URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 19 NOIEMBRIE 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Este evident că, după marele război al tranșeelor cu pasaje subterane și girații îngropate, urmează  bătălia pentru parcări. Însă ideea de a lăsa pe mâna unui investitor specializat această afacere trebuie analizată cu foarte mare atenție, în niciun caz după sistemul „da, șefu’, am înțeles, să trăiți!”.
Zic şi eu
Adrian Cris
Duminică, prima oară în ultimii 30 de ani, am avut cu adevărat din ce alege la Preşedinţie, nu doar „răul mai mic”, ci şi binele, să zic aşa. Electoratul de dreapta (spre deosebire de simpatizanţii unor Dăncilă, Diaconu, Cumpănaşu etc, ale căror exigenţe sunt modeste) a acuzat, însă, o altă premieră, ruşinoasă: lipsa dezbaterii, a confruntării între pretendenţi...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Klaus Iohannis știe că nu e un tip șarmant cu electoratul. I-ar plăcea la maxim dacă n-ar trebui să interacționeze cu nicio ființă umană, să nu fie nevoit să zâmbească fals în fața camerelor, să nu dea mâna cu nimeni niciodată. Trecerea de la dezinvoltura balcanică a lui Băsescu la seriozitatea atât de neromânească a lui Iohannis a fost prea brutală pentru publicul larg, în ochii căruia președintele ar trebui să fie un tip de viață, chefliu, cu vicii, slobod la gură, cu râs zgomotos și cu inima bătând în ritm de manea...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine veți vota în turul doi al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie?




De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Aşa cum arătam anterior, poprirea este operaţiunea prin care, prin intermediul unui executor judecătoresc şi în temeiul unui titlu executoriu, un creditor încearcă să obţină banii datoraţi de o altă persoană (a treia persoană) debitorului său. Procedura popririi presupune o adresă se înfiinţare a popririi emisă de executorul judecătoresc şi comunicată terţului poprit (care, de regulă este fie angajatorul debitorului, fie o bancă).
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Diagnosticul de infarct miocardic acut (IMA) se bazează pe durerea toracică severă şi celelalte simptome (nelinişte, anxietate, paloare, transpiraţii), fiind completat de datele de laborator, electrocardiogramă şi tehnicile imagistice. Bolnavul cu IMA prezintă unele modificări sanguine nespecifice (creşterea numărului de leucocite şi a VSH) şi unele modificări specifice (creşterea cantităţii de enzime specifice muşchiului miocardic ca urmare a necrozei).
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
05 Noiembrie 2019, 17:00

Restaurant Graf revine pe scena gastronomică a Oradiei (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Unul dintre cele mai cunoscute şi apreciate localuri din Oradea, Restaurantul Graf, se redeschide, cu o nouă identitate, meniuri îmbogăţite, dar cu aceleaşi standarde de calitate și bun-gust.

Restaurantul rămâne în aceeași locație, cea de pe strada Barbu Ștefănescu Delavrancea, cu același orar cu care clienții au fost deja obișnuiți, aducând câteva elemente de noutate care se vor regăsi atât în meniu cât și în deschiderea către clienți.

În noul meniu se găsesc peste 40 de preparate gătite cu ingrediente de cea mai bună calitate, pe care restaurantul le procură direct de la sursă, având o relaţie apropiată cu producătorii.

Diversitatea cu care a fost creat noul meniu cuprinde câteva din preparatele preferate ale clienților fostului Graf și ale restaurantului Meatic, cu mențiunea că sunt la un cost mult mai accesibil și puse în valoare printr-o nouă abordare.

Un alt element de noutate este dat de varietatea pe care oaspeții o pot găsi în meniul de vinuri. „Se dorește, în principal, promovarea vinurilor românești, dar există și posibilitatea de a servi și alte vinuri internaționale”, explică Sebastian Mușcaș, managerul restaurantului.

Întreaga echipă Graf este certificată WSET (WSET este lider mondial în programele educaţionale de calificare în lumea vinurilor şi a spirtoaselor), astfel că veți putea primi recomandări calificate pentru asocierea vinurilor cu preparatele culinare.

Restaurant&Pizzerie

Parcursul localului orădean a dat roade unor experiențe benefice: „Fiecare etapă ne-a ajutat să ne descoperim și să creștem. Față de vechiul Graf, venim cu o abordare mai lejeră prin care ne dorim să fim cât mai aproape de client, dar și cu un timp de servire mai scurt. În plus față de Meatic venim cu o varietate mai mare de preparate”, mai arată Sebastian Mușcaș.

Meniul cuprinde peste 20 de sortimente de pizza, cu maia naturală și coapte pe vatră, ce vor putea fi servite în restaurant sau la domiciliu prin intermediul aplicației WeShop.

Loc de joacă pentru copii

Restaurant Graf dorește să vină în intâmpinarea nevoilor fiecărui membru al familiei, motiv pentru care a creat un loc special pentru cei mici, astfel încât părinții să se bucure în voie, alături de prieteni, de experiența unui prânz sau a unei cine la un restaurant cu loc de joacă.

Evenimente corporate

Una dintre facilitățile pe care restaurantul Graf le oferă clienților sunt mesele corporate, unde meniul poate fi adaptat în funcție de nevoile și bugetul companiilor. Capacitatea disponibilă pentru astfel de evenimente fiind de 30-50 de persoane. Pentru acest număr de persoane, una dintre sălile localului poate fi închiriată în exclusivitate.

Mai multe detalii, comenzi la domiciliu, dar și rezervări la telefon: 0754 991 133.

Vă invităm să ne urmăriți pe Facebook și Instagram.

(Advertorial)

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
" dar cu aceleaşi standarde de calitate și bun-gust "
Tot timpul la redeschidere, sau după renovare , trebuie sa nu se găsească ceva din ce e vechi
Postat 05 Noiembrie 2019, 18:10 de Sandu1206
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.3159 RON
  • 1 EUR = 4.7729 RON
  • 1 HUF = 0.0142 RON