URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
08 Ianuarie 2013, 09:31

Festival de fotografie la Oradea, dedicat primului fotojurnalist al lumii (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Asociaţia Euro Foto Art Oradea iniţiază Festivalul Internaţional de Fotografie "Szathmári Pap Károly - Carol Pop de Szathmári", dedicat celui care a realizat primul reportaj fotografic de război şi este considerat primul fotojurnalist al lumii. Prima ediţie a festivalului are loc între 11 ianuarie şi 10 februarie, în Oradea, dar şi alte oraşe europene, precum Novi Sad (Serbia), Ekaterinburg (Rusia) ori Cernăuţi (Ucraina).

Tematica primei ediţii este "Capitalele Uniunii Europene" şi în festival s-au putut înscrie asociaţii, societăţi fotografice, fotocluburi, grupuri fotografice (cu sau fără personalitate juridică), respectiv artişti fotografi amatori şi profesionişti din întreaga lume, cu expoziţii personale, de grup şi de club, cu saloane naţionale şi internaţionale de artă fotografică, colocvii şi simpozioane, gale de digiporamă, spectacole de imagini şi poezie, precum şi cu alte forme artistice, potrivite evenimentului.

Proiectele au fost selecţionate de un grup de curatori internaţionali, format din personalităţi marcante ale artei fotografice europene: Mircea Agabrian AFIAP (România), Georg S. Holzman E.FIAP, Hon E.FIAP (Germania), Albert Kriegler ES.FIAP (Austria), Marcello Materassi E.FIAP/g, Hon E.FIAP (Italia), Béla Szabó E.FIAP (Ungaria). Ştefan Tóth A.FIAP (România).

Rolul festivalului este de a face cunoscută personalitatea primului artist fotograf din România, Carol Pop de Szathmari. Născut la 11 ianuarie 1812, la Cluj Napoca, Carol Pop de Szathmari a realizat şi picturi, un album de litografie cu vederi din Transilvania, dar şi o hartă topografică a ţării. Opera sa mai cuprinde cromolitografii şi acuarele, înfăţişând tipuri şi porturi populare, cu un caracter exclusiv documentar.

"A fost considerat printre primii 10 fotografi din Europa şi a realizat primul reportaj fotografic de război din lume, în timpul Războiului Crimeii, prin care este recunoscut ca primul foto-jurnalist. A călătorit în China, iar cu acordul ţarului Rusiei, a ajuns şi în Siberia, unde a realizat fotografii artistice", se precizează într-un comunicat de presă remis de Asociaţie.

În 1855, a primit pentru albumele de fotografie realizate şi pentru activitatea sa fotografică, patru medalii acordate de Regina Angliei, Împăratul Austriei, Napoleon al III-lea al Franţei şi Regele Spaniei.

Debutul şi închiderea festivalului vor avea loc la Oradea, la Galeria Euro Foto Art. Astfel, vineri, de la ora 11, orădenii sunt invitaţi la deschiderea festivalului, ocazie cu care vor fi vernisate fotografii realizate de membrii Fotoclubului Cetverg din Ekatrinburg, Rusia. Expoziţia va rămâne deschisă publicului până la data de 24 ianuarie.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON