

expoziţia "Light(s)" a artistei Daniela Făiniş (strada Horea 57) (până în 15 ianuarie)

PRIMĂRIA ORADEA

expoziţia de artă fotografică "Cetatea medievală Oradea", realizată de absolvenţii cursului de tehnică şi artă fotografică seria D/2018, condus de Ştefan Toth (până în 19 noiembrie)

QUARK GALLERY

expoziţie de artă contemporană "Decrypt" a artistului plastic Tudor Frâncu (Cuza Vodă 21A) (până duminică)

MUZEUL ORAŞULUI ORADEA – COMPLEX CULTURAL

- expoziţia "Fericitul Vladimir Ghika - in spiritu caritatis - Desene", vernisaj joi, ora 16

- expoziţia "România în imagini - Cum se văd 100 de ani de la Marea Unire", planşe cu personalităţi istorice şi actuale, clădiri istorice din România, în relief, având descrieri în limbaj braille şi coduri QR pentru accesarea textului online şi a înregistrării audio a descrierilor

- expoziţia "Impresii din Japonia" a artistului fotograf Ştefan Toth (până în 6 decembrie)

- expoziţia itinerantă "Portrete ale Marii Uniri", 10 panouri stradale

- expoziţia de artă contemporană "Et in arcadia ego!", realizată de 10 artişti (până duminică)

- expoziţia "Salvador Dalí, Marc Chagall şi Giorgio de Chirico: Teme biblice. Grafică şi Obiect", 91 de lucrări de grafică, tapiserie şi obiect

- expoziţia personală "Debut" a artistei fotograf Baranyi Tunde, 42 de creaţii în diferite genuri, portrete, peisaje, eseuri, reportaj, natură statică, realizate şi în Lagărul de concentrare de la Auschwitz-Birkenau (până joi) (Galeria Ştefan Toth Istvan)

- expoziţia "Puncte de vedere. Stereofotografii din timpul Primului Război Mondial", imagini 3D de pe câmpurile de luptă

- expoziţia "Dicţionarul care prinde viaţă" – expoziţie literară cu jocuri lingvistice interactive specifice mass-media cu ocazia sărbătoririi a 100 de ani de la naşterea poetului Weores Sandor (până la începutul lui decembrie)

- expoziţia "Bronzuri romane din N-V provinciei Dacia Porolissensis" (până în noiembrie)

- "Dacii de la munte. Dacii de la câmpie", piese provenite din săpături arheologice în aşezări dacice

- "Renaştere prin restaurare", expoziţie cu piese arheologice restaurate în Laboratorul Muzeului Cetăţii

- "Decenii de indiferenţă. Cetatea Oradea din pragul colapsului la măreţia de odinioară", etapele reabilitării Palatului Princiar

- Expoziţii permanente: "Evoluţia oraşului Oradea în regimul comunist" (1945-1989), colecţia: Nicolae Meseşan, Istoria fotografiei orădene, "Biserici în palat - cercetări arheologice în Palatul Princiar", Istoria Pâinii; expoziţiile Episcopiei Greco-Catolice de Oradea – File de istorie, Bisericii Reformate Oradea, Episcopiei Romano-Catolice de Oradea, Memorialul "Rezistenţă şi represiune în Bihor"; expoziţia Monumente în mişcare - "Depersonalisation", a artistului Cătălin Bădărău

MUZEUL ŢĂRII CRIŞURILOR

- expoziţia Heliogravuri şi litografii după lucrările lui Vincent Van Gogh şi Auguste Renoir, din colecţia de artă Thomas Emmerling, Nürnberg (Germania), vernisaj marţi, ora 18

- expoziţia Naţională de Artă Naivă

- expoziţia Dincolo de frumuseţe. Dolomiţii şi emigranţii săi (până duminică)

- Arta decorativă din colecţia Muzeului Ţării Crişurilor

- Vivariul

- expoziţia "Pictori şi sculptori orădeni din colecţiile MŢC (1950-1980)"

- expoziţia "Donaţia Iosif Fekete (1903-1979)"

MUZEUL AUREL LAZĂR

expoziţia Centenarului României Mari: "Bihorul... la spargerea lumii (12 octombrie 1918 - 20 aprilie 1919)" - documente de arhivă, hărţi reprezentând destrămarea Imperiului Austro-Ungar şi formarea României Mari, filme din Arhiva Naţională de Filme a României, fotografii de epocă, costume militare şi tradiţionale

MUZEUL IOSIF VULCAN

expoziţia "Cartea şi presa în judeţele graniţei de vest în slujba Unirii"

CLUBURI

BODEGA: vineri DJ Prody presents The Real Escape Sounds, ora 22

COLUMBUS CAFE: joi Party cu trupa West, ora 21

THE PIPE: joi şi sâmbătă Party, ora 22

LOKAL PUB: vineri, sâmbătă Party, ora 20

EDISON PUB: sâmbătă Saturday Night Party, ora 20

GREEN PUB: vineri şi sâmbătă Party, ora 23

BLONDY’S ART CAFE: vineri Seară de dans, ora 21.30; sâmbătă Karaoke Night, ora 22

STEAM BAR: joi Thursday Vibes, ora 21; vineri Party, ora 21

GEKKO PUB: joi Karaoke Night, ora 20

HABIT CLUB: vineri Party, ora 22

CINEMA PALACE

Elliot: O poveste de Crăciun

Când unul dintre renii lui Moș Crăciun anunță brusc că se pensionează, e nevoie urgentă de un înlocuitor! Deși e cel mai nepotrivit candidat, Elliot, ajutat de Hazel, prietena lui cea mai bună, e ferm hotărât să dovedească lumii că el e “renul” care trebuie să facă parte din echipa Moșului. Deci, Elliot și Hazel o pornesc înspre Polul Nord, ca să participe la probele de concurs, dar află că un mare dezastru pune în pericol Crăciunul. Iar asta nu e singura nenorocire.

Regia: Jennifer Westcott

Distribuţia: Josh Hutcherson, Samantha Bee

Animale fantastice: Crimele lui Grindelwald

Povestea începe la câteva luni după ce Newt a ajutat la capturarea întunecatului vrăjitor Gellert Grindelwald. Cu toate acestea, el a realizat o evadare dramatică și a adunat mai mulți adepți, ridicând vrăjitorii mai presus de toate ființele non-magice. Singurul care ar putea să-l oprească este vrăjitorul care i-a fost cel mai drag prieten, Albus Dumbledore şi care va căuta ajutorul fostului său student, Newt Scamander.

Regia: David Yates

Distribuţia: Katherine Waterston, Johnny Depp, Zoë Kravitz, Ezra Miller, Jude Law

PROGRAM 12-15 noiembrie

Animale fantastice: Crimele lui Grindelwald avanpremieră, marţi 21.30; miercuri, joi 19.25, 21.55

Life Itself avanpremieră, miercuri, joi 21.20

Burn the Stage: the Movie eveniment special, joi 18.30

Elliot: O poveste de Crăciun premieră, luni 12.25, 14.20, 16.20; marţi 12.25, 14.25, 16.20; miercuri 10.40, 12.25, 14.25, 16.20; joi 12.25, 14.35, 16.20

Vinovatul premieră, luni-joi 13.25, 17.20

Overlord premieră, luni-joi 16.50, 20.50, 22.50; miercuri 12.20

Prizonieră în pânza de păianjen premieră, luni-miercuri 14.10, 18.05, 20.20, 22.35; joi 14.05, 18, 20.20, 22.35

Bohemian Rapsody luni 13.20, 17, 19.35, 21.45; marţi-joi 13.20, 17, 19.35, 22.05

Coborâm la prima luni-joi 15.35

Goosebumps 2: Halloween bântuit luni 12.40; marţi 12.45; miercuri 10.25, 12.05; joi 12.50

Operaţiunea Hunter Killer luni 16, 20.15, 22.25; marţi, miercuri 16.05, 20.05; joi 16.15, 20.10

Pup-o, mă! luni-joi 13.45, 19

Aventurile lui Smallfoot luni 13; luni, marţi 15.50, 17.40; marţi-joi 13; miercuri 11.25, 15.50, 17.40; joi 15.50, 17.40

S-a născut o stea luni, marţi 18.50, 21.20; miercuri, joi 18.50

Venom luni, marţi 14.55, 19.30; luni 22.05; marţi 22.15; miercuri 10.55, 14.55, 22.20; joi 14.55, 22.25

Johnny English lovește din nou luni, marţi, joi 15.05; luni 18.35; marţi, miercuri 18.20; miercui 11.40, 15.05

Ploey – Inimă de viteaz miercuri 10.45

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Patriotul Ervin: Cine este orădeanul care a inaugurat Podul Centenarului cu o Dacie tricoloră (FOTO)
  • Două zile de reduceri: S-a deschis KiK, la ERA Park Oradea! (FOTO)
  • Gala Comunității Orădene. Vezi care au fost proiectele premiate! (FOTO)
  • Victorie acasă: CSM CSU Oradea a câștigat derby-ul cu Steaua (FOTO)
  • Primul tren Cluj - Oradea – Viena a plecat 'full'. Biletul cel mai ieftin costă 133 lei (FOTO/VIDEO)
  • 'Asta-i datina străveche': 350 de copii, în straie tradiționale, au colindat pe străzile Oradiei (FOTO/VIDEO)
  • Nervi în Aeroportul din Oradea: Pasagerii cursei Tarom spre Bucureşti, revoltați că... nu au locuri în avion! (FOTO)
  • Inna a strălucit ca o stea: Peste 3.000 de orădeni şi o mână de turcoaice s-au bucurat de concertul talentatei artiste (FOTO / VIDEO)
  • Iluminatul de sărbători a fost pornit, a început Târgul de Crăciun în Oradea. Vezi cum arată! (FOTO / VIDEO)
  • Capsula timpului: Gânduri despre Oradea secolului viitor, dar şi obiecte din oraşul zilelor noastre, vor fi îngropate în curtea Muzeului Ţării Crişurilor (FOTO)
Delgaz Grid
  • Sistare alimentare gaze naturale in localitatea Salard, judetul Bihor

    Delgaz Grid a fost nevoita sa sisteze alimentarea cu gaze naturale pentru consumatorii din localitatea Salard, in data de 12 decembrie, incepand cu ora 11:00, ca urmare a unui incident survenit la reteaua de distributie gaze naturale.

    Echipele companiei lucreaza in vederea remedierii situatiei, reluarea treptata a alimentarii cu gaze naturale fiind estimata a se realiza pe parcursul zilei de 12 decembrie, incepand cu ora 14:00, in functie de prezenta la domiciliu a consumatorilor afectati, masura fiind necesara pentru efectuarea operatiunilor in conditii de siguranta.

     

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON