URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 31 MARTIE 2020

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Una din principalele griji ale Guvernului a fost să înființeze un Grup de Comunicare Strategică. La cum funcționează, însă, această sculă nefericită din mâinile Guvernului se poate numi, fără a greși, Grupul de Cenzură Scandaloasă. După cum pică, pe rând, medicii și spitalele din țară, în plină epidemie de coronavirus, ne dăm seama că un asemenea instrument de propagandă este nu doar binevenit în mâinile autorităților, ci chiar esențial pentru a acoperi catastrofa organizatorică din România.
Zic şi eu
Adrian Cris
În spitalele din Italia şi Spania sunt mii de medici şi asistente care s-au adaptat condiţiilor vitrege şi folosesc pentru protecţie ce au la îndemână, inclusiv saci menajeri. În Italia au şi decedat peste 50 de cadre medicale la datorie. Nici unul n-a dat bir cu fugiţii. Nici acolo, nici în restul Europei. La noi, veştile sunt de Balcani...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Am lipsit câţiva ani din ţară şi, la întoarcere, am aflat de nişte datorii la fisc de care nu aveam habar. Nu fusesem niciodată notificat pentru ele. Pe vremea aceea, ANAF-ul era mai puţin activ ca astăzi, iar tăcerea sa mă făcuse dator cu câteva mii de euro la bugetul de stat, o bună parte fiind penalităţi. Dacă aş fi ştiut de datorii, le-aş fi achitat din timp, astfel că nu s-ar mai fi adunat ditamai purcoiul de bani...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părerea aveți despre măsurile adoptate de autoritățile din România în ce privește răspândirea noului tip de coronavirus?






De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Așa cum am arătat săptămâna trecută, Codul administrativ a trecut testul de neconstituționalitate și rămâne în vigoare, astfel încât voi prezenta, începând de azi, aspectele cele mai importante aduse de acest act normativ. Întrucât subiectul ultimelor săptămâni în mass-media îl reprezintă Guvernul, mă voi referi la principalele reglementări care vizează această instituţie...
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
În data de 16 martie, Preşedintele Franţei a decis adoptarea unor măsuri pentru reducerea propagării virusului COVID-19 pe teritoriul Franţei. Astfel, începând cu 17 martie, de la ora 12, timp de 15 zile, cetăţenii se pot deplasa doar cu un atestat justificativ şi doar în anumite condiţii: de la domiciliu la locul de muncă (în caz că nu sunt condiţii pentru telemuncă), pentru cumpărăturile de primă necesitate (doar în zonele comerciale de proximitate) şi vizitarea medicului de familie în cazurile mai urgente.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Poate v-aţi întrebat zilele acestea ce e cu isteria hârtiei de toaletă şi unii v-aţi mirat privind online clipuri cu oameni cărând baxuri întregi în braţe ori luptându-se pentru o rolă de hârtie de WC. Am fost curios să văd care e explicaţia psihologică a acestui comportament bizar şi de ce fix hârtia de toaletă e cea care preocupă mai mult masele. La urma urmei există lucruri mult mai importante decât ea în situaţii de criză...
24 Februarie 2020, 11:33

Unde ieşim săptămâna asta: De la Muzeul iluziilor optice, la concert Holograf „Primăvara începe cu tine!”

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

PROGRAM 24 februarie - 1 martie

EVENIMENTE

Comuniteca: biologie pentru grupuri, luni, ora 9; atelier de ştiinţe cu Daniela Berchez, luni, ora 16; atelier ABC-ul emoţiilor pentru grupuri, marţi, ora 9; dezvoltare-socio-emoţională, miercuri, orele 15.30; educaţie juridică, joi, ora 9; atelier interactiv tehnic, joi, ora 10; atelier de lego, joi, ora 15; Atelier de istoria artelor cu namaria Iştoc, pentru persoane peste 50 ani, joi, ora 16; atelier de creaţie, muzică, dans, sâmbătă, ora 16, Crişul Center

Muzeul iluziilor optice: 24 de oglinzi de mari dimensiuni care deformează realitatea, hologramă piramidală, iluzii optice în peste 50 de tablouri originale, generator Van De Graaff, theremin, luni-vineri, orele 9-18, pe bază de rezervare, Casa de Cultură „Sala Florica Ungur”

Scrie-ţi propria poveste – teatru forum, luni, ora 18, Studio Act

Iniţiere în sport, pentru copii, luni, ora 13.45, Liceul cu Program Sportiv Bihorul

Stand-up Comedy cu Teo, Vio & Costel „Despre ce vorbim”, marţi, ora 19, Filarmonica de Stat

The King Returns, expoziţie şi concert Iosif Emanuel Wagner, pasionat de Elvis Presley, marţi, ora 17, Biblioteca Judeţeană

Concert Bloated Pig (Canada), Creepy Willie live, marţi, ora 20, Rock Fort

Diagnostic rezervat, comedie cu Claudiu Bleonţ, Anca Sigartău, Cătălina Grama Jojo, miercuri, ora 19, Casa de Cultură a Sindicatelor

Teatru pentru copii „Grădina secretă”, miercuri, ora 17, Librăria Scriptum

Seară de socializare şi after party miercuri, ora 20, Black and White

Curs de teatru pentru copii 4-7 ani, susţinut de Experiment Teatru Clandestin, miercuri şi joi, ora 17, Cetatea Oradea, Corp I

Seară Fado cu Ricardo Caria, joi, ora 19, Grota Roşie, Cetatea Oradea

O carte pe lună #23, cărţi scrise de autori suedezi, joi, ora 18.30, Custoza Wine Bar

Concert Bucovina&Untold Faith, vineri, ora 20, Bavaria Underground

Concert Dan Ciotoi şi Generic, vineri, ora 20, Bistro Blues Caffe

Show de comedie cu Doru Octavian Dumitru, vineri, ora 19, Casa de Cultură a Sindicatelor

Dinsubsol românesc volum 6, vineri, ora 23, Casa de Cultură a Sindicatelor

Stand-up Comedy cu Bogdan Nonic, Vlad Cazacu, Sasha Ciobanu, Mădălin Cîrje și Alexandru Dobrotă, vineri, ora 20, Morrigan’s Irish Coffee&Pub

Concert Holograf „Primăvara începe cu tine!”, sâmbătă, ora 19, Armonia Venue

Stand-up Comedy cu RUX, Rusu şi Andrei, sâmbătă, ora 19, Casa de Cultură a Sindicatelor

Târg caritabil pentru Noel, cu rochii de mirese sau de seară, accesorii de nuntă, duminică, orele 10-19, Sala Florica Ungur

Mărţişorul cu trupa West, duminică, ora 18, Tasty Love for food and coffee

Târg de mărţişor, duminică, ora 11, Columbus Café


TEATRUL REGINA MARIA

Revizorul, de N.V. Gogol, regia Petru Vutcărău, miercuri, ora 19, Sala Mare

Capcana lui Hamlet, adaptare după Nedialko Yordanov, regia Petru Vutcărău, joi, ora 19, Sala Mare

O poveste foarte simplă, de Maria Lado, regia Elvira Rîmbu, duminică, ora 19, Sala Arcadia


TEATRUL SZIGLIGETI

Janos Vitez, de Petofi Sandor, luni, marţi, ora 10, miercuri, orele 10 şi 12, Scena Arcadia

Când ciobanul..., abonament Ansamblul Nagyvarad, miercuri, ora 19, Studio Szigligeti

Salcâm în floare, de Szep Erno, miercuri, ora 19, la Carei

Beznă de mină, de Szekely Csaba, joi, ora 19, Studio Szigligeti

Nu regret nimic, sâmbătă şi duminică, ora 17, Sala Mare

Floare de mină, de Szekely Csaba, sâmbătă, ora 19, Studio Szigligeti

O poveste cu elfi, de Vaclav Ctvrtek, duminică, ora 17, Studio Arcadia

Pietre în buzunar, de Marie Jones, duminică, ora 19, Studio Szigligeti


FILARMONICA DE STAT

Concert simfonic cu lucrări de M. I. Glinka: Ruslan şi Ludmila – uvertura, H. Wieniawski: Concert nr. 1 pentru vioară și orchestră în fa diez minor, op. 14, J. Brahms: Simfonia I în do minor, op. 68. Dirijor: Romeo Rîmbu, solistă Diana Jipa - vioară, joi, ora 19


EXPOZIŢII

SINAGOGA SION

„In memoriam Auschwitz”, expoziţie de artă fotografică realizată de eleva Baranyi Tunde

BIBLIOTECA JUDEŢEANĂ

- expoziţia de fotografie „Labyrinth of Colors”, de Florenţiu Ilie

GALERIA EURO FOTO ART

- expoziţia fotoreporterilor din Euroregiunea Bihor&Hajdu Bihar, 103 imagini alb-negru şi color

FILARMONICA DE STAT

- expoziţia fotografică „Discover Bihor”, lucrări realizate în tabăra internaţională de fotografie

GALERIILE REPERAJ

- expoziţia „De la Est la Vest” a membrilor Uniunii Artiştilor Plastici din România

MUZEUL ORAŞULUI ORADEA – COMPLEX CULTURAL

- „Invențiile Evului Mediu. Leonardo da Vinci - apă, vânt și foc", expoziție interactivă în cadrul conceptului MoO Kids - Muzeul Copiilor

- expoziţia de pictură „Translucid” a artistei Alexandra Paina (ISU Crişana), caritabilă pentru „Casa de lângă Spital”, de miercuri, ora 11

- expoziţia retrospectivă „O călătorie fără sfârşit” a artistului fotograf Cornel Gingăraşu (Galaţi)

- expoziţia internaţională a fotoreporterilor maghiari, 48 de fotografii alb-negru şi color realizate de fotoreporteri din Serbia, România şi Ungaria, Galeria Ştefan Vilidar

- „Discoteca anilor ’70-’80”: viniluri ale celor mai cunoscute formații, aparatură electronică specifică discotecilor, pickup-uri, magnetofoane, boxe, benzi magnetice

- expoziţia „Vasile Stoica – mare diplomat şi om de cultură”, documente, cărţi, tablouri, obiecte personale

- „Cornul abundenţei – Luxul în lumea nobiliară transilvăneană”: brâie, broşe, pandantive, cercei, brăţări, paftale din aur sau argint, emailate sau decorate cu pietre preţioase, arme, piese de harnaşament şi obiecte militare de paradă

- „50 de ani de grafică românească – 1970-2020”, expoziţie de artă contemporană românească, 70 de lucrări semnate de 65 de artişti

- „Matia Corvin – Viaţa la Curtea Regală”, expoziţie interactivă, figurine tridimensionale, efecte vizuale şi sonore, jocuri şi jucării medievale, scene tematice

- „Un veac de feminitate, 100 de ani de modă” - piese originale de vestimentație, accesorii, fotografii, reviste de modă şi lenjerie: „Rafinament și intimitate în Belle Epoque și Interbelic”

- expoziţia aniversară a artistului fotograf Erbsz Tibor „Variaţiuni vizuale”

- expoziția itinerantă „O prietenie regală: Grigore Antipa și Regii României 1892-1944”, obiecte, documente și fotografii

- „Spiritualitate creştină la Dunărea de Jos”: Cazania lui Varlaam, Biblia de la Blaj, tipărituri brâncoveneşti, icoane de patrimoniu, carte veche bisericească

- expoziţia „Schițe și mecanisme, în realitate și jocuri virtuale - Leonardo da Vinci”

- expoziţia „100 de ani de la vizita Familiei Regale la Oradea”

- „Jucăriile Epocii de Aur”, sală tematică interactivă

- expoziţia „Peceţi identitare bihorene. Biserici ortodoxe construite în Oradea şi Bihor între 1918-2018”

- „Postcontemporan”, autor Ilie Mitrea

- „Decenii de indiferenţă. Cetatea Oradea din pragul colapsului la măreţia de odinioară”, etapele reabilitării Palatului Princiar

- expoziţii permanente: expoziţia închinată Primului Război Mondial şi lui Traian Moşoiu; „Evoluţia oraşului Oradea în regimul comunist (1945-1989)”, Istoria fotografiei orădene, Biserici în palat - cercetări arheologice în Palatul Princiar, Istoria Pâinii; expoziţiile cultelor religioase (greco-catolic, reformat, romano-catolic, unitarian, luteran şi a comunităţii evreilor mesianici), Memorialul „Rezistență și represiune în Bihor”; expoziţia Monumente în mișcare „Depersonalisation”, a artistului Cătălin Bădărău; Sala cu Grifoni; Lapidarium

MUZEUL ȚĂRII CRIȘURILOR

- expoziţia „Que Viva Picasso!”, peste 120 de litografii și heliogravuri de Pablo Picasso, din colecția lui Thomas Emmerling

- expoziția „Obiecte recuperate. Achizițiile Muzeului Țării Crișurilor din Crișana între 2014 și 2019”

- expoziția „Obiecte recuperate. Anotimpurile, tapiseriile realizate de Maria Blendea în anul 1968 pentru Muzeul Țării Crișurilor”

- expoziţia „1989. Revoluţia de catifea”, fotografii iconice cu momente din istoria cehoslovacă recentă, realizate de 15 dintre cei mai buni fotografi cehi

- expoziţia artiştilor plastici din perioada interbelică

- expoziţia „Donaţia Iosif Fekete (1903-1979)”

- Vivariul

MUZEUL AUREL LAZĂR

- expoziţia „Bihorul... la spargerea lumii (12 octombrie 1918 - 20 aprilie 1919)”


PARTY

MOSZKVA CAFE: vineri Fish!, ora 20; Berlin vol. III, ora 22; sâmbătă Isatha, Vadasz, ora 19, Technical Changeover – Kraftwerk Tribute, ora 22

TIME SOCIAL LOUNGE: vineri Party, ora 23

LORD’S PUB: sâmbătă Party Night, ora 23

LOKAL PUB: vineri Party, ora 21

THE PIPE: vineri Party, ora 22

INTENSE: vineri Party, ora 23

EDISON PUB: joi, vineri, sâmbătă Party Night, ora 22

GREEN PUB: vineri Live concert, ora 20; sâmbătă Saturday Madness, ora 22.30

COLUMBUS CAFE: vineri, sâmbătă Party, ora 22; duminică, luni Board Games, ora 12

GEKKO PUB: vineri DJ Sterbinszky, ora 23


CINEMA PALACE

Filmul colectivcolectiv

„colectiv” oferă în premieră o privire în culisele momentelor-cheie care au avut loc după evenimentul tragic din clubul Colectiv din București. Urmărind jurnaliști, avertizori de integritate, pacienți arși și oficiali din Guvern, filmul dezvăluie o întreagă rețea a corupției, minciunii și manipulării. „colectiv” este primul documentar românesc selectat în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Veneția...

Regia: Alexander Nanau

Cu: Narcis Hogea, Cătălin Tolontan, Mirela Neag, Răzvan Luțac, Camelia Roiu

Filmul Chemarea străbunilorChemarea străbunilor

Adaptat după romanul lui Jack London, filmul transpune povestea lui Buck, un câine iubitor, a cărui viață domestică este dată peste cap atunci când este îndepărtat de casa sa și ajunge în sălbăticia din Alaska. În calitate de cel mai nou membru al unei echipe de câini de sanie, al cărei lider devine ulterior, Buck are parte de o aventură spectaculoasă, găsindu-și în cele din urmă adevăratul loc în lume și devenind propriul său stăpân.

Regia: Chris Sanders

Cu: Karen Gillan, Harrison Ford, Dan Stevens

PROGRAM 24-27 februarie

Colectiv avanpremieră, miercuri, joi 19.40

Omul invizibil avanpremieră, miercuri, joi 21.45

10 zile fără mama avanpremieră, miercuri, joi 21

Chemarea străbunilor avanpremieră, joi 19.05

Sonic the Hedgehog premieră, luni-miercuri 19.05; joi 18 (subtitrat); miercuri 10.55; luni-joi 12.25, 14.20, 16.20, 18.15 (dublat în română); luni-joi 13; luni-miercuri 17.55; miercuri 10.35; joi 17.30 (dublat în maghiară)

Miami Bici premieră, luni-joi 12.50, 14.45, 16.40, 18.35, 20.30, 22.15; miercuri 11.05

Emma luni, marţi 19.50; luni-joi 14.40

Insula fanteziilor luni-joi 15.50, 19.25, 22.25

Cazul lui Richard Jewell luni, marţi 22.05; miercuri, joi 21.30

Patrula căţeluşilor miercuri 10.50

Latte şi cristalul fermecat luni, marţi, joi 12.20; miercuri 10.30, 12.10

Păsări de pradă și fantastica Harley Quinn luni-joi 13.50, 17, 20.10

Gangsteri cu stil luni, marţi 15.25, 21.30; miercuri, joi 15.20

1917: Speranţă şi moarte luni, marţi 21

Băieţi răi pe viaţă luni, marţi 14.55, 17.15, 19.35, 21.55; luni 12.25; miercuri 12.20, 19.50, 22.10; miercuri, joi 14.55, 17.15; joi 12.25, 19.55, 22.15

Dolittle luni-joi 13.30 (dublat)

Regatul de gheaţă II luni, marţi 17.30; miercuri 11.35, 17.30 (dublat)

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.3637 RON
  • 1 EUR = 4.8297 RON
  • 1 HUF = 0.0135 RON