URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 25 IUNIE 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Angela Lupşea, preşedinta Fundaţiei pentru Protejarea Monumentelor Bihor, conduce muzeele şi Cetatea oraşului cu rezultate modeste. În numeroase ocazii am veştejit-o considerând că e inadmisibil ca, la doi ani după finalizarea reabilitării, în fortăreaţă să nu se întâmple mare lucru. Acum, însă, trebuie să recunosc că Zilele Art Nouveau au fost o reuşită care, cred eu, i-a uluit până şi pe organizatori.
Zic şi eu
Adrian Cris
După 9 luni în care minoritatea celor 17 consilieri judeţeni ai PNL a fost egala majorităţii UDMR-PSD-ALDE, rămasă din septembrie 2017 tot în 17 reprezentanţi prin excomunicarea fostei preferate a şefului PSD Bihor, Ioan Mang, „parlamentul” bihorean a revenit săptămâna trecută, aşa cum a decis Curtea de Apel, la formula rezultată din alegerile locale de acum două veri. Miercuri, cu doar un vot împotrivă şi o abţinere, a fost validat cel de-al 18-lea echipier al alianţei, PSD-istul salontan Adrian Szatmari.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Oamenilor le plac poveştile de succes. Le sorb de pe buzele povestitorilor, îşi turtesc nasurile de ecranele televizoarelor când le văd filmate, îi adoră pe cei care ajung să aibă succes prin forţele proprii sau contexte favorabile ale destinului. Cu cât cel care vânează succesul porneşte mai de jos şi cu cât posibilităţile-i sunt mai mici, cu atât mai spectaculoasă va fi izbânda şi mai mare bucuria oamenilor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi pe marginea scandalului legat de „atenţiile” pregătite de părinţi profesorilor de la Colegiul Naţional Emanuil Gojdu?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În data de 5 iunie 2018 a fost publicată în Monitorul Oficial o importantă decizie pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în recurs în interesul legii, prin care s-a stabilit, cu caracter obligatoriu, pentru viitor, că sechestrele dispuse în procesele penale nu pot influenţa drepturile celor care aveau anterior o ipotecă cu privire la bunurile sechestrate.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
În aprecierea igienico-sanitară a surselor de apă, o importanţă deosebită trebuie acordată conţinutului natural de substanţe minerale deoarece acestea participă activ în procesele vitale, organismul primindu-le din mediul extern, inclusiv prin intermediul apei. 
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
În ultimii ani tot mai mulți tineri au început să-și lase barba să crească, generând o modă de impact global care a atins și România. Vedem pe stradă bărbați cu barbă stufoasă, spre deosebire de acum cinci ani, când moda încă nu prinsese amploare. În acest articol vom încerca să vedem ce stă la baza psihologiei acestui fenomen și de ce bărbații decid să-și lase barbă în încercarea de a atrage mai multe partenere.
15 Ianuarie 2018, 10:05

Unde ieșim săptămâna asta

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

PROGRAM 15-21 IANUARIE

EVENIMENTE

Meditând la... Scrisoarea III, spectacol omagial dedicat poetului Mihai Eminescu la 168 de ani de la naştere, cu actorul Eugen Ţugulea şi Ansamblul Profesionist Crişana, luni, ora 19, Sala Arcadia

Ziua Culturii Naţionale şi Eminescu – participă poeţi bihoreni membri ai cenaclului, personalităţi ale vieţii culturale, invitaţi din domeniul educaţional; recită actorii Emil Sauciuc şi Sebastian Bărbălan; spectacol muzical de Călin Pop şi Raul Silaghi, Liliana Ioniţă Budău şi Mariana Haiduc, luni, ora 17, Sala Festivă a Baroului de Avocaţi

Lansarea volumului "Literaturile române postbelice" de Ion Simuţ, discuţii cu autorul şi cu Sorin Şipoş, Mihai Maci şi Marius Miheţ, marţi, ora 12, Sala CO23, Facultatea de Litere

Keep it Short! – Tuesday Short Films, marţi, ora 19, Lokal

Supercomedia "Creditul", cu Petre Ghimbăşan şi Sebi Lupu, vineri, ora 19, Urban

Concert Focul Viu, vineri, ora 20, Bistro Blues Caffe

Concert Gothic, invitaţi Decay, sâmbătă, ora 20, Moszkva Cafe

Stand up Comedy cu Tibi Neuronu, Ioana State şi Cristi Priza, de la iUmor, duminică, ora 19, Moszkva Cafe


TEATRUL REGINA MARIA

Frumoasa şi bestia, scenariul şi regia Florian Silaghi, după o poveste de Jeanne Marie le Prince de Beaumont, duminică, ora 11, Sala Arcadia

Sufocare (Jurnalul unui sinucigaş cronic), premieră, dramatizare de Ovidiu Caiţa după Chuck Palahniuk, duminică, ora 19, Sala Mare, cu publicul pe scenă


TEATRUL SZIGLIGETI

Pădurea pătrat-rotundă, de Lazar Ervin, luni, ora 12, în deplasare la Salonta, şi duminică, ora 10, Sala Arcadia

Tango, de Slawomir Mrozek, marţi, ora 17, Studio Szigligeti

Bară şi autogol, de Kormoczi-Krivan Peter, miercuri, ora 17, Studio Szigligeti


FILARMONICA DE STAT

Concert simfonic cu lucrări de L.v. Beethoven: Fidelio – uvertură şi Simfonia a IV-a în Si bemol major, op. 60, E. Elgar: Concert pentru violoncel şi orchestră, op. 85, dirijor Dobszay Peter (Ungaria), solist Petrus Boloni Aron violoncel (Ungaria), joi, ora 19


EXPOZIŢII

GALERIA EURO FOTO ART

Salonul Internaţional al Artiştilor Fotografi Români şi Maghiari de Pretutindeni, în cadrul Festivalului Internaţional de fotografie "Carol Pop de Szathmari", ed. a VI-a

MUZEUL CETĂŢII ŞI ORAŞULUI ORADEA

expoziţia fotografică a artistului Dragoş Georgescu, vernisaj luni, ora 18, Galeria Ştefan Vilidar Istvan

expoziţia de fotografie cu poveste, semnată Claudiu Szabo (până duminică)

expoziţia de fotografii artistice "Iubirea şi compasiunea sunt naturale" de Ram Shlomo Amit (Israel), în organizarea Asociaţiei Euro Foto Art

expoziţia foto a lucrărilor realizate de fotoreporteri din Bihor şi Hajdu Bihar, membri ai Clubului Fotoreporterilor din cadrul Asociaţiei Euro Foto Art (până vineri)

expoziţia de artă fotografică "Jebuc 2017", 42 de fotografii color, şi expoziţia de sculpturi de lemn şi şevalete cu 42 de picturi, grafică şi acuarelă, realizate de artişti plastici reputaţi din Canada, Slovacia, Ungaria, Ucraina, prezenţi la tabăra de creaţie "Jebuc 2017", în organizarea Asociaţiei Euro Foto Art şi a Clubului Nufărul, secţia de istorie (până marţi)

expoziţia "Revoluţia în imagini", obiecte şi fotografii realizate de bihorenii care au participat la Revoluţia din 1989 în judeţul Bihor

expoziţiile permanente "Magazinul Mixt" şi "Copilăria în Epoca de Aur"

expoziţia permanentă "Biserici în palat - cercetări arheologice în Palatul Princiar", vase de lut, monede, fragmente de sculpturi şi de fresce din Biserica Sfânta Maria Mică

expoziţia memorială "Rezistenţă şi represiune în Bihor"

expoziţia Episcopiei Greco-Catolice de Oradea – File de istorie

expoziţia Bisericii Reformate Oradea

expoziţia Episcopiei Romano-Catolice de Oradea

Muzeul Pâinii

MUZEUL ŢĂRII CRIŞURILOR

expoziţia "Ultimii dinozauri din Transilvania", 4 reconstituiri în mărime naturală de dinozauri care populau Transilvania la sfârşitul Cretacicului, fosile unicat, ouă de dinozauri, resturi scheletice de reptile

expoziţia "Artişti plastici orădeni din perioada interbelică"

expoziţia "Tapiseria românească contemporană"

expoziţia "Etnographica - Reprezentări grafice ale portului popular din colecţia Muzeului Deri din Debreţin"

expoziţia "Pictori şi sculptori orădeni care au activat între 1950-1980"

expoziţia "Donaţia sculptorului Iosif Fekete (1903-1979)"

MUZEUL MEMORIAL "IOSIF VULCAN": expoziţia de icoane pe lemn "Praznicele bucuriei" realizate de Titiana  Marcu, 19 lucrări ce reprezintă praznice de peste an şi portrete de sfinţi

MUZEUL MEMORIAL "AUREL LAZĂR": expoziţiile "Arta 1900 şi Oradea. Secession-ul" şi "Primăvara întregirii"

FILARMONICA DE STAT: expoziţia foto "Rock" semnată Ovi D. Pop


CLUBURI

LORD’S PUB: vineri şi sâmbătă Distracţie la Lord’s, ora 22

THE PIPE: sâmbătă Party, ora 22

BLACK EAGLE: vineri şi sâmbătă Party, ora 22.30

LOKAL PUB: vineri, sâmbătă Party, ora 20

JUICE PUB: vineri şi sâmbătă Party, ora 22.30

EDISON PUB: vineri Retro Night cu DJ Breathe, ora 22; sâmbătă Party, ora 20

SHADOWS CLUB: vineri şi sâmbătă Party, ora 21

GREEN PUB: joi Students’ Party, ora 21; vineri şi sâmbătă Party, ora 23

CLUB LIFE: joi-duminică Petreceri cu muzică live, Seri de dans, ora 22

BLONDY’S ART CAFE: vineri Seară de dans, ora 21.30; sâmbătă Karaoke Night, ora 22

STEAM BAR: vineri şi sâmbătă Party, ora 22


CINEMA

Darkest Hour. Ziua decisivă

La începutul celui de-al Doilea Război Mondial, când capitularea Franţei era iminentă, Marea Britanie are de luat o decizie importantă. Fiindcă forţele naziste păreau de neoprit, iar armata aliată era încolţită, soarta Europei occidentale se află în mâinile nou-numitului prim-ministru britanic, Winston Churchill.

Filmul este povestea dramatică şi impresionantă a celor patru săptămâni din 1940, în care curajul lui Churchill de a-şi asuma poziţia de lider adevărat a schimbat cursul istoriei.

Regia: Joe Wright

Distribuţia: Gary Oldman, Lily Lames, Kristin Scott Thomas

Frăţia hoţilor

Planul jafului suprem porneşte de la ideea scoaterii din circulaţie a fabuloasei sume de 120 de milioane de dolari chiar de sub nasul celui mai performant departament al poliţiei din Los Angeles.

Atunci când găştile de infractori au şi insigne de poliţişti, te întrebi dacă pericolul real îl reprezintă hoţii sau forţele de ordine. Gerard Butler şi 50 Cent vin pe marile ecrane în acţiunea explozivă „Frăţia Hoţilor", un film distribuit de Vertical Entertainment...

Regia: Christian Gudegast

Distribuţia: Gerard Butler, Jordan Bridges, Eva Jones, 50 Cent, Maurice Compte

PROGRAM 8-11 ianuarie

Darkest Hour. Ziua decisivă avanpremieră, miercuri, joi 21.45

Frăţia hoţilor avanpremieră, miercuri, joi 20.25

Kincsem - Pariul secolului premieră, luni-joi 17

Pasager în trenul terorii premieră, luni, marţi 16.10, 18.45, 20.45, 22.25; miercuri 10.25; miercuri, joi 16.10, 18.45, 20.45, 22.40

Downsizing. Mini-oamenii premieră, luni, marţi 19.15, 21.45; luni-joi 15; miercuri, joi 19.15

Un artist numit dezastru premieră, luni-joi 12.40, 16.40, 19.30, 21.10

Insidious: Ultima cheie luni, marţi 14.15, 17.30, 20.25, 22.40; miercuri 11.55; miercuri, joi 14.15, 17.30, 21.25, 22.55

Jocuri secrete luni, marţi 12.25, 21.25; luni-joi 18.35; miercuri, joi 12.25

Capcană mortală luni-joi 15.15; miercuri 10.10

Minunea luni, marţi, joi 14.35; marţi 13; miercuri 10.35, 14.35

Jumanji: Aventură în junglă luni-joi 13.50, 15.45, 18.10, 20, 22.15

Ferdinand dublat, 3D, luni, miercuri, joi 13.45, 18; luni, marţi, joi 12.20; marţi 18; miercuri 10.25, 12.20

Omul spectacol luni, marţi 13.15; miercuri 11.20, 13.15; joi 13.15

Star Wars: Ultimii Jedi luni-joi 16; miercuri 11

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Premieră: 30 de biciclişti au călătorit cu trenul într-un mod inedit pentru a participa la primul brunch tradiţional în judeţul Bihor (FOTO)
  • Retro-mania: Din nostalgie şi pasiune, un grup de orădeni dau bani mulți pentru mașini de epocă (FOTO)
  • Artistă cu lipici: Rúzsa Magdi, una dintre cele mai iubite cântăreţe din Ungaria, a adunat mii de orădeni în Cetate, la Zilele Sfântului Ladislau (FOTO/VIDEO)
  • „Zi de zi aici vom fi!”: Protestatarii orădenii au dansat Hora Unirii, dar au cerut izgonirea PSD-ului din ţară (FOTO / VIDEO)
  • 'Călăreţii Diavolului' din Győr au făcut demonstraţii de turnir, iar bucătari iscusiţi au gătit bunătăţi ungureşti în Cetate. Vezi programul Zilelor Sfântului Ladislau (FOTO/VIDEO)
  • Spectacol de pomină la European Music Open: Trupa Castro Romero din Spania a adus muzica şi dansul flamenco pe scena orădeană (FOTO/VIDEO)
  • „Azi e zi de sărbătoare, Liviu Dragnea la-nchisoare!”: Miting cu participare redusă în Oradea după condamnarea şefului PSD (FOTO / VIDEO)
  • Ne enervează: Trotuarele de pe drumul expres sunt pline de buruieni (FOTO)
  • 'Apel către mafioţi: Căraţi-vă!'. Orădenii au ieşit din nou să protesteze, în faţa Prefecturii (FOTO / VIDEO)
  • Lunga vară fierbinte: Compania de Apă Oradea investeşte 10 milioane euro în reabilitarea reţelelor de apă şi canalizare (FOTO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON