URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 19 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când au venit liberalii la conducerea Oradiei, numai de dezbinare avem parte. Se face un pod nou peste Criș: de ce se face? Și dacă se face, de ce are doar o bandă pe sens? La ce ne trebuie drum expres când pe terenurile alea vegetația creștea liniștită încă de pe vremea lui Ladislau Întemeietorul? Iar se fac pasaje supra și subterane? E scandalos cum se intervine la renovarea parcurilor, nu era mai bine înainte?!
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ca în fiecare an electoral, o grămadă de aleși își schimbă partidul care i-a ajutat să-și câștige mandatele, perioada pre-electorală fiind comparată cu sezonul de Mercato din fotbal. Atât doar că, deși numitorul comun cu fotbalul sunt banii, în politică ar trebui să conteze și factorul moral. Cum aleșilor nu le pasă, însă, de așa ceva (de doctrine și ideologii nici vorbă, iar de fair-play nici atât), alegătorii n-au decât să spună că politica e prostituție, dar să meargă totuși să-i voteze.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat anul trecut, în octombrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie, extrem de importantă, prin care a stabilit că asiguratorul RCA care nu își respectă obligațiile legale trebuie să fie obligat să plătească penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, adică peste 70% pe an, din suma stabilită de instanță cu titlu de despăgubiri.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
13 Septembrie 2018, 13:25

Peste 5.000 de spectatori la TIFF Oradea. Festivalul va fi organizat şi anul viitor! (FOTO)

Peste 5.000 de spectatori la TIFF Oradea. Festivalul va fi organizat şi anul viitor! (FOTO) (foto: Remus Toderici)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Prima ediţie a TIFF Oradea a adunat, în trei zile de festival, peste 5.000 de spectatori la proiecţiile din Piaţa Unirii, Teatrul Regina Maria, Sinagoga Sion, Cetatea Oradea, Universitatea Partium și terasa Lokal. După succesul primei ediţii, organizatorii au anunţat, miercuri, că TIFF Oradea va fi organizat şi în 2019, în perioada 6-8 septembrie.

În comunicatul de bilanţ al primei ediţii, organizatorii amintesc că deschiderea festivalului a strâns în Piaţa Unirii peste 1.400 de orădeni, care s-au lăsat cuceriţi de frumuseţea misterioasă cu care au fost înzestrate meleagurile autohtone, la proiecţia "România neîmblânzită" (r. Tom Barton-Humphreys). Documentarul, care a stabilit noi recorduri de public în cinematografele din România, a fost şi cel mai popular film al primei ediţii TIFF Oradea.

Cele aproape 30 de titluri incluse în selecţia din acest an au umplut sălile în toate cele 6 spaţii partenere, aproape 2.500 de bilete fiind achiziţionate pe durata evenimentului, un mare procent încă de dinaintea începerii festivalului.

Terasa Lokal a fost plină seară de seară de cinefili curioşi să vadă selecţia celor mai bune scurtmetraje de la TIFF 2018, în timp ce premierele româneşti au atras cei mai mulţi spectatori.

Proiecţiile cu cele mai multe bilete vândute au fost "Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari" (r. Radu Jude), laureat cu Marele Premiu la Festivalul de Film de la Karlovy Vary şi propunerea României pentru nominalizările la categoria "Cel mai bun film străin" la Premiile Oscar 2019, şi "Nu mă atinge-mă!" (r. Adina Pintilie), marele câştigător al Ursului de Aur la Berlin, ambele proiectate la Teatrul Regina Maria.

În topul vânzărilor de bilete s-a aflat şi "Povestea unui pierde-vară", cel mai nou film al regizorului Paul Negoescu. Proiecţia de la Cetate a fost urmată de întâlnirea spectatorilor cu Alexandru Papadopol şi Crina Semciuc, într-una din cele mai vibrante sesiuni de Q&A a festivalului.

Ziua de sâmbătă le-a prilejuit orădenilor o întâlnire cu actorul Dorel Vişan, invitat de onoare la TIFF Oradea, care a adus recitalul de poezie "Omul şi Taina lui".

În cele 3 zile de festival, la Universitatea Partium au rulat 12 filme, care au atras zilnic sute de spectatori, unul din momentele de vârf fiind întâlnirea publicului cu actorul şi regizorul Vlad Zamfirescu, imediat după premiera "Secretul fericirii".

Sinagoga Sion a fost gazda celor mai autentice evenimente şi întâlniri. Producţia "Exod de Suflete", filmată parţial în Oradea şi proiectată în prezenţa regizorului Csaba Bereczki, a încântat zeci de orădeni în prima zi TIFF Oradea, în timp ce întâlnirea cu inconfundabila "voce a filmului românesc", Irina Margareta Nistor, la cineconcertul "Studentul din Praga", a umplut spaţiul sinagogii.

Prima ediţie a TIFF Oradea a fost organizată de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc alături de Primăria Oradea, prin Asociaţia de Promovare a Turismului în Oradea şi Regiune.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5614 RON
  • 1 EUR = 4.9715 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON