URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 19 IANUARIE 2019

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La cum arată bugetul Oradiei, e clar că cele peste o sută de investiţii se vor întinde pe mai mulţi ani. Asta pentru că în România este imposibil să-ţi planifici ceva şi să iasă la timp. Cauzele sunt multiple, de la suprasolicitarea personalului, la greşeli elementare, la lipsa proiectanţilor şi a constructorilor, toate pe fondul unei birocraţii ucigătoare, bine întreţinute de funcţionarii puşi politic în posturi. Totuşi, Primăria are două restanţe pe care nu mai are voie să le rostogolească pe anii viitori.
Zic şi eu
Adrian Cris
Dumnezeu îţi dă, dar nu-ţi bagă în traistă. Nici peisajele, nici simpla existenţă a pârtiei nu asigură, de la sine, dezvoltarea aşezării. A dovedit-o episodul de la finele anului trecut, întins pe încă două săptămâni anul acesta, când autorităţile locale s-au dovedit incapabile să menţină în funcţiune telescaunul. Ratând vârful sezonului de schi, oraşul a pierdut încasări serioase
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Când mergi în ţări exotice e bine să ştii limba băştinaşilor. Astfel scade considerabil riscul de a fi tratat drept duşman şi s-o sfârşeşti la proţap ori să admiri pe vecie frumuseţile locului dintr-o ţeapă arborată pe meterezele unei cetăţi. Dacă le mai duci localnicilor şi nişte mărgele de sticlă frumos colorate, ai şanse mari să ajungi om respectat şi chiar să urci în ierarhia locală până la statutul de semi-zeu.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre cerinţele organismelor europene adresate României privind consolidarea statului de drept şi stoparea modificării legilor justiţiei?




De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Aşa cum arătam anterior, legislaţia României permite oricărui cetăţean să aibă acces la informaţiile de interes public, arătând expres ce categorii de informaţii nu sunt considerate de interes public. În ceea ce priveşte procedura prin care cetăţeanul poate avea acces la informaţiile de interes public, Legea nr. 544/2001 prevede că autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia de a organiza compartimente specializate de informare şi relaţii publice sau de a desemna persoane cu atribuţii în acest domeniu.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Trichineloza este o boală parazitară acută produsă de Trichinella spiralis (un vierme cilindric lung de 1-4 mm şi cu diametrul de 0,04 mm), care parazitează animalele carnivore, porci mistreţi, urşi, vulpi, câini, pisici, şobolani etc. Sursa de infecţie pentru om este carnea infestată şi insuficient preparată termic...
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Inteligenţa este râvnită în ziua de azi ca un atribut fără de care persoana nu se poate descurca eficient în viaţă. Adevărul este însă că inteligenţa corelează extrem de bine cu probleme de ordin mental, afectiv şi social. Oamenii cu IQ ridicat întâmpină mai multe dificultăţi în a se integra în societate, mulţi suferă de depresie, anxietate sau alte tulburări, iar o mică parte au chiar şi boli mintale.
07 Mai 2018, 09:41

Unde ieșim săptămâna asta

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

PROGRAM 7-13 MAI

EVENIMENTE

Târgul de carte Gaudeamus, miercuri-duminică, orele 10-20, Piaţa Unirii

Atelier de teatru, luni, ora 18.30, Experiment. Teatru. Clandestin, Cetatea Oradea

Club de lectură pentru adolescenţi, în fiecare luni, ora 16, Cafeneaua literară R&R

Lansarea volumelor de teatru "Unul dintre noi să mă vândă" şi "Hotărârea", de Mircea Bradu, marţi, ora 17, Sala mare a Primăriei Oradea

Keep it Short, short films, marţi, ora 19, Lokal

Şezătoare "Coasem ie", joi, ora 17, Biblioteca Judeţeană

CosÎnZâne, atelier de broderie, în fiecare joi, ora 11, Experiment. Teatru. Clandestin, Cetatea Oradea

Elixir, spectacol cu Maia Morgenstern şi Marius Bodochi, vineri, ora 19, Casa de Cultură a Sindicatelor

Concert Iris, vineri, ora 20, Bistro Blues Caffe

Lansare de carte, dezbatere şi sesiune de autografe "Ipoteza mimetică. Despre evrei şi originile modernităţii" cu Alberto Castaldini, vineri, ora 18, Librăria R&R (V. Alecsandri 8)

Concert Trooper – An Iron Tribute, sâmbătă, ora 19, Moszkva Cafe


FESTUM VARADINUM

Luni

Din tată în fiu – prezentarea meşterilor populari, ateliere de creaţie, ora 9, Şirul Canonicilor

G. F. Händel: "Acis şi Galatea" – operă prezentată de Teatrul Csokonai de la Debrecen, ora 19, Teatrul Szigligeti Oradea

Concert Nági, ora 19, Grupul statuar Holnaposok

Marţi

Sfântul Ladislau, regele cavaler – decernarea premiilor concursului de desen, ora 14, sala festivă a Liceului Teologic Romano-Catolic Szent László

Tusor Péter – lansare de carte despre Pázmány Péter, ora 17, Palatul Episcopal Romano-Catolic

Zilele Filmului Maghiar: BUSHO Shorts, ora 17, Cinema Palace

Comandamentul Secuiesc, ora 18, Universitatea Creştină Partium

Arany János: "Híd-avatás", spectacol prezentat de Szigligeti Tanoda, ora 18, Teatrul Arcadia 

Al X-lea Salon Internaţional Eurofotoart, vernisaj şi decernarea premiilor, ora 18.30, Galeria Euro Foto Art

În memoriam Arany János, spectacol prezentat de actorul Marosán Csaba, ora 19, Teatrul Arcadia

Concert Duo Varadienis, ora 19, Biserica Evanghelică Lutherană Oradea

Concerte: Baby Elvis, ora 18, Szempol, ora 20, Grupul statuar Holnaposok

Miercuri

Vernisajul expoziţiei artistului fotograf Bálint Zsigmond, lansare de carte, ora 11, Cetatea Oradea

Zilele Filmului Maghiar: "Hajnali láz" (2014), film artistic, ora 12, Cinema Palace

Despre Tabéry Géza. Prezintă scriitoarea şi profesoarea Molnár Judit, ora 16, Muzeul Memorial Ady Endre

Felix Terra, proiecţie de film, ora 17, Palatul Episcopal Romano-Catolic

Spectacol prezentat de Ansamblul Folcloric "Csillagocska", Corul Femeiesc din Oradea şi Cântăreţii Orădeni, ora 18, Universitatea Creştină Partium

Concert Sárik Péter Trió, ora 20, Cafeneaua Moszkva

Joi

Ziua Porţilor Deschise, ora 9, Liceul Teologic Reformat Lorántffy Zsuzsanna

Oradea şi Bihor în perioada Anjou, conferinţă, ora 10, Primăria Oradea

Punte. Legături culturale între Oradea şi Debrecen, ora 16, Teatrul Szigligeti Oradea

Tóth-Máthé Miklós: "A nagyrahivatott", spectacol prezentat de Asociaţia "Zanotta Art Művészegyesület", ora 17, Teatrul Szigligeti 

Marile familii din Oradea şi Bihor. Famila Tisza şi familia R.H. Rhédey. Prezintă Pásztai Ottó, ora 17, Universitatea Creştină Partium

Zilele Filmului Maghiar: "Nejem, nőm, csajom" (2012), întâlnire cu regizorul filmului şi autorul scenariului, ora 17, Cinema Palace

Dimensiuni ascunse. Prezentare pe tema relaţiilor de cuplu, prezintă Makai Dimény Judit terapeut, ora 18, Universitatea Creştină Partium

25 de ani de la moartea poetului Horváth Imre – comemorare, ora 19, Muzeul Memorial Ady Endre

Concerte: Muzsik és Volkova, ora 18, Koszika and the hotshots, ora 20, Grupul statuar Holnaposok

Vineri

Moştenirea ne uneşte. Amintirea Sfântului Ladislau în Europa Centrală – conferinţă şi expoziţie, ora 9, Primăria Oradea

Educaţie vizuală – conferinţă şi expoziţie, ora 11, Universitatea Creştină Partium

Istoria Bihorului – concurs de literatură şi istorie pentru liceeni, ora 11, Muzeul Memorial Ady Endre

Zilele Filmului Maghiar: ora 17 Irinyi 200, întâlnire cu regizorul; ora 18 Welcome, Cinema Palace

Oraşul Sfântului Ladislau este oraşul meu! – decernarea premiilor şi vernisaj, ora 18, Cetatea Oradea

Concert Duo Varadiensis, ora 19, Biserica Romano-Catolică Szent László

Concert Betszy, ora 19, concert Margaret Island, ora 20, Cafeneaua Moszkva

Sâmbătă

Concurs regional de fizică şi invenţii Károly József Irenaeus, ora 9, Liceul Teoretic Ady Endre

Concurs ping-pong pentru familii, ora 10, Era Shopping Park

Zilele Filmului Maghiar "Anyám és más futóbolondok a családból" (2015), ora 12, Cinema Palace

Keresztesi József: "Napló" - lansare carte, ora 18, Universitatea Creştină Partium
Concerte: Kamikaze Scotsemm ora 18, Szender ora 20, Grupul statuar Holnaposok

Duminică

Slujbă festivă, ora 10, Biserica Reformată Olosig

Emődi András – lansare carte despre ceasornicele din turnurile bisericilor orădene, ora 11, Biserica Reformată Olosig

Vernisaj expoziţie: prezentarea unui ceasornic istoric restaurat, ora 16.30, Biserica Reformată Oraşul Nou

Lansare carte despre istoria oraşului Oradea, ora 17, Szigligeti Studio

Decernarea premiilor Varadinum, ora 18, Teatrul Szigligeti

Bertolt Brecht: "Cercul de cretă caucazian" - spectacol teatru, ora 19, Teatrul Szigligeti

Sárik Péter: Concert Beethoven, ora 19, Grupul Statuar Holnaposok


TEATRUL REGINA MARIA

Scripcarul pe acoperiş, adaptare după povestirile lui Sholom Aleichem, regia Korcsmaros Gyorgy, miercuri, ora 19, Sala Mare

Leonce şi Lena, după Georg Buchner, scenariul şi regia Mihai Măniuţiu, vineri, ora 19, Sala Mare

O mie şi una de frontiere (Povestea lui Aladin), duminică, ora 11, Sala Arcadia


TEATRUL SZIGLIGETI

Reacting Chernobyl, marţi, ora 17, Studio Szigligeti

Cercul de cretă caucazian, de Bertolt Brecht, abonament Szacsvay Imre, marţi, ora 17, duminică, ora 19, Sala Mare

PovEste, miercuri, ora 11

Tango, de Slawomir Mrozek, miercuri, ora 17, Studio Szigligeti

Prinţul fericit, de Oscar Wilde, joi, ora 11, Sala Arcadia


FILARMONICA DE STAT

Recital cameral cu lucrări de A. Honegger: Sonatina pentru două viori, H. 29, Miklós R.: Sonata pentru două viori, op. 15, S. Prokofiev: Sonata pentru două viori, op. 56, solişti Teodora Buia - vioară, Sonia Vulturar - vioară, marţi, ora 19

Concert simfonic cu lucrări de G. Rossini: Italianca în Alger – uvertură, N. Paganini: Concert nr. 1 pentru vioară şi orchestră în Re major, op. 6, J. Brahms: Simfonia a II-a în Re major, op. 73. Dirijor Andrea Barizza (Italia), solist Roman Kim - vioară (Germania), joi, ora 19


EXPOZIŢII

SINAGOGA ZION

expoziţia de artă fotografică, 42 de fotografii despre evreii din Oradea realizate de absolvenţii cursului de tehnică şi artă fotografică condus de Ştefan Toth (până în 17 mai)

CAFENEAUA R&R

expoziţia de artă vizuală "Suprarealităţi în plan restrâns" a artistei Teodora Vlaicu

LABORATOR VISUAL KONTAKT

expoziţia I(Real) – gravuri de mari dimensiuni până la miniaturi în tehnica mezzotinta (până duminică)

GALERIA EURO FOTO ART

Salonul Internaţional "Eurofotoart Stars" ediţia a X-a, în cadrul Festivalului Fotografiei Europene, dedicat Zilei Europei, 105 fotografii realizate de 75 de artişti din 27 de ţări europene, vernisaj marţi, ora 11 (până în 24 mai)

MUZEUL CETĂŢII ŞI ORAŞULUI ORADEA

expoziţia personală retrospectivă "Aproape de oameni" a artistului fotograf Balint Zsigmond (Tg. Mureş), vernisaj miercuri, ora 11 (până în 31 mai)

expoziţia de cărţi poştale "Defileul Crişului Repede" (până la sfârşitul lunii iulie)

expoziţia personală "People-Urban-Emotion" a artistului fotograf Hago Attila Nandor (Carei) (până joi)

expoziţie de artă contemporană "R.A.M." – Random Access Memory

expoziţia de fotografie "Comunitatea Tinca prin ochi de copil", a elevilor ProRoma din Tinca

expoziţia "Arborii din San Martino del Carso (Deberdo) – Mărturii dintr-o tranşee"

expoziţia de icoane "Un singur neam, o singură credinţă", 90 de icoane din sec. XVII-XIX ce aparţin Muzeului Serviciului Vamal al Republicii Moldova şi colecţiei particulare a lui Petru Costin

expoziţia "Dacii de la munte. Dacii de la câmpie", 90 de exponate ce prezintă dezvoltarea societăţii dacice înaintea cuceririi romane (până în 15 mai)

expoziţii permanente: "Revoluţia în imagini", "Magazinul Mixt", "Copilăria în Epoca de Aur", "Biserici în palat - cercetări arheologice în Palatul Princiar", "Rezistenţă şi represiune în Bihor", Muzeul Pâinii

expoziţia Episcopiei Greco-Catolice de Oradea – File de istorie, a Bisericii Reformate Oradea, a Episcopiei Romano-Catolice de Oradea

Ora de istorie la muzeu - ghidaje tematice gratuite, în fiecare vineri, ora 15

Ora de lucru manual pentru copii, tehnici de croit, cusut, brodat, croşetat, tricotat, în organizarea Casei Meşteşugăreşti Oradea, în fiecare marţi, joi, vineri, ora 17, Strada Breslelor

MUZEUL ŢĂRII CRIŞURILOR

expoziţia "Pictofabule" a artistului plastic Teofil Ioan Ştiop

expoziţia "100 de ani de la formarea Cehoslovaciei, 50 de ani de la Primăvara de la Praga"

expoziţia "Invenţiile unui geniu. Maşinile lui Leonardo da Vinci", 45 de maşini proiectate şi reproduse la scară de artizani italieni, maşini pt zbor, construcţii, de război (până în iunie)

expoziţia "Artişti plastici orădeni din perioada interbelică"

expoziţia "Tapiseria românească contemporană"

expoziţia "Etnographica - Reprezentări grafice ale portului popular din colecţia Muzeului Deri din Debreţin"

expoziţia "Pictori şi sculptori orădeni care au activat între 1950-1980"

expoziţia "Donaţia sculptorului Iosif Fekete (1903-1979)"


CLUBURI

LORD’S PUB: joi Lord’s Reloaded, ora 22; vineri şi sâmbătă Distracţie la Lord’s, ora 22

THE PIPE: sâmbătă Party, ora 22

BLACK EAGLE: vineri şi sâmbătă Party, ora 22.30

LOKAL PUB: marţi Smart Tuesday, ora 21; vineri, sâmbătă Party, ora 20

JUICE PUB: vineri şi sâmbătă Party, ora 22.30

EDISON PUB: vineri Retro Night, ora 22; sâmbătă Party, ora 20

SHADOWS CLUB: vineri şi sâmbătă Party, ora 21

GREEN PUB: joi Students’ Party, ora 21; vineri şi sâmbătă Party, ora 23

CLUB LIFE: joi-duminică Petreceri cu muzică live, Seri de dans, ora 22

BLONDY’S ART CAFE: vineri Seară de dans, ora 21.30; sâmbătă Karaoke Night, ora 22

STEAM BAR: vineri I Love You Party, ora 1; sâmbătă Monster Party, ora 1

GEKKO PUB: marţi Student Party, ora 21

INTENSE: vineri şi sâmbătă Party, ora 23


CINEMA

PROGRAM 7-10 mai

Toxic

Într-o zi, străzile Parisului sunt invadate de o ceaţă mortală, aşa că supravieţuitorii caută refugiu la ultimele etaje şi pe acoperişurile clădirilor din oraş. Fără acces la informaţii, fără electricitate, apă sau alimente, o familie încearcă să iasă vie din această catastrofă...

Dar orele trec, şi se pare că nimeni nu le va veni în ajutor, aşa că singura lor şansă de a scăpa cu viaţă este să-şi încerce norocul şi să iasă în străzile înecate în ceaţă...

Regia: Daniel Roby

Distribuţia: Romain Duris, Olga Kurylenko, Fantine Harduin, Michel Robin, Anna Gayor

Un fel de America 3

Din cauza escrocului Alex, rataţii fraţi Tamas, Akos şi Andras intră în situaţii mai dificile ca niciodată. Circumstanţele sunt complicate de intervenţia Poliţiei dar şi de două găşti mafiote rivale conduse de Bala şi Toni. Vânătoarea se dă pentru un timbru ce valorează milioane, iar soarta băieţilor este pusă în pericol. Eszter şi Timi se alătură distracţiei pe măsură ce cursa se intensifică. Vor reuşi nenorocoşii din gaşcă să scape neatinşi din nou?

Regia: Herendi Gabor  

Distribuţia: Pindroch Csaba, Szabó Győző, Hujber Ferenc, Szervét Tibor

Toxic avanpremieră, miercuri, joi 21.35

Un fel de America 3 premieră, luni-joi 13.05, 16, 20.10

Adevăr sau provocare premieră, luni-joi 15, 18.30, 20.50, 22.45

Hai, că sunt belea! premieră, luni-joi 13.50, 16.20, 18, 20.30, 22.05

Avengers: Infinity War luni, marţi, joi 14.15, 17, 19.45, 22.25; miercuri 11.30, 14.15, 17, 19.45, 22.25; luni-joi 12.25, 18.35, 21.20

Raţă, raţă şi gâscan dublat, 3D, luni, marţi 12.35, 15.05, 16.50; miercuri 10.40, 12.05, 15.05, 16.50; joi 12.35, 15.05, 16.50

Sub soarele nopţii luni, marţi, joi 14.35; miercuri 14.30; luni-joi 19

Super poliţişti 2 luni-joi 15.35

Rampage: Scăpaţi de sub control luni, marţi, joi 13.35, 17.30, 19.30; miercuri 11.40, 17.30, 19.30

Fără zgomot! luni, marţi, joi 12.50, 22.35; miercuri 22.35

Interzis la... sex luni 17.05; luni, marţi 21.35; miercuri 11.10, 13.40, 17.05

Albinuţa Maya 2 3D, luni, marţi, joi 12.20; miercuri 10.30

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Incendiu de proporții la Centrul de plasament pentru copii cu dizabilități din Oradea (FOTO/VIDEO)
  • La polul frigului: În debutul geros al anului, BIHOREANUL a făcut o incursiune în cea mai rece așezare locuită din județ (FOTO / VIDEO)
  • An nou, aceleaşi bătălii... PNL-iştii au boicotat prima şedinţă din 2019 a Consiliului Judeţean, iar un proiect de 7 milioane euro a fost din nou amânat! (FOTO/VIDEO)
  • Un bebeluş de 7 luni, bolnav de rujeolă, este în stare gravă la Spitalul Municipal din Oradea. Părinţii acuză doctorii că ar fi ascuns riscul de îmbolnăvire (FOTO)
  • Accident pe Calea Borşului: Un BMW a ieşit în decor, două persoane au fost rănite (FOTO)
  • CSM CSU Oradea a învins cu 82-76 echipa din Piteşti şi a încheiat prima fază a Ligii Naţionale pe locul IV (FOTO)
  • Oradea ninsă: RER Vest a intervenit aproape 24 de ore continuu, pentru deszăpezire (FOTO)
  • Botezul Domnului. Sute de credincioşi orădeni au participat la sfinţirea apelor în bisericile din centrul oraşului (FOTO/VIDEO)
  • Toţi la zăpadă! Cozi de kilometri și probleme cu locurile de parcare în staţiunile montane din Bihor (FOTO/VIDEO)
  • La mulţi ani, 2019! Mii de orădeni au sărbătorit Revelionul în centrul oraşului (FOTO/VIDEO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON