URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 19 SEPTEMBRIE 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
E foarte traumatizant să ți se dărâme casa, chiar dacă aceasta este amplasată între blocuri, unde vecinii știu exact ce mănânci la cină. Oricât s-ar strădui Primăria să-i despăgubească civilizat pe cei care își vor pierde locuințele, nicio sumă de bani nu va putea acoperi disconfortul unei mutări și neplăcerile schimbării modului de viață.
Zic şi eu
Adrian Cris
Nefirească, în şarada jucată la ceas de seară de Cuc, Mang şi Rus, e intersectarea dintre propaganda politică şi profitul privat, ambele cam forţate. Ce căuta ministrul acolo unde treaba merge ca unsă, nu pe restul celor 415 kilometri ai autostrăzii începute acum 15 ani? Dar şeful PSD Bihor, despre care nu ţin minte să se fi tras în poză şi pe selenarul drum judeţean DJ191B Popeşti-Suplac? Răspunsul poate ar trebui căutat nu în relaţia de amour-à-trois dezinteresat, ci în preţul piperat pentru cei 5,35 km dintre Borş şi Biharea...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Am intrat în magazin uşor ezitant. Era prima dată când trebuia să cumpăr un candelabru şi mă simţeam nesigur. Nu e genul de obiect pe care să îl cumperi prea des. De obicei stau 2 ore să mă hotărăsc asupra unei perechi de pantaloni şi nici atunci nu sunt sigur că am făcut alegerea corectă. În cazul unui candelabru, cu care poţi înfrumuseţa sau distruge o cameră, alegerea părea mult mai dificilă.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre dorinţa Primăriei Oradea de a demola circa 20 de case pentru a muta parcările de pe bulevardul Nufărul în spatele blocurilor?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Codul de procedură civilă intrat în vigoare la 15 februarie 2013 prevede, pentru prima dată în România, posibilitatea formulării unei contestații în cazul în care se apreciază că procesul se prelungește nejustificat. Conform articolului 522 din Codul de procedură civilă, oricare dintre părţi, precum şi procurorul care participă la judecată, pot face o contestaţie prin care, invocând încălcarea dreptului la soluţionarea procesului într-un termen optim şi previzibil, să solicite luarea măsurilor legale pentru ca această situaţie să fie înlăturată.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Consumul de apă poate avea o influenţă nefavorabilă asupra organismului atunci când apa conţine agenţii patogeni ai bolilor infecţioase, când are o compoziţie deosebită de cea a apei potabile şi când are gust sau miros ce o fac improprie consumului. Aceste modificări ale normelor de potabilitate pot fi determinate cel mai des de caracteristicile solului stăbătut de către ape şi impurificării cu ape uzate fecaloid-menajere sau industriale.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
25 August 2019, 12:46

De văzut: La Cetatea Oradea, expoziţie a artiștilor fotografi arădeni

De văzut: La Cetatea Oradea, expoziţie a artiștilor fotografi arădeni Foto: Ioan Csíki
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

La Galeria ”Ștefan Vilidár István” - Centru Expozițional EFA din Cetatea Oradea (Corpul C, etaj. I) a fost vernisată, vineri, o expozţie cu lucrări ale membrilor Foto clubului ”Arad” din Arad, organizație parteneră a Asociației Internaționale ”Euro Foto Art” din Oradea.

Sunt expuse 50 de fotografii realizate de membrii Fotoclubului: Brighita Niță, Călin Creștin, Danijela Despotov (Serbia), Filip Rotaru, Mircea O. Boran, Monica Szentes, Octavian Iolu, Otto Wittenberger și Ovidiu Filip. 

Foto clubul ”ARAD” din Arad  a fost fondat după mai multe încercări la începutul anilor 1900 de către regretatul artist fotograf Francisc Kelen EFIAP, în anul 1968. Foto Club Arad a organizat, din 2001 până în prezent, în jur de 100 de expoziţii de artă fotografică, iar membri Fotoclubului au participat la peste 100 saloane de artă fotografică în ţară şi străinătate. Fotoclubul are 22 de membri, dar și foarte mulți membri simpatizanți.

Vernisajul expoziției a fost deschis de către artistul fotograf Ștefan Tóth AFIAP, președintele celor două organizații fotografice din Oradea, care a prezentat contextul în care a cunoscut Foto clubul din Arad și i-a înmânat președintelui acestuia Certificatul patronaj numărul 2019/ 049. Lucrările au fost prezentate de către criticul de artă dr. Ramona Novicov, iar apoi publiculu i-au fost oferite momente muzicale de către reprezentantul formației ”Varadiensis”, Lucian Malița (violă).

Expoziția artiștilor fotografi din Arad, organizată în parteneriat cu Muzeul orașului Oradea-Complex Cultural, sub patronajul Asociației Internaționale ”Euro Foto Art”, va rămâne la dispoziția publicului vizitator până la data de 8 septembrie, zilnic între orele 08:00 - 20:00, accesul fiind gratuit.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.2876 RON
  • 1 EUR = 4.7354 RON
  • 1 HUF = 0.0142 RON