URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
02 Mai 2018, 19:50

Aplauze furtunoase pentru actorii Teatrului Regina Maria, la Festivalul Internațional Shakespeare de la Craiova

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Trupa Iosif Vulcan a Teatrului Regina Maria din Oradea a stârnit aplauze furtunoase la Festivalul Internațional Shakespeare de la Craiova, unul dintre cele mai prestigioase din țară, ajuns la cea de-a 11-a ediție.

Actorii orădeni au prezentat „În inima nopții – Episodul Macbeth”, care au fost pe placul spectatorilor.

„Spectacolul trupei orădene s-a jucat vineri, 27 aprilie, pe scena mobilă amplasată în Piața Mihai Viteazul, de la ora 21:30 și a înregistrat un real succes. Spectatorii ne-au bucurat atât prin numărul mare cu care au fost prezenți, cei care nu au mai avut locuri pe gradene urmărind spectacolul cu același entuziasm din jurul scenei, cât și prin aplauzele necontenite cu care au răsplătit actorii la finalul reprezentației”, se arată într-un comunicat transmis de secretarul literar, Florina Dometi.

Spectacolul trupei orădene a adunat în jurul scenei, pe lângă publicul simplu, și un număr impresionant de  critici, cât și personalități teatrale, printre care Maria Zărnescu, Octavian Saiu, Mircea Morariu, Mariana Ciolan, Ludmila Patlanjoglu, Ion Parhon, Emil Boroghină, dar și invitați din străinătate, regizori și membrii ai trupelor participante și invitați speciali ai festivalului.  De asemenea, printre spectatori s-a regăsit și marele teatrolog George Banu, care a colaborat cu regizorul Gavriil Pinte la realizarea scenariului spectacolului „În inima nopții – Episodul Macbeth”.

„Reacția lor a fost una pozitivă, aplaudând și felicitând echipa pentru realizarea proiectului”, mai precizează comunicatul Teatrului.

De altfel, instituția de cultură mai amintește faptul că trupa Iosif Vulcan a mai participat la festivalul craiovean, care se bucură de renume mondial, adunând  de fiecare dată un public mare, care s-a arătat până acum încântat.

La precedenta ediție a festivalului, teatrul orădean a participat cu spectacolul „În inima nopții – Episodul Lear”, care s-a bucurat la rândul său de succes.

„Iar, ca un început de tradiție, ambele spectacole, atât „Episodul Lear”, cât și „Episodul Macbeth” au avut premiera în cadrul acestui festival”, au mai scris reprezentanții teatrului.

Mihaela Furculiţă
studentă anul I

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON