URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 19 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Iată că telenovela dintre președintele Consiliului Județean Ilie Bolojan și un grup de cetățeni din Cheriu începe să capete accente tragice. Deși șeful județului le-a oferit un inel, e drept, un inel metropolitan care trecea prin terenurile lor, cei din Cheriu n-au apreciat gestul romantic și l-au târât prin tribunale, pe motiv că le tulbură posesia și buruienile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ca în fiecare an electoral, o grămadă de aleși își schimbă partidul care i-a ajutat să-și câștige mandatele, perioada pre-electorală fiind comparată cu sezonul de Mercato din fotbal. Atât doar că, deși numitorul comun cu fotbalul sunt banii, în politică ar trebui să conteze și factorul moral. Cum aleșilor nu le pasă, însă, de așa ceva (de doctrine și ideologii nici vorbă, iar de fair-play nici atât), alegătorii n-au decât să spună că politica e prostituție, dar să meargă totuși să-i voteze.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat anul trecut, în octombrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie, extrem de importantă, prin care a stabilit că asiguratorul RCA care nu își respectă obligațiile legale trebuie să fie obligat să plătească penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, adică peste 70% pe an, din suma stabilită de instanță cu titlu de despăgubiri.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
17 Octombrie 2018, 13:46

Nou concert simfonic cu lucrări de Weber, Ceaikovski şi Beethoven

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Joi, de la ora 19, melomanii sunt aşteptaţi la un nou concert simfonic, la Filarmonica orădeană.

De această dată programul propune uvertura Euryanthe de Carl Maria von Weber, în care personajul principal, întruchipare a inocenţei şi a devotamentului, cade victimă intrigii şi geloziei. Seara continuă cu Variaţiunile pe o temă rococo de Piotr Ilici Ceaikovski, singurul concert al compozitorului care e dedicat violoncelului.

Ultima lucrare a concertului este Simfonia a VIII-a în Fa major, op. 93, de Ludwig van Beethoven, prima audiţie fiind realizată sub conducerea muzicală a compozitorului, cu toate că Beethoven era deja aproape complet surd.

Dirijorul invitat al concertului este Horváth Gábor din Ungaria, care predă dirijatul în Budapesta şi este director artistic al Orchestrei Simfonice din Gödöllő.

Solistul invitat, Jan Sekaci, a studiat violoncelul la Liceul de Muzică din Oradea şi în prezent este elev în clasa a XI-a la Colegiul de Arte "Dinu Lipatti" din Bucureşti.

Bilete şi abonamente se pot cumpăra la Filarmonică (Moscovei nr. 5), de luni până vineri, între orele 11-17, precum şi cu o oră înainte de concert.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5614 RON
  • 1 EUR = 4.9715 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON