URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 25 IUNIE 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Angela Lupşea, preşedinta Fundaţiei pentru Protejarea Monumentelor Bihor, conduce muzeele şi Cetatea oraşului cu rezultate modeste. În numeroase ocazii am veştejit-o considerând că e inadmisibil ca, la doi ani după finalizarea reabilitării, în fortăreaţă să nu se întâmple mare lucru. Acum, însă, trebuie să recunosc că Zilele Art Nouveau au fost o reuşită care, cred eu, i-a uluit până şi pe organizatori.
Zic şi eu
Adrian Cris
După 9 luni în care minoritatea celor 17 consilieri judeţeni ai PNL a fost egala majorităţii UDMR-PSD-ALDE, rămasă din septembrie 2017 tot în 17 reprezentanţi prin excomunicarea fostei preferate a şefului PSD Bihor, Ioan Mang, „parlamentul” bihorean a revenit săptămâna trecută, aşa cum a decis Curtea de Apel, la formula rezultată din alegerile locale de acum două veri. Miercuri, cu doar un vot împotrivă şi o abţinere, a fost validat cel de-al 18-lea echipier al alianţei, PSD-istul salontan Adrian Szatmari.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Umorul e ca mâncarea - are mii de forme, gusturi și arome. Nimeni nu agreează toate bucatele de pe pământ. Plaja de preferințe culinare ţine, în cazul celor mai mulți oameni, de cultura locului în care s-au născut, de ce le-a gătit mama toată viața, de posibilitățile financiare, de zona respectivă, de educație și auto-educație, de tradiție și conservatorism.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi pe marginea scandalului legat de „atenţiile” pregătite de părinţi profesorilor de la Colegiul Naţional Emanuil Gojdu?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În data de 5 iunie 2018 a fost publicată în Monitorul Oficial o importantă decizie pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în recurs în interesul legii, prin care s-a stabilit, cu caracter obligatoriu, pentru viitor, că sechestrele dispuse în procesele penale nu pot influenţa drepturile celor care aveau anterior o ipotecă cu privire la bunurile sechestrate.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
În aprecierea igienico-sanitară a surselor de apă, o importanţă deosebită trebuie acordată conţinutului natural de substanţe minerale deoarece acestea participă activ în procesele vitale, organismul primindu-le din mediul extern, inclusiv prin intermediul apei. 
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
În ultimii ani tot mai mulți tineri au început să-și lase barba să crească, generând o modă de impact global care a atins și România. Vedem pe stradă bărbați cu barbă stufoasă, spre deosebire de acum cinci ani, când moda încă nu prinsese amploare. În acest articol vom încerca să vedem ce stă la baza psihologiei acestui fenomen și de ce bărbații decid să-și lase barbă în încercarea de a atrage mai multe partenere.
23 Februarie 2018, 15:20

"Teatrul meu de păpuşi": Micuţii orădeni sunt provocaţi să devină scenografi, regizori şi actori

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Pentru a treia oară, micii spectatori orădeni, mai precis copiii cu vârste între 6 şi 12 ani, sunt provocaţi să devină scenografi, regizori şi actori în cadrul concursului "Teatrul meu de păpuşi", organizat de Trupa Arcadia a Teatrului Regina Maria.

Ediţia a treia a concursului se va desfăşura pe 18 martie, de la ora 17, la Sala Arcadia, deci în preajma Zilei Mondiale a Teatrului de Păpuşi, care se sărbătoreşte în fiecare an pe 21 martie.

"Înainte de a porni în expediţia artistică pregătită pentru ei, doritorii trebuie doar să dea frâu liber imaginaţiei pentru a-şi confecţiona propriile păpuşi pe care vor trebui să le angreneze într-o scenetă de maximum 5 minute. Scenetele pot fi atât fragmente din basme, poveşti, poezii, fabule, cântece, cât şi creaţii proprii, iar participanţii se pot prezenta fie individual, fie în echipe de cel mult zece persoane", transmit organizatorii.

Pentru confecţionarea marionetelor, artiştii păpuşari recomandă următoarele obiecte: şosete, figurine decupate, linguri de lemn costumate, pet-uri, ambalaje, hârtie, materiale textile, legume, fructe, plastilină, orice obiecte casnice care se pot transforma miraculos în personaje. Juriul va fi  format din actorii Trupei Arcadia, iar participanţii vor fi răsplătiţi pe măsura ingeniozităţii şi a efortului creator.

Înscrierile la concurs se fac completând un formular online care se poate accesa pe pagina de Facebook a Trupei Arcadia, în evenimentul special creat pentru concursul "Teatrul meu de păpuşi". Însoţitorii participanţilor sunt invitaţi să se bucure de momentele artistice în limita locurilor din sala Arcadia, iar costul intrării este de 5 lei/persoană.

La fel ca anul trecut, artiştii teatrului vor susţine ateliere prin care îi vor ajuta pe micii participanţi să se pregătească pentru concurs. Primul atelier este dedicat construcţiei de păpuşi şi se va desfăşura în 5 martie, de la ora 17, la Sala Arcadia şi va fi susţinut de către un scenograf şi un pictor al Teatrului Regina Maria, iar al doilea atelier, dedicat mânuirii de păpuşi, va avea loc în data de 6 martie, de la ora 17, la Sala Arcadia şi va fi susţinut de către actorii Trupei Arcadia.

Înscrierea la ateliere se face completând un alt formular, tot pe pagina de Facebook a Trupei Arcadia, iar taxa de participare la un workshop este de 10 lei/persoană. Data limită pentru înscriere este 2 martie. Participarea la ateliere nu este o condiţie pentru participarea la concurs.

Locurile sunt limitate. Data limită pentru înscrierea la concurs este 14 martie, iar la ateliere doritorii se pot înscrie chiar şi la faţa locului, în limita locurilor disponibile, adică 20 de locuri pe workshop.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

FOTO BIHOREANUL

  • „Zi de zi aici vom fi!”: Protestatarii orădenii au dansat Hora Unirii, dar au cerut izgonirea PSD-ului din ţară (FOTO / VIDEO)
  • 'Călăreţii Diavolului' din Győr au făcut demonstraţii de turnir, iar bucătari iscusiţi au gătit bunătăţi ungureşti în Cetate. Vezi programul Zilelor Sfântului Ladislau (FOTO/VIDEO)
  • Spectacol de pomină la European Music Open: Trupa Castro Romero din Spania a adus muzica şi dansul flamenco pe scena orădeană (FOTO/VIDEO)
  • „Azi e zi de sărbătoare, Liviu Dragnea la-nchisoare!”: Miting cu participare redusă în Oradea după condamnarea şefului PSD (FOTO / VIDEO)
  • Ne enervează: Trotuarele de pe drumul expres sunt pline de buruieni (FOTO)
  • 'Apel către mafioţi: Căraţi-vă!'. Orădenii au ieşit din nou să protesteze, în faţa Prefecturii (FOTO / VIDEO)
  • Lunga vară fierbinte: Compania de Apă Oradea investeşte 10 milioane euro în reabilitarea reţelelor de apă şi canalizare (FOTO)
  • Piaţa Unirii intră în reparaţii la doar doi ani de la inaugurare (FOTO)
  • Jurcuţ rade tot! Defrişat de speculanţii imobiliari, un deal din Paleu s-a prăvălit pe o stradă din Oradea (FOTO)
  • Statul paralel: Judecătorul orădean Ovidiu Galea, fost ofiţer de Securitate, suspendat din magistratură şi inculpat, a fost promovat la... Guvern (FOTO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON