URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 21 IULIE 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Degeaba ne-am străduit să facem noi un Untold mai mare, e imposibil. Nici de o Gărână mai deșteaptă nu cred că suntem în stare. În schimb, la ce mândrețe de Cetate avem, nu cred că există localitate în România să poată rivaliza cu noi când este vorba de un Festival Medieval.
Zic şi eu
Adrian Cris
Cel mai important eveniment al săptămânii trecute a fost anunţarea de către primarul Ilie Bolojan a două noi proiecte cu fonduri UE în valoare de 24 milioane euro, pentru decongestionarea traficului pe axa rutieră cea mai problematică a oraşului, între podul Dacia şi zona Cantemir, cu pasaje subterane, favorizarea mijloacelor de transport în comun şi multe, multe detalii inginereşti, precum exacavarea la 4 metri şi relocarea reţelelor de utilităţi…
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
A venit multă lume, Andrei, să îşi ia rămas bun de la tine. Atâtea inimi grele la un loc nu am văzut de mult timp. Uneori trebuie să murim ca să ne dăm seama cine suntem. Ai fi fost mândru, cu toată modestia ta emblematică, să vezi câţi oameni frumoşi au venit să te salute. A fost multă tristeţe în locul acela, pentru că moartea ta a fost mai mult decât breaking news. A fost heart-breaking news.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Unde vă veți petrece vacanța de vară?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Mai pe româneşte, instanţa supremă spune că nu importă dacă agentul constatator a trecut sau nu suspendarea permisului în procesul-verbal, fiind suficient ca sancţiunea suspendării să fie prevăzută în lege, mai ales că termenele de suspendare de 30, 60 sau 90 de zile nu pot fi majorate sau reduse de poliţist tocmai pentru că termenele legale sunt clar determinate.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Ridicarea temperaturii mediului ambiant la peste 32 gr. C şi o umiditate relativă ridicată (peste 60%) determină modificări ale organismului, care se pot grupa în 4 sindroame importante: mialgia termică, insolaţia, accidentele datorate efortului fizic pe caniculă şi şocul hipertermic.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Cercetătorii regnului animal se confruntă de ani de zile cu o problemă spinoasă. Animalele care duc o luptă şi o câştigă au o şansă foarte mare să câştige şi următoarea bătălie. Întrebarea este: "de ce anume?". Sunt la mijloc factori psihologici? Este vorba de încrederea dobândită de către învingător? Mai mult - deoarece acelaşi lucru pare să fie valabil şi în cazul fiinţelor umane - un studiu a încercat să găsească un răspuns la această întrebare: de ce învingătorii continuă să învingă?
27 Noiembrie 2017, 09:23

Unde ieşim săptămâna asta

Unde ieşim săptămâna asta (foto: Visit Oradea)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

PROGRAM 27 NOIEMBRIE – 3 DECEMBRIE

EVENIMENTE

Deschiderea Târgului de Crăciun, joi, ora 18 pornirea beculeţelor, concert Nicu Alifantis şi Zan, ora 19; sâmbătă Jazzapella, ora 20; duminică Ducu Bertzi and Friends, ora 20, Piaţa Unirii

Handbal masculin CSM Oradea vs HCM Sighişoara, luni, ora 16

Lansarea albumului "Palatul Episcopal Greco-Catolic. Oameni. Istorie. Credinţă", parte a proiectului "Oraşul cu 1000 de chipuri", coordonator Rodica Indig, imagini cu edificiul de-a lungul timpului, arhitectură, întemeietori, luni, ora 17, Seminarul Greco-Catolic

Lansarea albumelor de sonete "Pe muchie de vrajă", "Iubire şi blestem", "Şah mat la narcisişti" semnate Mihaela Dindelegan, luni, ora 17.30, Librăria Ratio et Revelatio (Republicii 22)

Spectacol Bitterness susţinut de Studio Act, cu Denisa Vlad, miercuri, ora 19

Human Library, în cadrul ELSA Day, miercuri, ora 18, Cafe Frei

"Îmi cer scuze că nu-mi cer scuze" - Stand up Comedy cu Doru Ivanov, joi, ora 20, Queen’s Music and Pub

Urban Vibes cu DJ White, DJ Rich Home, joi, ora 23, Juice Coffee House and Lounge Bar

Jazz cu Joe Fritz and Istvan Gyarfas Duo, vineri, ora 18, Posticum

Retro Party cu Party Band, vineri, ora 20.30, Queen’s Music and Pub

Seara de jocuri de societate: Catan, Activity, Story Cubes, Dixit, Monopoly, în fiecare vineri, orele 17-19, Cetatea Oradea

Târg de muzică – What was music: discuri, benzi, casete, CD-uri, ora 13, şi Implant pentru refuz&N.O.R., ora 19, sâmbătă, Moszkva Cafe

Magitot – spectacol cu de toate cu magicianul Magitot, sâmbătă, ora 19, Urban Place

Spectacol de dans oriental, sâmbătă, ora 18, Sala Florica Ungur

Revizorul, spectacol de Gogol, susţinut de Teatrul de Copii Oradea, duminică, ora 18, Sala Florica Ungur


TEATRUL REGINA MARIA

Domnul Jurdan, direcţia de scenă şi rescriere dramatică de Victor Ioan Frunză după comedia "Burghezul Gentilom" de Jean Baptiste Poquelin Moliere, marţi, ora 19, Sala Mare

Vrăjitorul din Oz, scenariul şi regia Dan Mirea, sâmbătă, ora 11, Sala Mare

Profu’ de franceză, adaptare de Matei Mircioane, după Tudor Muşatescu, regia Dan Mirea, sâmbătă, ora 17, Sala Mare


TEATRUL SZIGLIGETI

Tango, de Slawomir Mrozek, regia Harsanyi Sulyom Laszlo, miercuri şi sâmbătă, ora 19, Studio Szigligeti

Cercul de cretă caucazian, dramă de Bertolt Brecht, regia Anca Bradu, duminică, ora 17, Sala Mare (abonament Bessenyei Gyorgy)

Mic sau mare?, spectacol pentru copii (0-3 ani), regia Nagy Viktoria, duminică, ora 11, Sala Arcadia


FILARMONICA DE STAT

Concert simfonic dedicat Zilei Naţionale a României, dirijor Romeo Rîmbu, solist Sergiu Cârstea – trompetă. În program: G. Enescu – Rapsodia română nr. 2 în Re major, op. 11 şi Simfonia I în Mi bemol major, op. 13, D. Bughici – Concert de jazz pentru trompetă şi orchestră, miercuri, ora 19, Sala "Enescu-Bartok"


EXPOZIŢII

GALERIA EURO FOTO ART

expoziţia artiştilor fotografi amatori şi profesionişti participanţi la concursul de artă fotografică dedicat aniversării a 140 de ani de la naşterea poetului Ady Endre

BIBLIOTECA UNIVERSITĂŢII

expoziţia de fotografie "Călătorii în India" semnată Dorin Chiş

MUZEUL CETĂŢII ŞI ORAŞULUI ORADEA

expoziţia de arte vizuale "Salonul anual de artă" organizat de Uniunea Artiştilor Plastici

expoziţia absolvenţilor cursurilor de fotografie, seriile H şi C/2017, organizate de Clubul Fotografic Nufărul, Galeria "Ştefan Vilidar"

expoziţia "4x4" a pictorului Szakacs Imre (Ungaria)

expoziţia "Ars Poetica" a artistului fotograf Eifert Janos (Budapesta)

expoziţia de artă fotografică "Împreună...", cu rolul de a atrage atenţia asupra problemelor familiilor dezorganizate

expoziţia "Renaştere prin restaurare", obiecte conservate şi restaurate, pictură, mobilier, postere explicative, studii de caz, materiale folosite în intervenţii; vase din bronz, monede, scut de factură turcească (secol XVII); lamă de sabie, amnare şi lacăte din fier, vase din ceramică, corn de bovină prelucrat, fragmente de încălţăminte (secol XVI-XVII), piese din mobilierul episcopului ortodox Nicolae Popoviciu

expoziţiile "Magazinul Mixt" şi "Copilăria în Epoca de Aur"

expoziţia permanentă "Biserici în palat - cercetări arheologice în Palatul Princiar", vase de lut, monede, fragmente de sculpturi şi de fresce din Biserica Sfânta Maria Mică

expoziţia memorială "Rezistenţă şi represiune în Bihor"

expoziţia Episcopiei Greco-Catolice de Oradea – File de istorie

expoziţia Bisericii Reformate Oradea

expoziţia Episcopiei Romano-Catolice de Oradea

Muzeul Pâinii

MUZEUL ŢĂRII CRIŞURILOR

NOUL SEDIU: expoziţia "Ultimii dinozauri din Transilvania", 4 reconstituiri în mărime naturală de dinozauri care populau Transilvania la sfârşitul Cretacicului, fosile unicat, ouă de dinozauri, resturi scheletice de reptile

expoziţia "Artişti plastici orădeni din perioada interbelică"

expoziţia "Tapiseria românească contemporană"

expoziţia "Etnographica – Reprezentări grafice ale portului popular din colecţia Muzeului Deri din Debreţin"

expoziţia "Pictori şi sculptori orădeni care au activat între 1950-1980"

expoziţia "Donaţia sculptorului Iosif Fekete (1903-1979)"

MUZEELE MEMORIALE "IOSIF VULCAN" ŞI "ADY ENDRE": expoziţiile de bază

MUZEUL MEMORIAL "AUREL LAZĂR": expoziţiile "Arta 1900 şi Oradea. Secession-ul" şi "Primăvara întregirii"


CLUBURI

LORD’S PUB: vineri şi sâmbătă Distracţie la Lord’s, ora 22

THE PIPE: sâmbătă Party, ora 22

BLACK EAGLE: vineri şi sâmbătă Party, ora 22.30

LOKAL PUB: vineri, sâmbătă Party, ora 20

JUICE PUB: vineri şi sâmbătă Party, ora 22.30

EDISON PUB: vineri, sâmbătă Party, ora 20

SHADOWS CLUB: vineri şi sâmbătă Party, ora 21

GREEN PUB: joi Students’ Party, ora 21; vineri şi sâmbătă Party, ora 23

CLUB LIFE: joi-duminică Petreceri cu muzică live, Seri de dans, ora 22

BLONDY’S ART CAFE: vineri Seară de dans, ora 21.30; sâmbătă Karaoke Night, ora 22

STEAM BAR: vineri şi sâmbătă Party, ora 22


CINEMA PALACE

Paddington 2

Cel mai simpatic ursuleţ revine cu o nouă aventură care va încânta întreaga familie. Paddington trăieşte fericit alături de familia Brown în Windsor Gardens, unde s-a integrat de minune dăruind fericire şi marmeladă pe oriunde ajunge. În timp ce caută cadoul perfect pentru cea de-a 100-a aniversare a mătuşii Lucy, emblematicul personaj găseşte o carte unicat în anticariatul domnului Gruber şi se angajează în tot felul de activităţi pentru a strânge bani să o cumpere. Însă, atunci când cartea este furată, pentru Paddington şi familia lui devine prioritară demascarea hoţului.

Regia: Paul King

Distribuţia: Hugh Grant, Peter Capaldi, Brandan Gleeson, Ben Whishaw

Kronos: Soluţia extremă

În 2020, președintele VA Industries, cea mai mare companie de robotică din lume, prezintă cea mai puternică invenție: Kronos, un supercomputer realizat cu scopul de a pune capăt războaielor. Kronos ajunge la concluzia că însăși omenirea e cea mai mare amenințare la pacea mondială, așa că lansează un atac global robotic. 97 de ani mai târziu, un mic grup de oameni au mai supraviețuit, dar sunt vânaţi de armata de roboți. Doi adolescenţi formează o alianță neobișnuită pentru a ajunge în lumea nouă, despre care se zvonea că oamenii trăiesc fără frica de a fi eliminați.

Regia: Robert Kouba

Distribuţia: John Cusack, Carmen Argenziano, Ellen Grubba

PROGRAM 27-30 noiembrie

Paddington 2 dublat, avanpremieră, miercuri, joi 14.30, 17.30

Kronos: Soluţia extremă avanpremieră, miercuri, joi 21.05

Mame bune şi nebune 2 premieră, luni-joi 13.15, 15.25, 18, 19.55, 22.05; miercuri, joi 11.05

Coco dublat, 3D, premieră, luni-joi 13.50, 17.35; miercuri, joi 11.20

Crima din Orient Express premieră, luni-joi 13.10, 17.05, 18.35, 20.10, 22.20

Liga dreptăţii 3D, luni-joi 13.35, 15.50, 18.05, 20.20, 22.35

Hawaii 2 luni, marţi 14.20

Daddy’s Home 2 luni-joi 12.30, 16.40, 19.10, 20.45, 22.40

Leatherface: Ucigaşul fără chip luni-joi 15.20, 22.50

Zi de naştere mortală luni, marţi 21.05; miercuri, joi 10.45

Bigfoot junior luni, marţi 13, 16.10; miercuri, joi 11, 12, 16.10

Thor: Ragnarok 3D, luni, marţi 14.50, 17.10, 21.35; miercuri, joi 15, 21.35

Geostorm: Pericol global luni, marţi 19.30; miercuri, joi 12.50, 19.30

Aventura piticilor dublat, 3D, luni, marţi 12.20; miercuri, joi 10.25, 11.40

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Mai repede! Drumul de Sântandrei peste câmpuri ar putea fi dat în folosinţă în luna noiembrie (FOTO)
  • Rămas bun! Jurnalistul Andrei Şandor a fost condus pe ultimul drum cu muzica formaţiei Toto (FOTO / VIDEO)
  • Regulamentul locurilor de joacă. Orădenii din Ioşia sunt revoltaţi de gălăgia provocată de părculeţul din strada Lăpuşului (FOTO)
  • Proiect internaţional: Studenţi din Asia, la Universitatea din Oradea (FOTO)
  • Şefii PSD, UDMR şi ALDE din Consiliul Judeţean şi-au 'premiat' primarii: 'Banii se împart prin vot politic' (FOTO)
  • Vara şantierelor: De săptămâna aceasta mai multe străzi din toată Oradea vor fi blocate pentru lucrări (FOTO)
  • Sărbătoare nemţească: Tineri germani din ţară şi din străinătate au cântat şi au dansat în centrul Oradiei (FOTO/VIDEO)
  • În vizită la transmisioniştii militari: Bihorenii au putut vedea dotările Centrului 54 Comunicaţii Oradea (FOTO/VIDEO)
  • Şedinţa Consiliului Judeţean nu s-a putut ţine pentru că PNL-iştii şi un PSD-ist au lipsit. Pásztor avertizează că judeţul ar putea rata fonduri europene (FOTO)
  • HUMANAMED Oradea a devenit unicul laborator din ţară dotat cu un analizor pentru depistarea precoce a cancerului de ficat (FOTO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON