URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 21 SEPTEMBRIE 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
E foarte traumatizant să ți se dărâme casa, chiar dacă aceasta este amplasată între blocuri, unde vecinii știu exact ce mănânci la cină. Oricât s-ar strădui Primăria să-i despăgubească civilizat pe cei care își vor pierde locuințele, nicio sumă de bani nu va putea acoperi disconfortul unei mutări și neplăcerile schimbării modului de viață.
Zic şi eu
Adrian Cris
Nefirească, în şarada jucată la ceas de seară de Cuc, Mang şi Rus, e intersectarea dintre propaganda politică şi profitul privat, ambele cam forţate. Ce căuta ministrul acolo unde treaba merge ca unsă, nu pe restul celor 415 kilometri ai autostrăzii începute acum 15 ani? Dar şeful PSD Bihor, despre care nu ţin minte să se fi tras în poză şi pe selenarul drum judeţean DJ191B Popeşti-Suplac? Răspunsul poate ar trebui căutat nu în relaţia de amour-à-trois dezinteresat, ci în preţul piperat pentru cei 5,35 km dintre Borş şi Biharea...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Am intrat în magazin uşor ezitant. Era prima dată când trebuia să cumpăr un candelabru şi mă simţeam nesigur. Nu e genul de obiect pe care să îl cumperi prea des. De obicei stau 2 ore să mă hotărăsc asupra unei perechi de pantaloni şi nici atunci nu sunt sigur că am făcut alegerea corectă. În cazul unui candelabru, cu care poţi înfrumuseţa sau distruge o cameră, alegerea părea mult mai dificilă.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre dorinţa Primăriei Oradea de a demola circa 20 de case pentru a muta parcările de pe bulevardul Nufărul în spatele blocurilor?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Codul de procedură civilă intrat în vigoare la 15 februarie 2013 prevede, pentru prima dată în România, posibilitatea formulării unei contestații în cazul în care se apreciază că procesul se prelungește nejustificat. Conform articolului 522 din Codul de procedură civilă, oricare dintre părţi, precum şi procurorul care participă la judecată, pot face o contestaţie prin care, invocând încălcarea dreptului la soluţionarea procesului într-un termen optim şi previzibil, să solicite luarea măsurilor legale pentru ca această situaţie să fie înlăturată.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
În aprecierea igienico-sanitară a surselor de apă, o importanţă deosebită trebuie acordată conţinutului natural de substanţe minerale deoarece acestea participă activ în procesele vitale, organismul primindu-le din mediul extern, inclusiv prin intermediul apei.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
19 Octombrie 2018, 10:32

E Universul copiilor, duminică, la ERA Park!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Zilele lui iunie au fugit de mult, dar ERA Park Oradea sărbătoreşte, din nou, ziua copiilor! Centrul comercial din Calea Aradului găzduieşte, în această duminică, Universul copiilor, un mini festival dedicat celor mici şi părinţilor lor, care sunt invitaţi să petreacă o zi minunată în familie!

"Universul copiilor" se va desfăşura sub cupola ERA, pe parcursul întregii zile, reunind o droaie de activităţi în cadrul cărora cei mici nu doar că se vor juca şi se vor distra, dar vor şi învăţa lucruri folositoare în acelaşi timp!

Jocuri şi concursuri

Startul festivalului se va da la ora 11, când oaspeţii sunt invitaţi la un spectacol de teatru interactiv cu Scufiţa Roşie. Binecunoscuta poveste se va transforma într-un spectacol captivant, cu suişuri şi coborâşuri, cu lacrimi şi zâmbete, dar mai ales cu multe năzdrăvănii din care până şi cei mai mici dintre spectatori vor putea trage învăţăminte.

Între orele 12 şi 13, pasionaţii vor putea lua parte la un atelier de magie fascinant, cu trucuri ce vor presăra bucurie şi entuziasm între cei prezenţi, pentru ca mai apoi, în intervalul orar 13 - 16, doritorii să se întreacă şi în iscusinţă, în cadrul unui concurs distractiv. Sub cupolă vor fi amenajate 5 staţii de jocuri interactive pe care prichindeii trebuie să le ducă la bun sfârşit, pentru ca la final să fie răsplătiţi cu diverse premii.

Cei mai curajoşi vor fi îndemnaţi să participe, între orele 16 şi 20, şi la un campionat de joacă, Hocus Pocus, cu 5 probe simpatice, la sfârşitul cărora cei mai buni vor fi premiaţi. Într-o atmosferă încărcată cu veselie, competiţia îi va stimula pe pitici şi pe părinţii lor să comunice mai bine în echipă, dezvoltând concentrarea, rapiditatea, perspicacitatea, atenţia, curajul şi, mai ales, încrederea în sine a micilor eroi.

Face painting şi minigolf!

Un moment aparte al zilei de duminică va fi, între orele 15 şi 16, cel oferit de Statuile Roz. Este vorba despre un spectacol prin care prichindeii vor învăţa poveşti de viaţă cu ajutorul unor tablouri vivante create de actori special costumaţi. Ineditele personaje îi vor ţine cu sufletul la gură pe cei mici, dar şi pe adulţi, în special pe iubitorii de artă teatrală neconvenţională.

Bineînţeles, nu vor lipsi picturile pe faţă şi show-urile cu baloane modelate (între orele 16 şi 19), dar nici sesiunile de minigolf, "sportul regilor", între orele 17 şi 19.

Tot între orele 16 şi 20, creativitatea participanţilor va fi testată în Imagination Playground, un joc uriaş de construit, de fapt un sistem de joacă format din diverse echipamente precum tobogane, leagăne sau locuri de căţărat. Cu dibăcie şi dăruire, copiii vor fi îndemnaţi să-şi alcătuiască propriul spaţiu de joacă, folosindu-se inclusiv de forme geometrice. Pe lângă faptul că e distractiv, Imagination Playground are menirea să dezvolte mai ales motricitatea copiilor, dar şi abilităţile cognitive, sociale, sentimentale şi intelectuale ale participanţilor.

După cum se vede, deci, ziua va fi super distractivă, iar intrarea este liberă pentru toată lumea.

Singura condiţie, la intrare: cheful de joacă şi voia bună!

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.2846 RON
  • 1 EUR = 4.7415 RON
  • 1 HUF = 0.0142 RON