URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
15 Februarie 2020, 11:01

Que Viva Picasso! Muzeul Țării Crișurilor a deschis o expoziție dedicată celebrului artist spaniol (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Muzeul Țării Crișurilor este, pentru o vreme, gazda unui nume celebru al artei plastice universale. Picasso se deschide orădenilor prin mai bine de o sută de litografii și heliogravuri după lucrările sale.

Expoziția a fost vernisată vineri seara, reprezentând continuarea unei colaborări cu Thomas Emmerling, din a cărui colecție particulară fac parte lucrările. Această expoziție a mai fost prezentată în Austria, Polonia, Slovacia, iar în România a poposit în Muzeul de Artă din Cluj-Napoca, Muzeul de Artă din Timișoara și Palatul Cantacuzino din Bușteni.

Expoziția a ajuns pe simezele Muzeului Țării Crișurilor în contextul în care „în ultima vreme în Europa au loc mai multe evenimente dedicate lui Picasso, probabil în încercarea de a-l reabilita”, după cum a precizat Aurel Chiriac, directorul complexului muzeal. Totodată, prin expozițiile prezentate recent publicului, „instituția noastră recuperează timpul pierdut, cu evenimente, unele, de anvergură internațională”, a mai precizat acesta.

Expoziția este împărțită pe cinci serii de litografii și gravuri, fiind prezentată de curatorul Milena Pop. Între ele: ”L’espace et la flûte” (12 litografii), împreună cu volumul poetului Jean Tardieu, care s-a inspirat din aceste lucrări în poetica sa. O altă serie, ”Les menines et la vie”,  cuprinde 58 de heliogravuri, parțial color, care sunt o interpretare după faimoasa pictură a lui Diego Velázquez, Las Meninas, suită de lucrări realizate de Picasso în 1957, în timpul unei șederi în Franța, alături de cartea ”Les Menines et la vie” a lui Jaume Sabartés, prietenul și secretarul său, a cărei sursă de inspirație au fost lucrările lui Picasso.

Seria ”Toros y Toreros” cuprinde 16 litografii care reproduc desenele, realizate în cerneală, creion și pastel de către Pablo Picasso între anii 1957 şi 1959, iar seria ”Le mémoire d’homme”, 9 litografii alb-negru care au fost publicate în volumul cu același titlu (1950), rezultat al unui proiect de colaborare cu scriitorul Tristan Tzara, întemeietor al curentului dadaist.

Seria ”Picasso de 1916-1961”, cuprinde 24 de litografii alb-negru, expuse alături de volumul scriitorului Jean Cocteau, având același titlu.

În expoziție mai este prezentă o litografie cu titlul ”Don Quijote”, care reia desenul lui Picasso realizat, în 1955, pentru revista ”Les Lettres françaises”, precum și două dintre cele mai cunoscute afișe realizate de Picasso cu concursul Imprimeriei Mourlot din Paris: ”Les Menines” (1959) și ”Congrès National du mouvement de la Paix” (1962).

Expoziția va rămâne deschisă până în 29 martie, putând fi vizitată de marți până duminică începând cu ora 10:00.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON