URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 19 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când au venit liberalii la conducerea Oradiei, numai de dezbinare avem parte. Se face un pod nou peste Criș: de ce se face? Și dacă se face, de ce are doar o bandă pe sens? La ce ne trebuie drum expres când pe terenurile alea vegetația creștea liniștită încă de pe vremea lui Ladislau Întemeietorul? Iar se fac pasaje supra și subterane? E scandalos cum se intervine la renovarea parcurilor, nu era mai bine înainte?!
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ca în fiecare an electoral, o grămadă de aleși își schimbă partidul care i-a ajutat să-și câștige mandatele, perioada pre-electorală fiind comparată cu sezonul de Mercato din fotbal. Atât doar că, deși numitorul comun cu fotbalul sunt banii, în politică ar trebui să conteze și factorul moral. Cum aleșilor nu le pasă, însă, de așa ceva (de doctrine și ideologii nici vorbă, iar de fair-play nici atât), alegătorii n-au decât să spună că politica e prostituție, dar să meargă totuși să-i voteze.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat anul trecut, în octombrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie, extrem de importantă, prin care a stabilit că asiguratorul RCA care nu își respectă obligațiile legale trebuie să fie obligat să plătească penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, adică peste 70% pe an, din suma stabilită de instanță cu titlu de despăgubiri.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
14 Iulie 2019, 13:01

Chemarea naturii: Copiii din Bihor, "îmbiaţi" cu tabere în natură pline cu activităţi distractive şi de aventură (FOTO)

Chemarea naturii: Copiii din Bihor, 'îmbiaţi' cu tabere în natură pline cu activităţi distractive şi de aventură (FOTO) PENTRU CURAJOŞI. La finalul lunii, Aventura Trekking organizează în premieră o tabără care propune, între altele, căţărări pe traseul de Via Ferrata din Şuncuiuş şi sesiuni de rafting pe Crişul Repede
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Nu le-aţi găsit copiilor ceva interesant de făcut în vacanţă? Vestea bună e că vara e lungă, iar oferte încă există.

În Şuncuiuş, în Arieşeni şi chiar în Oradea se organizează tabere interesante, care pun accent pe activităţile curajoase, de aventură, şi pe petrecerea timpului în natură, lucru care, spun cunoscătorii, îi va face pe participanţi mai vioi şi mai sănătoşi. 

Aventură la Şuncuiuş 

Una dintre taberele active din Bihor va fi organizată în perioada 21-26 iulie în ecodestinaţia Pădurea Craiului, mai precis în Şuncuiuş, de către agenţia de turism Aventura Trekking. Cele câteva zile de tabără vor fi pline de activităţi de aventură potrivite copiilor care au cel puţin 12 ani. 

Între acestea se numără speoturism, în Peştera Vântului, cea mai mare din România, bogată în formaţiuni carstice, stalactite şi stalagmite, rafting pe Crişul Repede, de la Şuncuiuş la Vadu Crişului, cu oprire la o cascadă spectaculoasă, precum şi căţărare pe trasee de via ferrata, mai precis pe cel din Montana Land, unde micuţii îşi pot testa ambiţia şi se pot odihni, apoi, în hamace instalate într-o grotă de pe traseu.

Temerarii vor fi cazaţi la pensiunile Gradia şi Lavinia din Şuncuiuş, de pe malul Crişului, unde este amenajată şi o plajă privată. În tabără se vor organiza şi drumeţii, precum şi un atelier meşteşugăresc, în cadrul căruia participanţii vor putea învăţa "cum merge o rindea, cum pot face o lingură sau o furculiţă din lemn", după cum spune Gabriel Bonaciu, unul dintre organizatori. 

La căţărat 

Cum aceste activităţi cu toate echipamentele şi permisele necesare nu sunt ieftine, nici tabăra nu are un preţ mic, costând 1.600 lei pe persoană. Pachetul include 5 nopţi de cazare, pensiune completă, 5 zile de activităţi inedite, plus echipamente, ghizi şi monitori. În funcţie de succesul primei "ture", e posibil ca tabăra să fie reluată pe parcursul verii, noutăţile putând fi urmărite pe pagina de Facebook a agenţiei Aventura Trekking. 

Tot pe bogăţiile naturii pun accent şi taberele de vară din Arieşeni, organizate de Şcoala de Ski Gligor, adresate copiilor cu vârste între 5 şi 14 ani. Următoarea "sesiune" şi singura rămasă pentru această vară va avea loc în perioada 12-18 august (6 nopţi şi 7 zile), cu cazare la Cabana Vârtop. "În fiecare zi vom face câte ceva interesant în zonă: tiroliană, tir cu arcul, jocuri, iniţieri în escaladă şi bătăi cu apă", spune Vlad Ciulea, unul dintre animatori. 

Taberele se ţin cu maxim 40 de copii. Pe un panou amenajat, sau pe stânca Pietrele Negre, aceştia vor învăţa să se caţere, asiguraţi în coardă, iar în drumeţii vor descoperi, spre exemplu, Groapa Ruginoasă, o ravenă cu un diametru de 600 metri şi 100 metri adâncime, aflată în Parcul Natural Apuseni. Preţul unei astfel de tabere se ridică la 850 lei.

"Detectivi" în natură 

În sezonul estival, Fundaţia Life Tineret din Oradea organizează ediţia a VI-a a taberei "Detectivii Naturii", repetată în fiecare săptămână până pe 31 august. Spre deosebire de celelalte, tabăra nu include cazări, ci activităţi "fun" desfăşurate pe perioada zilei, în Oradea şi în împrejurimi. 

La "Detectivii naturii", copiii cu vârste între 7 şi 13 ani petrec câteva zile la Cetate, unde au activităţi în interior, cum ar fi pictură şi boardgames, dar şi o sumedenie de jocuri în exterior, în parcul fortăreţei. În zilele de miercuri, participanţii sunt duşi într-o excursie de o zi spre o destinaţie din Bihor. Săptămânile trecute, grupurile au mers la Stâna de Vale, unde au testat parcul de aventură Happy Land, iar apoi la centrul de echitaţie din Hidişelu de Jos. 

De asemenea, în zilele de vineri, copiii merg la Centrul Educaţional pe care fundaţia l-a deschis în Podgoria, în apropierea pădurii Săldăbagiu de Munte. "Îi învăţăm să le placă natura, să descopere insecte, plante şi, pur şi simplu, să stea în natură, lucru care se întâmplă tot mai puţin", spune Marius Hărduţ, unul dintre organizatori. Participarea costă 300 lei pentru o săptămână întreagă, respectiv 250 lei pentru cei care optează pentru un program mai scurt. Trebuie spus că preţul nu acoperă şi intrările la obiectivele turistice şi parcurile de aventură, detalii putând fi obţinute pe pagina de Facebook a Fundaţiei Life Tineret. 

Iată, deci, că vara promite aventuri, mai ales pentru cei mici, doar să fie dispuşi să le testeze...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5614 RON
  • 1 EUR = 4.9715 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON