URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
03 Decembrie 2017, 13:20

Cea mai vândută scriitoare de Black Friday, Petronela Rotar, va lansa cartea "Orbi" la Oradea

Cea mai vândută scriitoare de Black Friday, Petronela Rotar, va lansa cartea 'Orbi' la Oradea (sursa foto: www.petronelarotar.ro)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Jurnalista Petronela Rotar, cea mai vândută autoare la Black Friday 2017 în România, va veni pe 7 decembrie la Oradea, pentru a-şi lansa cel mai recent roman, "Orbi". Cea mai mare librărie online, Libris, a anunţat că, în cele 24 de ore de reduceri, din această carte s-au vândut 659 de exemplare, următorul autor în clasament fiind Lev Tolstoi, cu 554 de volume vândute.

Evenimentul va avea loc în sala Traian Moşoiu a Primăriei Oradea, de la ora 17.30, iar intrarea este liberă. Moderator va fi lectorul universitar Orlando Balaş, în timp ce organizatori sunt Primăria şi Academia Civică Bihor.

Născută lângă Braşov, Petronela Rotar a fost reporter, editor sau prezentator la staţii locale ale Pro TV, Antena 1 şi Realitatea.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
11 Comentarii
!!!!
@Sandu1201: Am scris bine ! Nu era vorba despre selfie !
Postat 04 Decembrie 2017, 12:22 de TDS
Tds
Selfie
Postat 04 Decembrie 2017, 12:12 de Sandu1201
!!!!!
@Sandu1201: Îți sugerez ceva cu self !
Postat 04 Decembrie 2017, 12:08 de TDS
Tds
Obții sprijinului organului meu
Postat 04 Decembrie 2017, 11:23 de Sandu1201
OH DA
Între timp m-am documentat! P.R. este o mare scriitoare ! Cam ca Hertha ! Dar aia avea o calitate ! Era nemțoaică !
Postat 04 Decembrie 2017, 10:01 de TDS
ANI DE LICEU, CU EMOȚII LA ROMÂNĂ! DAR NU O ȘTIU!
@sandu1201: 1. Eu cu Filip am probleme chiar mai mari decât cu Bolojan!( că doar a fost PDL-ist) 2. Nu stii ROMÂNĂ ! E clar că problema nu se mai poate rezolva 3. Nu te ameninț ! Dacă spui cuiva că îl dai în judecată însemană că îl ameninți? Și oricum am nevoie de sprijinul organelor competente pentru identificare! Poate îl obțin, poate nu!
Postat 04 Decembrie 2017, 09:50 de TDS
Tds
Poti sa ma ameninti ca ma dai in judecată. Stai linistit Bihoreanul are seria de la selepul de la bicicleta.
Postat 04 Decembrie 2017, 00:42 de Sandu1201
Tds
Bolojan nu se crede Dumnezeu, tu esti prea prost si lingau ca sa înțelegi ca orasul sa dezvoltat de când e Bolojan. Tu lingi cea-puci . Te doare faptul că ORADEA se dezvolta , ca in perioada lui Filip a stagnat
Postat 04 Decembrie 2017, 00:33 de Sandu1201
Tds
Tds , Bolojan e de vina si pt asta. Nu-ti bate capu , mai face asta un drum , un pod peste Cris peste Centura. Da eu tare mi-aș dorii sa bage tramvaiele pe sub pământ ( un fel de underground ).
Postat 03 Decembrie 2017, 22:01 de Sandu1201
.
Si cat va costa cartea?
Postat 03 Decembrie 2017, 17:02 de neferpitou001
MOAȘA CRĂCIUN
Ca sa vezi! Eu credeam ca cea mai vândută e aia cu sângele răspândit pe toți pereții!
Postat 03 Decembrie 2017, 15:28 de TDS
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON