URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 23 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
30 Noiembrie 2012, 10:00

Muzeul expune costume populare de sărbătoare din Ţara Crişurilor în Serbia

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

"Cu ocazia Zilei Naţionale a României, Complexul Muzeul Ţării Crişurilor organizează un eveniment expoziţional special la Vršac, unde trăieşte a doua mare comunitate de români din Serbia", au anunţat, joi, reprezentanţii Muzeului.

La muzeul oraşului Vršac va fi vernisată, pe 3 decembrie, expoziţia "Costume populare româneşti de sărbătoare din Ţara Crişurilor-România". Această expoziţie, care prezintă costume şi podoabe de sărbătoare ce provin din patru zone etnografice importante - Crişul Alb, Crişul Negru, Crişul Repede şi Crasna-Barcău, a fost dusă şi în Italia, la Castello Reale din Moncalieri - Torino.

Muzeul Ţării Crişurilor a mai anunţat că, în oraşul din Serbia, va fi vernisată şi expoziţia colectivă "Confluenţe", la care vor expune 14 profesori de la Departamentul de Arte Vizuale al Universităţii din Oradea, ale căror lucrări (pictură, sculptură, arte decorative, artă video, instalaţii) ilustrează preocupările acestora. Ambele expoziţii vor fi deschise publicului pînă pe 3 februarie 2013.

La vernisaj, Corul de Cameră Fiat Lux din Oradea, dirijat de Antonia Nica, va susţine un recital cu prelucrări folclorice şi colinde.

Evenimentul cultural este organizat de Complexul Muzeul Ţării Crişurilor în colaborare cu Universitatea din Oradea, cu participarea Primăriei oraşului Vršac, Muzeul oraşului Vršac şi sub patronajul Consulatului General al României din Serbia, Consiliului Judeţean Bihor şi Primăriei Municipiului Oradea.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6712 RON
  • 1 EUR = 4.9758 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON