URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 23 APRILIE 2019

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Când am văzut floarea taximetriei orădene comasată pe Centură m-am gândit că au făcut-o ca să se desolidarizeze de colegii lor giboni din Brăila, care au călcat în picioare un client pe principiul „mulți, dar proști”. Dar nu...
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută am scris despre revolta unui orădean somat pe 1 aprilie să-şi stingă o datorie de 312 lei la CASS despre care nici nu ştia, din 2014, scadentă în iunie, cu precizarea că până la 31 martie putea beneficia de o bonificaţie de 10%. De atunci, am primit mesaje din partea altor păţiţi, cărora ANAF le-a notificat restanţe în pragul prescrierii.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Am o mică plăcere perversă, nemărturisită până acum: îmi place să urmăresc mitingurile electorale. Acele întâlniri dintre "ne prefacem că ne pasă" şi "ne prefacem că vă credem că vă pasă" sunt o combinaţie irezistibilă ce te face să întorci capul, în timp ce, paradoxal, te atrage să priveşti mai departe.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Care credeţi că ar fi soluţia cea mai bună pentru reintroducerea zborurilor internaţionale e Aeroportul din Oradea?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În 19 martie 2019 a fost publicată în Monitorul Oficial Decizia nr. 76/2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a stabilit că legea aplicabilă dreptului la repararea pagubei de către stat ca urmare a unei hotărâri de achitare ulterioare unei hotărâri definitive de condamnare este cea în vigoare la momentul rămânerii definitive a hotărârii de achitare.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Gastrita este o inflamaţie a mucoasei gastrice (învelişul interior al stomacului). Nu se poate vorbi despre gastrită ca despre o boală singulară, ci despre un grup de boli care au în comun modificări la nivelul mucoasei gastrice şi care se deosebesc clinic între ele.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
05 Martie 2013, 08:26

Aniversare inedită: Poezia "De-aş avea", desfăşurată de un lanţ de 434 de elevi

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Direcţia Judeţeană pentru Cultură Bihor a decis să marcheze ziua publicării primei poezii a poetului Mihai Eminescu printr-un eveniment inedit. Pe 8 martie, la ora 12, 434 de elevi de la Colegiile Naţionale "Mihai Eminescu", "Iosif Vulcan" şi "Emanuil Gojdu" se vor desfăşura între bustul lui Iosif Vulcan (din parcul Libertăţii) şi statuia lui Mihai Eminescu (Piaţa Independenţei), pe malul Crişului Repede şi peste Podul Ferdinand, fiecare dintre ei ţinând pe o coală câte o literă din poezia "De-aş avea".

"Prin organizarea acestui happening stradal încercăm să ieşim din tiparele uneori uşor previzibile ale manifestărilor din 15 ianuarie şi 15 iunie, de comemorare a lui Eminescu şi să generăm o emulaţie în mediul şcolar", a precizat Lucian Silaghi, directorul DJC Bihor.

Poezia "De-aş avea" a fost publicată pe 9 martie 1866 în revista orădeană "Familia". Directorul revistei era Iosif Vulcan care a şi schimbat numele tânărului de 16 ani din Eminovici în Eminescu. "Cu bucurie deschidem coloanele foii noastre acestui june numai de 16 ani, care cu primele sale încercări poetice trimise nouă ne-a surprins plăcut", nota Iosif Vulcan în subsolul paginii.

Evenimentul este organizat împreună cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor, Colegiul Naţional "Mihai Eminescu", Colegiul Naţional "Iosif Vulcan", Colegiul Naţional "Emanuil Gojdu", Redacţia revistei "Familia" şi Complexul Muzeul Ţării Crişurilor.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Accident grav pe DN 76, în Beiuș. O persoană a decedat, iar alta a fost preluată de elicopterul SMURD. Trafic blocat pe ambele sensuri de mers! (FOTO)
  • Bihorenii participă la atelierul de încondeiat ouă al Muzeului Ţării Crişurilor (FOTO)
  • Elevii de la Liceul Nicolae Bolcaş Beiuş, experienţă IT la malul Oceanului Atlantic (FOTO)
  • Accident în Oradea: Un taxi a ajuns cu roţile-n sus pe Republicii. Şoferul şi pasagera au fost transportaţi la spital (FOTO / VIDEO)
  • Cei mai buni elevi din ţară la biologie, reuniţi la Oradea (FOTO)
  • Sărbătoarea artelor: European Music Open aduce la Oradea o pleiadă de personalităţi (FOTO)
  • Haita Raksi: Un cuplu din Salonta îngrijeşte peste 180 de câini abandonaţi, într-un adăpost privat amenajat la marginea oraşului (FOTO / VIDEO)
  • Final spectaculos pentru centenarul Oradiei: Andra a cântat „tradițional”, soldaţii s-au retras cu torţe, iar artificiile au fost tricolore (FOTO / VIDEO)
  • Centenar din dronă: Cum s-a văzut din aer parada militară organizată în centrul Oradiei (FOTO)
  • Ilie Bolojan la 100 de ani de la eliberarea Oradiei: 'Noi, românii, nu prea am reuşit să construim instituţii' (FOTO / VIDEO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.2306 RON
  • 1 EUR = 4.7584 RON
  • 1 HUF = 0.0149 RON