URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 19 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Dacă te iei după iubitorii de clorofilă, în Oradea s-a defrișat în ultimii ani o suprafață egală cu jumătate din Pădurea Amazoniană. De la Primărie ți se va spune că în ultimii 10 ani abia au dispărut doi copaci și o creangă, și aceea din cauza furtunii de anul trecut...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 21 martie a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea nr. 58/2024 prin care se aduc modificări atât legii speciale cu privire la sancționarea traficului de droguri, cât și codului penal.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
25 Iulie 2017, 17:10

Cinema la iarbă verde: Orădenii sunt invitaţi la o lună cu filme româneşti, europene şi hollywoodiene proiectate în aer liber

Cinema la iarbă verde: Orădenii sunt invitaţi la o lună cu filme româneşti, europene şi hollywoodiene proiectate în aer liber CINEMA ALTFEL. Pentru a urmări cât mai relaxaţi producţiile incluse în programul Oradea Summer Film, spectatorii se vor putea aşeza pe baloţi de paie sau pe peleţi, fiind totodată liberi să vină la cinematograful estival cu păturile de acasă (foto: Visit Oradea)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În serile de august, Parcul Cetăţii se va transforma într-un imens cinema în aer liber. Sub denumirea Oradea Summer Film, municipalitatea, alături de mai mulţi parteneri, programează proiecţii de lung şi scurt-metraje, comedii şi drame, filme artistice şi blockbustere.

Orădenii sunt invitaţi să le urmărească, vizionările putând fi "condimentate", după preferinţe, cu nachos, bere, vin sau îngheţată. Proiecţiile vor debuta cu un documentar multipremiat, "Doar o răsuflare", regizat de orădeanca Monica Lăzurean-Gorgan.

Filme în tihnă

De câţiva ani, în ultima lună a verii, în Oradea "se dă" cinema în aer liber. Ediţia de anul acesta, însă, se anunţă cea mai atractivă. Evenimentul, care a primit de acum denumirea Oradea Summer Film, se va desfăşura în perioada 4-27 august, în organizarea Asociaţiei pentru Promovarea Turismului în Oradea şi Regiune din subordinea Primăriei, care investeşte în el 55.000 lei, în colaborare cu Digi Film, Raiffeisen Bank şi sprijiniţi de Ergocon SRL şi ARED.

Festivalul va cuprinde 17 seri de proiecţii în Parcul Cetăţii. "Vrem ca evenimentul să devină o tradiţie în oraş şi să fie tot mai bogat", spune preşedintele APTOR, Mihai Jurca. Pentru a-şi primi oaspeţii, organizatorii vor pune în parc baloţi de paie, peleţi şi scaune, precum şi un "umbrar" multicolor pentru zonele fără copaci. Pentru răcorirea spectatorilor, în zonă vor fi amplasate un bar cu sucuri, bere şi gustări, un wine bar şi o gelaterie.

Întâlnire cu staruri

Programul festivalului cuprinde producţii hollywoodiene din toate genurile - drame, comedii, filme de dragoste şi de acţiune - furnizate de Digi Film, în serile de 5 - 6 - 11 - 12 - 13 - 18 - 19 şi 20 august, toate proiectate pe un ecran imens, de ultimă generaţie. Între acestea se numără SF-ul "Jocul lui Ender" (Ender’s Game), cu Asa Butterfield şi Harrison Ford, filmul fantastic "Gods of Egypt", cu Gerard Butler, şi comedia cu note romantice "Aşa e viaţa" (And so it goes), cu Diane Keaton şi Michael Douglas.

Oradea Summer Film va găzdui şi două caravane cinematografice naţionale. Prima este Caravana Filmelor NexT, care va poposi în Parcul Cetăţii pe 8, 9 şi 10 august. Sub motto-ul "Picnic şi cinema sub clar de lună", organizatorii acesteia promovează scurtmetrajele. Pe 8 august este programată "Seara de Oscar" cu producţii scurte premiate la Hollywood, pe 9 august vor fi proiectate cele mai bune scurtmetraje ale Festivalului Next, comedii, animaţii, iar pe 10 august vor putea fi văzute scurtmetraje româneşti.

De asemenea, pe 15 şi 16 august, orădenii vor fi invitaţi la Caravana Transilvania International Film Festival, ajunsă la a opta ediţie, Oradea fiind unul dintre cele 15 oraşe în care organizatorii vor aduce pelicule deosebite, unele premiate chiar la festivalul TIFF din Cluj.

TIFF, în vizită

În programul de anul acesta au fost incluse "Dalida", drama biografică bazată pe viaţa legendarei cântăreţe, "Nebune de fericire" (La pazza gioia), un film exuberant adus de la Cannes, despre prietenia plină de surprize dintre două femei care se cunosc într-o clinică de psihiatrie, "Dumnezeu să ne ierte" (Que Dios nos perdone), un thriller captivant plasat în Madrid, şi "Complet străini" (Perfetti sconosciuti), despre un grup de prieteni care decid să-şi dezvăluie unii faţă de ceilalţi "secretele" din telefoanele mobile.

De asemenea, pe listă au intrat şi producţii româneşti: "Povestea iubirii", noul film al lui Radu Mihăileanu, "Două lozuri", regizat de Paul Negoescu, şi thriller-ul "Câini", semnat de Bogdan Mirică. Cum caravana TIFF ajunge la Oradea abia la jumătatea lunii august, organizatorii nu au anunţat deocamdată care dintre aceste producţii vor fi proiectate pe 15 şi 16 august în Parcul Cetăţii.

Filme şi muzică de filme

Patru dintre serile Oradea Summer Film - 4, 25, 26 şi 27 august - au fost rezervate unor producţii de tip documentar, prezentate sub genericul Art House. De această secţiune a festivalului s-a ocupat orădeanca Cristina Haneş, o regizoare la început de drum, care a selectat producţii din Olanda, Slovacia, Georgia şi România. De altfel, Oradea Summer Film va debuta cu proiecţia documentarului "Doar o răsuflare", regizat de regizoarea orădeană Monica Lăzurean-Gorgan, stabilită în Bucureşti, care are un palmares impresionant. Documentarul – multipremiat - urmăreşte o familie penticostală din România timp de şapte ani, punând accentul pe strădania tatălui de a-şi creşte cei trei copii sub învăţămintele religioase şi speranţa lui că fetiţa lui, imobilizată în scaun cu rotile, îşi va reveni printr-un miracol. Regizoarea va veni, pe 4 august, la Oradea şi va participa, după proiecţie, la o sesiune de întrebări şi răspunsuri cu toţi cei interesaţi.

Pe final de festival, mai precis pe 25 august, organizatorii au pregătit un eveniment deosebit. Şi nu e vorba despre un alt film. În acea seară, în Parcul Cetăţii va concerta Orchestra Naţională de Tineret a Republicii Moldova, care va prezenta un program ce cuprinde şi muzică de pe coloana sonoră a unor filme celebre.

La fel ca la proiecţii, la concert intrarea va fi liberă. Doar poftă de filme să fie... şi vreme bună!


PROGRAM ORADEA SUMMER FILM:

Data

Ora

Filme/ Concert

04-Aug

20:00 - 21:30

Doar o răsuflare, România, 2016

05-Aug

20:00-22:00

London has Fallen (Cod roșu la Londra), 15 , actiune

06-Aug

20:00 - 22:00

Dark Places (Locuri întunecate), 15 , Thriller

08-Aug

21:00 - 23:00

Caravana NexT

09-Aug

21:00 - 23:00

Caravana NexT

10-Aug

21:00 - 23:00

Caravana NexT

11-Aug

20:00 - 22:00

Ender's Game (Jocul lui Ender), 12, actiune

 

22:00-23:30

Empire State: Lovitura Secolului, 15, Thriller

12-Aug

20:00 - 22:00

Gods of Egypt (Zeii Egiptului), 12 , aventura

13-Aug

20:00 - 22:00

Point Break (La limita extremă), 12, actiune

15-Aug

21:00 - 23:00

Caravana Filmelor TIFF

16-Aug

21:00 - 23:00

Caravana Filmelor TIFF

18-Aug

20:00 - 22:00

And so it goes (Asa e viata), 12, comedie

19-Aug

20:00-22:00

The Cobbler (O zi în pantofii altcuiva), 12, comedie

20-Aug

20:00 - 22:00

Alex Rider: Operations Stormbreaker (Alex Rider: Micul Spion), 12, actiune

25-Aug

19:30-20:30

CHISINAU YOUTH ORCHESTRA

 

21:00-22:30

The machine which makes everything disappear, Georgia, 2012

26-Aug

21:00-22:30

 Pictures of the Old World, Cehoslovacia 1972

27-Aug

21:00-22:30

Legile lui Matthew, 2016

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6625 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON