URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 APRILIE 2020

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Singurii care mai pot cât de cât supraviețui sunt beneficiarii pensiilor speciale. În ei ne e speranța să ducă mai departe flacăra românismului... Când se vor termina toate cele patru faze ale apocalipsei, vom ieși mai întăriți. Iar o parte, de-a dreptul țepeni... Vezi care sunt aceste faze, într-un articol de opinie semnat de Mircea Chirilă.
Zic şi eu
Adrian Cris
În spitalele din Italia şi Spania sunt mii de medici şi asistente care s-au adaptat condiţiilor vitrege şi folosesc pentru protecţie ce au la îndemână, inclusiv saci menajeri. În Italia au şi decedat peste 50 de cadre medicale la datorie. Nici unul n-a dat bir cu fugiţii. Nici acolo, nici în restul Europei. La noi, veştile sunt de Balcani...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Să strigi în gura mare că n-ai ce-ţi trebuie pentru munca de zi cu zi e interzis în sistem. În orice sistem. E revoltă, e disidenţă, e sabotaj! Dăunează la funcţie, la avansări, la sporuri sau măriri de salarii, la relaţiile cu colegii şi cu şefii. Frica de realitate şi băgatul capului în nisip prevalează în faţa sincerităţii...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părerea aveți despre măsurile adoptate de autoritățile din România în ce privește răspândirea noului tip de coronavirus?






De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Așa cum am arătat săptămâna trecută, Codul administrativ a trecut testul de neconstituționalitate și rămâne în vigoare, astfel încât voi prezenta, începând de azi, aspectele cele mai importante aduse de acest act normativ. Întrucât subiectul ultimelor săptămâni în mass-media îl reprezintă Guvernul, mă voi referi la principalele reglementări care vizează această instituţie...
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
În data de 16 martie, Preşedintele Franţei a decis adoptarea unor măsuri pentru reducerea propagării virusului COVID-19 pe teritoriul Franţei. Astfel, începând cu 17 martie, de la ora 12, timp de 15 zile, cetăţenii se pot deplasa doar cu un atestat justificativ şi doar în anumite condiţii: de la domiciliu la locul de muncă (în caz că nu sunt condiţii pentru telemuncă), pentru cumpărăturile de primă necesitate (doar în zonele comerciale de proximitate) şi vizitarea medicului de familie în cazurile mai urgente.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Poate v-aţi întrebat zilele acestea ce e cu isteria hârtiei de toaletă şi unii v-aţi mirat privind online clipuri cu oameni cărând baxuri întregi în braţe ori luptându-se pentru o rolă de hârtie de WC. Am fost curios să văd care e explicaţia psihologică a acestui comportament bizar şi de ce fix hârtia de toaletă e cea care preocupă mai mult masele. La urma urmei există lucruri mult mai importante decât ea în situaţii de criză...
22 Decembrie 2015, 15:15

Marghitenii au un târg de Crăciun cu bunătăţi şi concerte (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Locuitorii municipiului Marghita sunt invitaţi în această perioadă la târgul de Crăciun organizat de municipalitate în Parcul Central, unde pot găsi diverse bunătăţi de sezon şi pot audia concerte de colinde pentru a intra în spiritul sărbătorilor.

De altfel, evenimentul a şi fost vizitat până acum de mulţi locuitori, care s-au arătat încântaţi. În deschiderea târgului, pe scenă au urcat diverşi artişti locali, precum şi invitaţi speciali: trupa Hara, care a dat un concert live de două ore, şi Tabányi István (Ungaria).

Tot în prima seară, Moş Crăciun le-a împărţit celor mici cadouri. Pentru a readuce puţin din atmosfera de târg de odinioară, organizatorii au programat şi apariţia unui toboşar şi a unei cofăriţe în deschiderea evenimentului.

Târgul va fi deschis până pe 23 decembrie inclusiv, programul pregătit incluzând colinde specifice Văii Barcăului. Târgul de Crăciun din Marghita a fost organizat în preambulul unor programe culturale care vor avea loc anul viitor pentru a marca 800 de ani de la prima atestare documentară a municipiului.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4163 RON
  • 1 EUR = 4.8288 RON
  • 1 HUF = 0.0134 RON