URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 19 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Iată că telenovela dintre președintele Consiliului Județean Ilie Bolojan și un grup de cetățeni din Cheriu începe să capete accente tragice. Deși șeful județului le-a oferit un inel, e drept, un inel metropolitan care trecea prin terenurile lor, cei din Cheriu n-au apreciat gestul romantic și l-au târât prin tribunale, pe motiv că le tulbură posesia și buruienile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ca în fiecare an electoral, o grămadă de aleși își schimbă partidul care i-a ajutat să-și câștige mandatele, perioada pre-electorală fiind comparată cu sezonul de Mercato din fotbal. Atât doar că, deși numitorul comun cu fotbalul sunt banii, în politică ar trebui să conteze și factorul moral. Cum aleșilor nu le pasă, însă, de așa ceva (de doctrine și ideologii nici vorbă, iar de fair-play nici atât), alegătorii n-au decât să spună că politica e prostituție, dar să meargă totuși să-i voteze.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat anul trecut, în octombrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie, extrem de importantă, prin care a stabilit că asiguratorul RCA care nu își respectă obligațiile legale trebuie să fie obligat să plătească penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, adică peste 70% pe an, din suma stabilită de instanță cu titlu de despăgubiri.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
19 Septembrie 2019, 16:00

Începe Ora Jazz Festival. Vezi programul evenimentului!

Începe Ora Jazz Festival. Vezi programul evenimentului! Foto: arhivă
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Festivalul care va aduce artiști de jazz din străinătate la Sinagoga Sion din Oradea, printre care se numără și artista londoneză Nubya Garcia care va cânta pentru prima dată în România, va debuta vineri seară. Orădenii iubitori de jazz mai pot încă să își achiziționeze bilete sau abonamente.

Detaliile legate de festival au fost prezentate, joi, în cadrul unei conferințe de presă desfășurate în Sala Mare a Primăriei, de Simona Giura, reprezentanta Asociației Culturale Mono, organizatorul evenimentului, și de Mihai Jurca, directorul APTOR (Asociația pentru Promovarea Turismului în Oradea și Regiune).

Invitați consacrați

Festivalul care se va desfășura pe parcursul weekend-ului va debuta vineri seară, de la ora 19, cu un concert susținut de unul dintre cele mai prestigioase triouri din jazzul contemporan, Jakob Bro Trio. Membrii „trialogului” sunt chitaristul danez Jakob Bro, un maestru al atmosferei și un texturalist fin, alături de americanii Thomas Morgan, la contrabas, și Joey Baron, la baterie.

Prima seară a evenimentului va fi încheiată cu „steaua festivalului” după cum a caracterizat-o Giura. Este vorba despre saxofonista Nubya Garcia, care va veni însoțită de încă trei muzicieni și va cânta pentru prima dată în România. „Este o artistă tânără și va veni direct din Columbia la Oradea. Ne bucurăm că am putut să o aducem, pentru că anul trecut am avut câteva plângeri legate de faptul că nu am avut în festival un saxofonist”, a mai transmis reprezentanta asociației.

Sâmbătă sunt programate un concert al pianistului maghiar Dezső Oláh, care a adaptat pentru un trio jazz lucrarea clasică "Şase dansuri româneşti", pe care Béla Bartók a compus-o pentru pian în 1915, și un concert al saxofonistului Ilhan Erșahin în colaborare cu muzicianul electronic Oceanvs Orientalis, amândoi din Turcia.

Ultima zi de festival va debuta cu un concert susținut de quartetul clarinetistului francez Mohamed Najem. Compozițiile sale reflectă o combinație eclectică de ritmuri și melodii, de jazz, muzică clasică și orientală. Festivalul se va încheia cu Svante Henryson Quartet - Seven Songs from the 70s. Concertul va cuprinde piese jazz din anii ’70, semnate de muzicieni celebri ca Wayne Shorter sau Chick Corea, ce vor fi reluate și reinterpretate îtr-uns til contemporan.

Numai străini

Întrebată de ce festivalul nu are niciun concert susținut de artiști români, Simona Giura a precizat că organizatorii au dorit să le ofere orădenilor concerte mai puțin accesibile. „Artiștii români îi mai putem vedea prin cluburi, mai susțin concerte, însă artiștii de jazz străini ajung mai rar în România”, a explicat organizatoarea.

Toate concertele se vor desfășura în Sinagoga Sion, începând cu ora 19, biletele putând fi achiziționate online pe iabilet.ro sau de la magazinele Germanos, Vodafone, Orange, ori de la locul evenimentului înainte de începerea concertelor.

Accesul pentru o zi de festival costă 70 lei, iar un abonament pentru tot festivalul costă 180 lei.

Potrivit lui Mihai Jurca, APTOR a sprijinit festivalul cu suma de 20.000 euro.


ORA Jazz Festival 2019

Vineri, 20 septembrie, ora 19:

Jakob Bro Trio (Danemarca, S.U.A.)
Nubya Garcia (Marea Britanie)

Sâmbătă, 21 septembrie, ora 19:

Oláh Dezső Trio - "Reflections of Béla Bartók’s Six Romanian Dances" (Ungaria)
Ilhan Erşahin & Oceanvs Orientalis (Turcia)

Duminică, 22 septembrie, ora 19:

Mohamed Najem & Friends (Franţa)
Svante Henryson Quartet  - "Seven Songs from the 70s" (Suedia)

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5614 RON
  • 1 EUR = 4.9715 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON