URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
12 Mai 2018, 15:01

Festival de poveste: Ediţia a V-a a Festivalului de Teatru pentru Copii Arcadia aduce la Oradea poveşti cu tâlc şi personaje haioase

Festival de poveste: Ediţia a V-a a Festivalului de Teatru pentru Copii Arcadia aduce la Oradea poveşti cu tâlc şi personaje haioase DESPRE INIMI. Primul spectacol al festivalului este intitulat "Inimă rece". Actorii Teatrului "Toma Caragiu" din Ploieşti vor juca povestea lui Peter Munk, un cărbunar care îşi doreşte să ajungă bogat şi care descoperă adevăratele valori ale vieţii după ce i se împlineşte dorinţa
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Micuţii din Oradea au motive de bucurie. Trupa Arcadia organizează o nouă ediţie a Festivalului de Teatru pentru Copii, în cadrul căruia actori iscusiţi din ţară şi din Ungaria, alături de păpuşi simpatice, vor spune poveşti cu poveţe.

În cadrul evenimentului, copiii vor putea asista la un concert teatral şi participa la ateliere în care vor învăţa să caute comori şi să construiască zmeie.

Agendă plină

Festivalul de Teatru pentru Copii Arcadia a ajuns la a cincea ediţie. În perioada 18 mai - 10 iunie, în Oradea sunt programate 14 spectacole de teatru pentru copii şi tineret, un spectacol de tip teatru-concert şi mai multe ateliere creative.

Festivalul este organizat de trupa Arcadia a Teatrului Regina Maria cu sprijinul Administraţiei Fondului Cultural Naţional, care contribuie cu aproape 75.000 lei la un buget total de circa 100.000 lei. Preţurile biletelor sunt accesibile, şi anume 10 lei pentru spectacolele de la Sala Arcadia, respectiv 15 lei pentru cele de la Sala Mare.

Ca în fiecare an, debutul va fi marcat printr-o paradă a personajelor de basm, cu păpuşi din spectacolele trupei Arcadia, prinţese, personaje pe picioroange şi, poate, jongleri. Parada este programată pe 18 mai, de la ora 16, când alaiul va porni din Piaţa Unirii spre Teatru, iar apoi va trece prin Parcul 1 Decembrie şi se va întoarce în piaţa centrală.

Oaspeţi din Ungaria

Primul spectacol se va ţine în aceeaşi zi, de la ora 18, la Sala Arcadia. Este vorba despre "Inimă rece" de la Teatrul "Toma Caragiu" din Ploieşti, un spectacol educativ despre adevăratele valori ale vieţii. La Oradea vor sosi în cadrul festivalului şi actorii Teatrului de Păpuşi "Puck" din Cluj, cu spectacolul "Scufiţa Roşie şi lupul cel flămând", programat pe 19 mai, de la ora 11, la Arcadia, şi actorii Teatrului de Păpuşi "Prichindel" din Alba Iulia, care vor prezenta spectacolul "Capra cu trei iezi", pe 20 mai, ora 11, tot la Arcadia.

O noutate în festival este prezenţa unei trupe ungare, Hepp Trupp din Debreţin, cu spectacolul "Cei trei purceluşi", care va fi jucat pe 26 mai, de la ora 11, în limba maghiară. "Este un spectacol de succes, care a participat şi la festivalul Teatrului Ţăndărică din Bucureşti", spune Florian Silaghi, directorul artistic al trupei Arcadia. O zi mai târziu, pe 27 mai, de la ora 17, micuţii vor fi chemaţi să vadă "Pinocchio" în interpretarea trupei gazdă.

Vânătoare de comori

În perioada 1-3 iunie sunt programate mai multe reprezentaţii în aer liber, în Cetate, acestea fiind incluse şi în programul unei noi ediţii a Kids Fest, festival organizat de Asociaţia pentru Promovarea Turismului din Oradea şi Regiune (APTOR). Pe 1 iunie, de la ora 11, trupa Arcadia va prezenta "Poveşti populare maghiare", iar de la ora 18 spectacolul "Mic sau mare?" pentru bebeluşi şi copii cu vârste de până la trei ani. O zi mai târziu, de la ora 11, Teatrul Clasic "Ioan Slavici" din Arad va prezenta "Povestea porcului", iar compania privată Teatrul pe Roţi va juca, de la ora 18, producţia "Clovnii".

Pe 3 iunie, tot în Cetate, de la ora 18, copiii vor putea afla "Noua poveste a Scufiţei Roşii" spusă de Teatrul "Merlin" din Timişoara. În perioada 4-8 iunie, cu sprijinul Cercetaşilor României, în acelaşi loc se vor ţine mai multe ateliere pentru copii, participarea fiind liberă. Copiii vor putea vâna comori, vor învăţa cum să facă noduri, să picteze, să creeze brăţări, mici opere de artă din origami şi quilling, ori să construiască zmeie.

Teatru-concert în Cetate

Alex Stefanescu, actor cunoscut din emisiuniÎn ultimul weekend al festivalului, Oradea vă găzdui trupe celebre de teatru pentru copii. Pe 8 iunie, de la ora 17, actorii Teatrului "Ion Creangă" din Bucureşti vor juca spectacolul "La un metru de tine", la Sala Arcadia, producţia fiind dedicată bebeluşilor şi copiilor cu vârste de până la 6 ani. În aceeaşi zi, de la ora 20, Alex Ştefănescu (foto), actor cunoscut din emisiuni de divertisment şi umor, va susţine în aer liber, la Cetate, concertul "9 piese remixate". "Sunt 9 piese de teatru transpuse într-un concert de un actor cu un talent deosebit", spune Silaghi.

Pe 9 iunie, de la ora 11, Teatrul "Ion Creangă" va juca un spectacol lansat de curând, "Pantalone în lună", despre un bătrân înfumurat care vrea să plece în spaţiu. În aceeaşi zi, de la ora 19, asociaţia Reactor din Cluj va aduce la Sala Arcadia un spectacol pentru tinerii cu vârste de peste 12 ani, "Planeta manipulare". "E un spectacol în care se prezintă influenţa mass-media şi a noilor metode de comunicare asupra tinerilor", explică Silaghi.

Festivalul se va încheia cu un spectacol de marcă, programat pe 10 iunie, de la ora 11, la Sala Mare. Este vorba despre "Crăiasa Zăpezii", de la Teatrul de Animaţie "Ţăndărică" din Bucureşti. Micuţa Gerda porneşte într-o călătorie plină cu peripeţii pentru a-şi găsi fratele ţinut prizonier în ţinutul vrăjit de Crăiasa Zăpezii. Cum se încheie povestea? Veniţi să aflaţi la Festival...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON