URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 19 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Dacă te iei după iubitorii de clorofilă, în Oradea s-a defrișat în ultimii ani o suprafață egală cu jumătate din Pădurea Amazoniană. De la Primărie ți se va spune că în ultimii 10 ani abia au dispărut doi copaci și o creangă, și aceea din cauza furtunii de anul trecut...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 21 martie a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea nr. 58/2024 prin care se aduc modificări atât legii speciale cu privire la sancționarea traficului de droguri, cât și codului penal.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
31 Mai 2011, 10:06

Country man: Marian Filip e controlor de trafic, politician şi... muzician

Country man: Marian Filip e controlor de trafic, politician şi... muzician PDL-IST CU CHITARĂ. Marian Filip cântă şi compune country de mai bine de 12 ani, dar prima oară a îndrăznit să apară în public abia luna trecută, la o prezentare de modă găzduită de un restaurant orădean. Muzica, spre deosebire de politică, nu-l dezamăgeşte niciodată, se confesează bărbatul care are curajul să debuteze în ciuda celor 52 de ani
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

A PHP Error was encountered

Severity: Notice

Message: Undefined index: url

Filename: stire/stire.php

Line Number: 133

A PHP Error was encountered

Severity: Notice

Message: Undefined index: name

Filename: stire/stire.php

Line Number: 133

Între aviatori e omul căruia Ion Ţiriac şi magnaţii pe care acesta îi invitase acum trei ani să vâneze la Balc îi datorează viaţa, pentru că din turnul lui de control a ştiut să ghideze pilotul aşa încât să evite o tragedie. Între jurnalişti e omul care, deşi ataşat trup şi suflet de PDL Bihor, unde răspunde de relaţiile cu presa, nu i-a făcut niciodată "tonomate", ci a ştiut să-i respecte şi să le fie apropiat tuturor, în egală măsură.

Mai puţin cunoscută este, însă, pasiunea lui Marian Filip pentru muzică. De câte ori are un răgaz, bărbatul ia chitara ca să le cânte prietenilor, sau doar sieşi, piese ale unor artişti preferaţi precum Willie Nelson sau Mark Knopfler. Iar când muza inspiraţiei îl vizitează în zile de graţie, îl ajută să-şi aştearnă pe ritmuri de country chiar propriile versuri...

3 in 1

Marian Filip este controlor aerian, supervizor şi instructor la Aeroportul Oradea din 1990, când a absolvit Academia de Aviaţie din Bucureşti. Pentru că meseria l-a obligat la o pregătire continuă, a avut norocul să şi colinde lumea. În 1999 şi în 2008, de pildă, a urmat cursurile organizate de faimoasa companie aeriană Pan-American, la sediul din Miami, iar în 2006 şi-a perfecţionat engleza la Mayflower College din Marea Britanie, în cadrul unor cursuri dedicate piloţilor şi controlorilor de trafic.

În politică, Marian a intrat în 1999, când s-a înscris în PD Bihor, dar de o vreme a apucat să guste amarul acestei îndeletniciri, chiar dacă la început s-a implicat cu entuziasm. "Am creat acolo o structură pe care eu o numeam birou de presă, aveam o echipă, mă ocupam de imaginea partidului, dar uşor-uşor, nu mă mai simt tentat de acest lucru", recunoaşte el, cu dezamăgire. Elegant, refuză să destănuie ce anume l-a făcut să se sature de politică. "Mă abţin să spun motivele", spune el, închizând tema.

Muzica, însă, pare să-i "panseze" orice supărare. "Poate e ciudat, dar cred că latura mea riguroasă este consumată în meseria de controlor, iar cea artistică se manifestă în pasiunea mea pentru muzică", explică el.

Chitara ca "paşaport"

Marian Filip spune că a avut o slăbiciune pentru muzică încă din clasa a X-a, când a primit prima chitară. A descoperit pe cont propriu secretele instrumentului, fără a urma niciun curs. "Am fost autodidact, am învăţat singur, deoarece aveam ureche". Chitara avea să-i şi asigure succesul, în studenţie, când i-a deschis uşa tuturor chefurilor. "Eram cazat la Hotel Turist din Bucureşti, şi în fiecare seară mă chemau să cânt la chefuri, ba la un etaj, ba la altul", îşi aminteşte el cu nostalgie.

Ritmurile country i-au intrat în sânge când a ajuns prima oară în America. Explicaţia? "Simt că mă regăsesc în poveştile country. Mai toate sunt poveşti triste, despre pierderea unui frate, a soţului în război sau despre despărţirea de persoana iubită". Subliniind că genul country are nenumărate ramuri, cum ar fi country rock, country pop sau country alternative, Marian e uşor dezamăgit că majoritatea melomanilor îl subestimează, în mod nejustificat. "Mulţi nici nu ştiu că melodiile lor preferate sunt de fapt country", zice el.

Melodia sa preferată este piesa Lying Eyes a trupei Eagles. "Îmi place enorm povestea, e vorba despre o fată care pleacă de lângă iubit pentru un altul mai bogat, dar în cele din urmă se întoarce la cel sărac. Acesta nu o mai acceptă şi, aşa cum spune şi piesa, nu îşi poate ascunde ochii care mint...", spune Marian, recunoscând că este un romantic incurabil.

Un visător

Ori de câte ori îl cuprinde nostalgia, Marian obişnuieşte să cânte piese ale preferaţilor săi, americanul Willie Nelson şi irlandezul Mark Knopfler, fost component al Dire Straits. Nu se mărgineşte, însă, doar la atât, ci şi compune country. "Am scris câteva melodii precum "Prima Noapte" sau "Cândva", unde ascultătorii vor afla poveşti trăite de mine, dar despre care nu vreau să vorbesc pentru a nu le strica surpriza celor care vor ajunge să le asculte", spune Marian, care intenţionează să scoată un album. 

Până atunci, prima apariţie într-un recital a avut-o la începutul acestei luni, când a cântat la un eveniment al agenţiei Ella Mode, conduse de o bună prietenă a sa, Daniela Pusta. O a doua s-a consumat săptămâna trecută, când Marian a cântat în faţa colegilor controlori de trafic aerian, la aniversarea de 20 de ani a Administraţiei Române a Serviciilor de Trafic Aerian, pe aceeaşi scenă pe care înainte urcaseră Horia Brenciu şi Iris.

Despre CD-ul pe care vrea să-l scoată la sfârşitul acestei veri, în colaborare cu singura formaţie de country rock din Romania, Desperados, Marian spune că va conţine atât compoziţii proprii, cât şi evergreen-uri din repertoriul internaţional. Apoi, vrea să-şi întemeieze o formaţie proprie, cu care să convingă pe cât mai mulţi că încă mai este loc pe lume pentru romantism şi nostalgie...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
reclama pdl
ce salariu nesimtit are nenea asta babalâc?
Postat 01 Iunie 2011, 14:34 de bowl
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6625 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON