URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
07 Noiembrie 2018, 12:39

Kids’ Dino Dig: ERA Park Oradea te invită în lumea dinozaurilor! (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Eşti curios de cum arăta lumea acum 100 milioane de ani? De felul în care stăpâneau dinozaurii Pământul? Te preocupă arheologia sau paleontologia? Ai vrea să devii un descoperitor de relicve ale trecutului? Acum e şansa ta!

Centrul comercial ERA Park Oradea, din Calea Aradului, se transformă într-un veritabil tărâm al dinozaurilor. În perioada 9-21 noiembrie, sub cupola centrului comercial, copiii sunt invitaţi la Kids’ Dino Dig, o expoziţie interactivă, în care prichindeii nu doar că vor învăţa despre dinozauri, dar vor lua parte şi la expediţii şi aventuri fabuloase!

Este vorba despre o expoziţie interactivă, care va fi deschisă zilnic, între orele 12 şi 20. Vizitatorii vor fi invitaţi la un tur de circa 45 de minute, în care, după ce vor "săpa" pentru a ajunge efectiv la fosile dinozauri, se vor putea bucura împreună de marea descoperire: un dinozaur.

Supravegheaţi de specialişti care le vor oferi informaţii, dar şi echipamente şi utilaje pentru săpat, copiii se vor transforma în paleontologi, implicându-se activ în descoperirea animalelor. Potrivit scenariului, un grup de oameni de ştiinţă are nevoie de ajutor, în cadrul unui proiect de săpături început acum mai bine de 10 ani. Într-un final, cercetătorii au descoperit un strat de fosile, despre care bănuiesc că aparţin unei specii de dinozauri ce a trăit în Era Cretacică, în urmă cu 120 milioane de ani. În demersul lor, oamenii de ştiinţă au nevoie de o echipă de mici paleontologi care să-i ajute.

Practic, zona cupolei ERA Park se va transforma într-un mini-şantier. Copiii vor avea ocazia să intre sub poarta jurasică, dar şi să facă expediţii, să sape în zona de excavare şi să descopere fosile de dinozauri îngropate în nisip. În plus, vor putea admira exemplare de dinozauri precum T-Rex (7 metri), Ankylosaurus (5 m), Pterosaurs (2,5 m), dar şi un schelet gigantic Allosaurus  (8 x 3 m) şi o replică a unui cuib de dinozauri (2.5 m).

De asemenea, cei mici vor putea să exploreze lumea dinozaurilor şi urmărind filmuleţe în zona de documentare.

Expoziţia se adresează copiilor cu vârste între 5 - 12 ani, iar participarea este gratuită.

Este foarte important de reţinut, însă, că intrarea se face în grupuri organizate a câte 20 - 25 de copii şi durează aproximativ 45 de minute.

"Programările se vor face în zona expoziţiei, începând cu data de 9 noiembrie, ora 12. Vă aşteptăm cu drag!", au transmis reprezentanţii ERA.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON