URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 23 OCTOMBRIE 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Ideea cu bugetarea participativă nu e deloc rea. Noi am preluat-o de la clujeni, dar nu ei au fost cei care au inventat roata. Ideea e că Primăria pune o sumă la bătaie, iar cetăţenii n-au decât să-şi spargă capul ca să găsească proiecte cât mai isteţe. Cum era de aşteptat, proiectele de anul trecut sunt încă în stadiu de avizare, pentru că nu-i destul să ai idei bune, trebuie să ai şi foarte multă răbdare, din cauza birocraţiei ucigătoare din România.
Zic şi eu
Adrian Cris
Cineva din Ministerul de Externe, însărcinat să "marcheze" Centenarul, a avut o idee bună: diplomaţii din Bucureşti să fie duşi prin oraşele importante ale României. Să vadă, să asculte, să intermedieze şi consolideze legături. Aşa au ajuns la Oradea, la finele săptămânii trecute, 27 de ambasadori.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Conferințele 11even, în care 11 oameni vorbesc câte 11 minute, sunt ca nunțile românești - nimeni nu îndrăznește să le facă mai scurte. Teorema care spune că ce e frumos durează puțin nu funcționează... Majoritatea vorbitorilor a dat impresia că tema conferinței, „La trecutu-ți mare, care viitor?”, nu a fost înțeleasă prea bine. Cei mai mulți au vorbit despre ei înșiși, lăsându-le spectatorilor sarcina de a extrage esența și de a construi puzzle-ul.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Aţi votat la recentul referendum pentru redefinirea familiei în Constituţie?

De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Aşa cum arătam săptămâna trecută, în curând vor intra în vigoare modificările legii privind statutul judecătorilor şi procurorilor ca urmare a faptului că, recent, Curtea Constituţională a respins ultima obiecţie de neconstituţionalitate ce putea fi formulată de preşedintele României cu privire la această lege, iar, vineri, 12 octombrie, Klaus Iohannis a fost nevoit să promulge noul statut al magistraţilor.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
În cursul evoluţiei bolii, după faza septicemică urmează faza organică, în care reapare febra, simultan cu instalarea unor sindroame diferite. Dintre acestea, cele ma frecvente sunt meningita leptospirotică (manifestată prin dureri de cap, fotofobie, redoare a muşchilor cefei, simptome care se remit de cele mai multe ori), sindromul hepatorenal (cu icter şi mărire în volum a ficatului, cu posibilitate de evoluţie spre forme severe), manifestări hemoragice limitate (la nivelul gingiilor, conjunctivelor, mucoasei nazale etc.) sau grave (hemoragii digestive majore) şi insuficienţa renală.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Anxietatea este una din marile probleme psihologice ale secolului nostru. Alături de depresie, este subiectul cel mai des întâlnit în cabinetele de psihologie. Anxietatea variază de la om la om și se manifestă oarecum diferit ca intensitate în cazul fiecăruia.
07 August 2011, 08:31

Cântec în memoria Floricăi Ungur, la concertul Give peace a chance (FOTO)

Cântec în memoria Floricăi Ungur, la concertul Give peace a chance (FOTO) Cântec în memoria Floricăi Ungur, la concertul Give peace a chance

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Pentru a 16-a oară, muzicieni bihoreni şi nu numai s-au strâns în curtea Muzeului Ţării Crişurilor interpretând cântece din variate genuri pentru a comemora victimele atacului cu bombă nucleară, din 6 august, 1945, de la Hiroshima.

În organizarea Rock Filarmonica, spectacolul a adunat peste 200 de spectatori care i-au urmărit cântând, printre alţii, pe Joe Balogh, Emil Sauciuc, Mircia Covaci, Alexandra&Alec, Noris, Lăcrimioara Deac, trupele Talentum şi Trio, dar şi tineri cântăreţi ai Meda Music.

Însă în partea de început a spectacolului, soţii Iuliana şi Florian Chelu i-au adus un omagiu cântăreţei Florica Ungur, care a fost înmormântată în aceeaşi zi. "Azi e o zi tristă pentru că am condus pe ultimul drum o mare artistă şi cea mai importantă reprezentantă a Bihorului, chiar dacă alţi artişti s-ar putea supăra", a spus Florian Chelu.

După câteva clipe de reculegere, Iuliana Chelu, acompaniată la chitară de soţul ei, a interpretat o colindă de cătănie, despre o mamă care-şi aştepta fiul.

Mai târziu în concert, spectatorii au putut asculta un cântec country interpretat de Marian Filip, care şi-a terminat mini-recitalul cu melodia "Road to hell", a lui Chris Rea.

Un alt moment special a fost cel în care Călin Pop de la Celelalte Cuvinte, Florian Chelu, dar şi doi membri ai trupei Ad-Hoc au cântat împreună. Atenţia a fost furată însă aproape în totalitate de Ambra, fetiţa rockerului Călin Pop, care a dansat pe melodiile tatălui ei. "Voi cânta o piesă în amintirea lui Moţu Pittiş, căci ieri s-au împlinit patru ani de când a plecat dintre noi", a spus solistul.

Deşi anunţat, solistul David Bryan n-am mai apărut la concert. "Unii dintre colegii noştri au avut probleme şi nu au venit. Unii au mers la botezuri, alţii la nunţi", a spus Florian Chelu la final, referindu-se probabil la englezul care a reprezentat România, împreună cu trupa Hotel FM, la Eurovision 2011.

Ca în fiecare an, toţii artiştii s-au întors pe scenă pentru a cânta împreună melodia lui John Lennon "Give peace a chance", în timp ce spectatorii ţineau în mâini lumânări aprinse.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Urat
Florian Chelu stia ca David nu va putea participa la spectacol fiind prezent ,in seara de 6 august ,impreuna cu trupa Hotel FM la gala Romanian Top Hits de la Bacau.La trecut pe afis fara acceptul lui David,ba mai mult vad ca s-a dedat si la comentarii malitioase.Urat.
Postat 07 August 2011, 10:04 de HFM
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Cauza accidentului de la Gheghie: viteza prea mare a şoferului de BMW. Cei trei morţi sunt tineri de 20 şi 24 de ani, din Bihor (FOTO)
  • Şi noaptea se aleargă! 350 de sportivi au concurat la Oradea Night Run (FOTO/VIDEO)
  • Retroparada toamnei: 'Bătrânele doamne' expuse în centrul Oradiei (FOTO)
  • Joburi multe, pretendenţi mai puţini, la Bursa locurilor de muncă: 'Patronii angajează pe oricine are capul pe umeri!' (FOTO)
  • Fără precedent: 27 de ambasadori vizitează Oradea, la invitaţia Ministerului de Externe, dar gazdele nu ştiu să-i asculte şi să profite de prezenţa lor (FOTO)
  • A cincea ediţie a Festivalului Naţional de Artă Naivă s-a deschis la Muzeul Ţării Crişurilor (FOTO)
  • Arhitectul Cristian Puşcaş spune povestea sinagogilor orădene, cele mai numeroase din ţară, într-un volum lansat la Humanitas (FOTO)
  • „Un milion de stele”: Bisericile catolice din Oradea, unite de Ziua Internaţională pentru Eradicarea Sărăciei (FOTO)
  • Jurnalişti şi scriitori dezbat la Oradea diferenţele şi 'complicităţile' dintre ei (FOTO/VIDEO)
  • Se lucrează la extinderea drumului expres spre Episcopia Bihor. Se va construi şi un viaduct înalt de 10 metri (FOTO/VIDEO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON