URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
21 Mai 2018, 11:01

Unde ieșim săptămâna asta

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

PROGRAM 21-27 MAI

EVENIMENTE

FESTIVALUL DE TEATRU PENTRU COPII ARCADIA

Parada de personaje şi păpuşi de basm, vineri, ora 18

Cei trei purceluşi, spectacol al Trupei Hepp Trupp Ungaria, sâmbătă, ora 11, Sala Arcadia

Pinocchio, spectacol susţinut de Trupa Arcadia, duminică, ora 17, Sala Arcadia


Maraton de artă, expoziţii şi lucrări reprezentative pentru specificul specializărilor, în cadrul proiectului Impuls al Departamentului de Arte Vizuale: design Anca Bonca şi Gheorghe Fule, luni, ora 17, Galeria Quark; pictură Raluca Ţifrea, marţi, ora 17, Cetatea Oradea; pictură şi multimedia Vasilica Roman, miercuri, ora 17, Sinagoga Sion; grafică Ottilia Pfeil, joi, ora 17, Muzeul Aurel Lazăr; arte decorative Iulia Mago, vineri, ora 17, Librăria R&R; design vestimentar Roxana Popa, sâmbătă, ora 17, Cetatea Oradea

Atelier de teatru, în fiecare luni, ora 18.30, Experiment. Teatru. Clandestin, Cetatea Oradea

Club de lectură pentru adolescenţi, în fiecare luni, ora 16, Cafeneaua literară R&R

Ora de lucru manual pentru copii, tehnici de croit, cusut, brodat, croşetat, tricotat, în organizarea Casei Meşteşugăreşti Oradea, în fiecare marţi, joi, vineri, ora 17, Strada Breslelor, Cetatea Oradea

Concert extraordinar de muzică clasică indiană Heritage – Sunetul Indiei vechi, marţi, ora 19, Sala Florica Ungur

Concert caritabil "Viaţă pentru Denisa", miercuri, ora 18, Filarmonica de Stat

Concert Dan Ciotoi şi formaţia Generic, miercuri, ora 19, Restaurant Coquette

CosÎnZâne, atelier de broderie, în fiecare joi, ora 11, Experiment. Teatru. Clandestin, Cetatea Oradea

Târg de ştiinţă – Code Kids, coding pentru copii între 10 şi 16 ani, pentru stimularea creativităţii şi inventivităţii prin experimente, demonstraţii, cercetări, colecţii de obiecte sau instrumente ce au legătură cu ştiinţa, joi, ora 12, Biblioteca Judeţeană

Lansare de carte: "Bandele de stradă", scrisă de sociologul-criminolog Luca Vincenti, joi, ora 12, Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane, Universitatea Oradea

Ora de istorie la muzeu - ghidaje tematice gratuite, în fiecare vineri, ora 15, Cetatea Oradea

Partidul Kiss FM cu Olix şi Dan Finţescu, vineri, ora 20, Ambasador Oradea

Uniţi pentru Mihai!, meci de fotbal cu participarea a 3 echipe, UEFAantasticii, Mihai Neşu’s Friends, Echipa Naţională – dedicat lui Mihai Neşu, sâmbătă, ora 14.30, Stadionul Iuliu Bodola

Moszkva Cafe: Trans Nomad – Arhaic Trans Music, sâmbătă, ora 20; Transceatla şi Untold Faith, duminică, ora 19

Impro Patzan Show, duminică, ora 19, Studio Act


TEATRUL REGINA MARIA

Variaţiuni enigmatice, regia Elvira Rîmbu, marţi, ora 19, Sala Mare

Arta adulterului, regia Daniel Vulcu, sâmbătă, ora 19, Sala Mare

Profu’ de franceză, joi, ora 19, Sala Mare

În plină glorie, vineri, ora 19, Sala Mare


TEATRUL SZIGLIGETI

Dansul baladelor, luni, ora 19

PovEste, abonament Tabery Geza, marţi, ora 11, Sala Mare

Prinţul fericit, de Oscar Wilde, miercuri, ora 11

Teatrul de păpuşi altfel, joi şi vineri, orele 9.30 şi 11, Studio Arcadia

Poveste pentru azi, sâmbătă, ora 10

Carantină la Grand Hotel, de Hamvai Kornel, Varro Daniel, Darvas Benedek, abonament Bessenyei Gyorgy, duminică, ora 17, Sala Mare


FILARMONICA DE STAT

Concert simfonic cu lucrări de A. Iorgulescu: Rondo-ul de noapte, Fr. Schubert: Simfonia a III-a în Re major, D.200, Fr. Chopin: Concert nr 2. pentru pian şi orchestră în fa minor, op. 21. Dirijor şi solist oboi Romeo Rîmbu, solistă: Dana Borşan, pian, joi, ora 19, Sala Enescu-Bartok


EXPOZIŢII

TURNUL PRIMĂRIEI

expoziţia internaţională de artă fotografică de mari dimensiuni, lucrări realizate de artişti fotografi din România

FILARMONICA DE STAT

expoziţia de fotografie "Poles" a artistului fotograf Gunther Riehle (Germania)

CAFENEAUA R&R

expoziţia de artă vizuală "Suprarealităţi în plan restrâns" a artistei Teodora Vlaicu

GALERIA EURO FOTO ART

Salonul Internaţional "Eurofotoart Stars" ediţia a X-a, în cadrul Festivalului Fotografiei Europene, dedicat Zilei Europei, 105 fotografii realizate de 75 de artişti din 27 de ţări europene, vernisaj marţi, ora 11 (până joi)

MUZEUL CETĂŢII ŞI ORAŞULUI ORADEA

"Impuls", proiect artistic în scopul promovării studenţilor merituoşi ai Facultăţii de Arte din Oradea

expoziţia cu lucrări de grafică "File de manuscris"

expoziţia personală retrospectivă "Aproape de oameni" a artistului fotograf Balint Zsigmond (Tg. Mureş), vernisaj miercuri, ora 11

expoziţia de cărţi poştale "Defileul Crişului Repede"

expoziţie de artă contemporană "R.A.M." – Random Access Memory

expoziţia de fotografie "Comunitatea Tinca prin ochi de copil", a elevilor ProRoma din Tinca

expoziţia "Arborii din San Martino del Carso (Deberdo) – Mărturii dintr-o tranşee"

expoziţia de icoane "Un singur neam, o singură credinţă", 90 de icoane din sec. XVII-XIX ce aparţin Muzeului Serviciului Vamal al Republicii Moldova şi colecţiei particulare a lui Petru Costin

expoziţii permanente: "Revoluţia în imagini", "Magazinul Mixt", "Copilăria în Epoca de Aur", "Biserici în palat - cercetări arheologice în Palatul Princiar", "Rezistenţă şi represiune în Bihor", Muzeul Pâinii

expoziţia Episcopiei Greco-Catolice de Oradea – File de istorie, a Bisericii Reformate Oradea, a Episcopiei Romano-Catolice de Oradea

"Renaştere prin restaurare", expoziţie cu piese arheologice restaurate

"Decenii de indiferenţă. Cetatea Oradea din pragul colapsului la măreţia de odinioară", expoziţie fotografică cu etapele reabilitării Palatului princiar şi a clădirilor adiacente

"Dacii de la munte. Dacii de la câmpie", expoziţie cu piese provenite din săpături arheologice fectuate în aşezări dacice definitorii ale sec. I î.Hr - I d.Hr.

MUZEUL ŢĂRII CRIŞURILOR

expoziţia "Pictofabule" a artistului plastic Teofil Ioan Ştiop

expoziţia "100 de ani de la formarea Cehoslovaciei, 50 de ani de la Primăvara de la Praga"

expoziţia "Invenţiile unui geniu. Maşinile lui Leonardo da Vinci", 45 de maşini proiectate şi reproduse la scară de artizani italieni, maşini pt zbor, construcţii, de război (până în iunie)

expoziţia "Artişti plastici orădeni din perioada interbelică"

expoziţia "Tapiseria românească contemporană"

expoziţia "Etnographica - Reprezentări grafice ale portului popular din colecţia Muzeului Deri din Debreţin"

expoziţia "Pictori şi sculptori orădeni care au activat între 1950-1980"

expoziţia "Donaţia sculptorului Iosif Fekete (1903-1979)"


CINEMA

PROGRAM 21-24 mai

Clubul femeilor dezlănţuite

Book Club urmăreşte viaţa a patru prietene bune şi schimbările care se produc în viaţa lor atunci când în clubul lor de lectură se citeşte "Fifty Shades of Grey". Diane a rămas recent văduvă după 40 de ani de căsătorie. Jane se bucură de partenerul ei fără nicio obligaţie. Sharon încă se luptă să treacă peste un divorţ de zeci de ani, iar căsătoria lui Carol se află într-o criză după 35 de ani. Cu toate acestea, "Fifty Shades of Grey" le catapultează într-o serie de alegeri şi decizii scandaloase.

Regia: Bill Holderman

Distribuţia: Diane Keaton, Jane Fonda, Candice Bergen, Mary Steenburgen, Andy Garcia

Solo: O poveste Star Wars

Într-o galaxie îndepărtată, alături de nava Millennium Falcon, filmul urmează o nouă aventură uimitoare cu cel mai iubit mercenar din galaxie. Tânărul Han Solo se întâlneşte cu viitorul său copilot Chewbacca şi cu jucătorul notoriu Lando Calrissian, într-o călătorie fantastică. În "western-ul spaţial" Alden Ehrenreich trebuie să convingă în rolul unui Han Solo la tinereţe, iar miza filmului este jefuirea unui tren (de unde şi asemănările cu western-ul) de pe o planetă îndepărtată.

Regia: Ron Howard

Distribuţia: Emilia Clarke, Donald Glover, Alden Ehrenreich, Woody Harrelson, Paul Bettany, Thandie Newton

PROGRAM

Clubul femeilor dezlănţuite avanpremieră, miercuri 18.40, 20.40, 21.20, 22.35; joi 18, 20, 22

Solo: A Star Wars Story 3D avanpremieră, joi 19, 21.30, 22.15

Deadpool 2 premieră, luni-miercuri 14.45, 19.15, 21.35; luni, marţi 13.25, 15.40, 18, 20.20, 22.40; miercuri 11, 13.20, 15.40, 18, 20.20, 22.40; joi 12.15, 13.25, 14.45, 15.45, 18.10, 19.40, 20.25, 22.40

Amnezie cu surprize luni 12.40, 14, 17.55, 20, 22.05; marţi 12, 14, 17.55, 20, 22.05; miercuri 11.55, 14, 17.55, 20, 22.05; joi 12.30, 14, 18.40, 20.50, 22.50

Toxic luni-miercuri 16.10; luni, marţi 12.45; miercuri 13.30; joi 16.15

Un fel de America 3 luni, marţi 16.35; miercuri 12.30, 16.35; joi 16.40

Adevăr sau provocare luni, marţi 21.05, 22.45

Hai, că sunt belea! luni, marţi 17, 18.35, 20.40; miercuri 11.25, 17, 19.05; joi 17.05

Avengers: Infinity War luni-miercuri 17, 19.40, 22.20; luni, marţi 12.30, 14.50; miercuri 12.10, 14.50; joi 12.10, 14.40, 17, 19.10, 21.50

Raţă, raţă şi gâscan dublat, 3D, luni 10.20, 13; luni-miercuri 17.30; marţi 9.30, 13; miercuri 11.15, 13; joi 13, 17.20

Sub soarele nopţii luni-miercuri 15.10; joi 15.20

Rampage: Scăpaţi de sub control luni 10, 19.05; marţi 19.05

Interzis la... sex luni-joi 14.30

Minunea miercuri 9.45

Albinuţa Maya 2 3D, marţi 10, 12.30

Peter Iepuraşul 9.40; miercuri 10.50

Ferdinand dublat, 3D, miercuri 10

Bigfoot Junior miercuri luni 9.30, 9.10

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON