URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 19 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Iată că telenovela dintre președintele Consiliului Județean Ilie Bolojan și un grup de cetățeni din Cheriu începe să capete accente tragice. Deși șeful județului le-a oferit un inel, e drept, un inel metropolitan care trecea prin terenurile lor, cei din Cheriu n-au apreciat gestul romantic și l-au târât prin tribunale, pe motiv că le tulbură posesia și buruienile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ca în fiecare an electoral, o grămadă de aleși își schimbă partidul care i-a ajutat să-și câștige mandatele, perioada pre-electorală fiind comparată cu sezonul de Mercato din fotbal. Atât doar că, deși numitorul comun cu fotbalul sunt banii, în politică ar trebui să conteze și factorul moral. Cum aleșilor nu le pasă, însă, de așa ceva (de doctrine și ideologii nici vorbă, iar de fair-play nici atât), alegătorii n-au decât să spună că politica e prostituție, dar să meargă totuși să-i voteze.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat anul trecut, în octombrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie, extrem de importantă, prin care a stabilit că asiguratorul RCA care nu își respectă obligațiile legale trebuie să fie obligat să plătească penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, adică peste 70% pe an, din suma stabilită de instanță cu titlu de despăgubiri.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
23 Septembrie 2019, 07:45

Festivalul de Folk: Mircea Vintilă a cântat alături de Andrei, un băieţel de 11 ani din Oradea (FOTO / VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Circa 300 de persoane au mers duminică în Cetatea Oradea, la ultima seară a Oradea Folk Festival, pentru a-l asculta pe folkistul Mircea Vintilă, "legenda vie a folk-ului românesc" după cum l-au descris organizatorii. Şi nu au avut niciun regret...

Concertul a început cu aproximativ 10 minute înainte de ora 20, interpretul fiind primit cu aplauze de public. Cunoscători ai repertoriului, cei prezenţi în amfiteatrul fortăreţei au cântat fiecare piesă alături de artist, au aplaudat şi au dansat în picioare.

Mircea Vintilă s-a simţit din nou în pielea lui la Oradea, ba chiar a făcut dedicaţii pentru o doamnă doctor şi pentru familia ei din public, piesa "Miruna". "Hanul lui Manuc", "Lăptăria lui Enache", "Soro lume", "Cântecul bufonilor", "Ploaia care va veni", "Peste răbdări te-am aşteptat" au fost alte câteva dintre cântecele care au ridicat publicul în picioare.

Un moment inedit al serii a fost spre final, când pe scenă a fost invitat un copil din Oradea, pe numele său Andrei Arad, împreună cu care Vintilă a interpretat piesa "Pământul deocamdată".

Fapt foarte rar la un artist de talia lui, folkistul a acceptat ca melodia să fie intepretată de fapt de fanul său, Andrei, el doar acompaniindu-l discret. "Mulţumesc lui domnu' Vintilă pentru că a acceptat această… cântare", a spus copilul, emoţionat, culegând ropote de aplauze.

Concertul lui Mircea Vintilă de la Oradea s-a încheiat cu piesa "Un om pe nişte scări", în aceeaşi atmosferă caldă şi veselă. De altfel, artistul a fost lăsat cu greu să plece, fiind rechemat de mai multe ori pe scenă.

În cele două zile ale festivalului, pe scena din amfiteatrul Cetăţii au cântat artişti mai mult sau mai puţin cunoscuţi, precum Raul Bochiş & Prietenii, Traian Cosma, Liliana Ioniţă Budău & Fala Band, Adrian Ivaniţchi, Andrei Arad, Adina Hodişan, Raul Silaghi, Florin Ştefan, Alexandrina Chelu, Carmen Ifrim-Săsărman şi tineri artişti de la Palatul Copiilor şi Elevilor Oradea, mai exact clasa de canto a profesoarei Dana Oprescu: Alexa Bercea, Alexia Dascălu, Antonia Ganea şi Cosmina Zaha.

Vezi mai jos și alte secvențe din concert!

 

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5614 RON
  • 1 EUR = 4.9715 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON