URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 26 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
22 Mai 2019, 19:17

Test drive de excepţie la Oradea: BMW i8 Roadster, „diavolul” hybrid (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

BMW Grup West Premium Oradea a scos la testare trei noutăţi din portofoliul BMW: i8 Hybrid, în variantele Roadster şi Coupé, şi i3, un automobil 100& electric. În evenimentul organizat la Hotelul Stokker din Oradea, echipa BIHOREANUL a testat, marţi, pentru cititorii săi modelul BMW i8 Roadster. O experienţă inconfundabilă!

Era inevitabil pentru compania BMW să facă tranziţia spre automobilele hybrid. Şi a făcut-o în mare stil, combinând toate atuurile posibile: putere mare, consum mic, poluare cât mai redusă şi design de lux. I8 Roadster captează atenţia încă de la prima vedere. Are o formă aerodinamică, sportivă, specifică automobilelor de lux, cu gardă mică la sol, înălţime în jur de 1 metru, uşile cu deschidere verticală fiind vedetele principale.

Expresia "a urca la bord" este oarecum nepotrivită în cazul i8. Practic, atât şoferul cât şi pasagerul coboară pentru a ajunge pe scaune, de aceea e nevoie de o oarecare mobilitate şi supleţe fizică. Odată instalat în scaun, se instalează şi senzaţia pură că te afli într-un monopost de Formula 1 sau chiar la comanda unui avion. Pornirea sistemelor de control de la bord întregesc senzaţia. Ergonomia designului frizează perfecţiunea. Fiecare buton este uşor accesibil, fiecare comandă este facilă, fiecare informaţie de pe ecrane e perfect vizibilă.

Comparaţia cu un avion nu este prea forţată. BMW i8 ajunge în 4,6 secunde la prima sută de kilometri pe oră şi, după alte câteva clipe poate atinge viteza de decolare a unui avion de linie. Motorul termic Twin Power Turbo de 1500 cm cubi, în doar 3 cilindri, care împinge din spate maşina şi dă senzaţii unice la accelerare, este ajutat de cel electric care se ocupă de puntea faţă. Împreună, cele două motoare aruncă pe şosea 374 de cai putere şi nu te lasă nicio clipă să uiţi că te afli la volanul unui BMW.

Cutia de viteze cu 6 trepte schimbă imperceptibil treptele în modul automat, iar la comutarea pe manual îi lasă şoferului posibilitatea de a conduce cât de sportiv vrea el, folosind doar padelele laterale amplasate pe volan, în faţa semnalizatoarelor. Sistemul de frânare face aproape imposibil derapajul oricât de bruscă ar fi apăsarea. Menţionăm că am făcut testul pe asfalt uscat, dar cel mai probabil e la fel şi pe asfalt umed. Stabilitatea în curbe este un alt atu de vârf al BMW i8, diferenţa între condusul în linie dreaptă şi condusul în viraje fiind aproape insesizabilă. Forma ergonomică a scaunelor are şi ea un rol important aici.

Viteza maximă a automobilului este limitată la 250 km/h, din care până la 120 se poate ajunge doar electric. În ceea ce priveşte consumul combinat, manualul tehnic al BMW i8 Roadster pare să fi suferit o imensă greşeală de tipar: 2.0 litri/100 km!!! Şi totuşi, producătorii ne asigură că nu este o greşeală, condusul în limite normale de viteză putând atinge aceste valori de-a dreptul incredibile.

Sistemele de siguranţă la condus sunt un ajutor mare pentru şofer şi pentru ceilalţi participanţi la trafic. BMW i8 frânează uşor când simte pietoni prin preajmă, îi avertizează cu un sunet de turbină când se circulă în mod electric până la 30 km/h, ajută la menţinerea benzii de rulare şi previne coliziunile cu maşina din faţă. Nu am apucat să testăm automobilul şi pe timp de noapte, deşi eram curioşi de tehnologia laser folosită în sistemul de iluminare, care garantează vizibilitatea până la 600 de metri.

Am testat-o pe un traseu de vreo 26 de kilometri în mediu urban şi aproape-urban. De la Hotelul Stokker am luat-o în modul electric pe Şirul Canonicilor şi Bulevardul Ştefan cel Mare, după care am cotit-o spre drumul expres. Am căutat drumuri fără semafoare, lesne de înţeles de ce. Odată ajunşi pe drumul expres, i-am lăsat pe cei din faţă să ia distanţă ca să ne creăm spaţiu de manevră, şi am călcat pentru prima dată pedala mai tare. Zgomotul motorului, vibraţia simţită în spate, acceleraţia resimţită de organism şi viteza cu care s-a derulat peisajul ne-au lăsat aproape muţi.

Am făcut o probă şi în rampă, până la Ciuperca, drum cu o înclinaţie pe care au simţit-o doar umanoizii din habitaclu, nu şi maşina. După o scurtă şedinţă foto (suplimentată de un cuplu de maramureşeni simpatici care ne-au rugat frumos să le dăm voie să-şi facă nişte poze cu maşina în fundal, iar noi, ca bogaţii, ne-am milostivit şi i-am lăsat), ne-am întors pe drumul expres, am ieşit pe Clujului şi am ajuns la punctul pe care ni-l doream - Centura. Acolo s-a dezlănţuit iadul. Acela a fost momentul în care BMW i8 Roadster ne-a arătat ce ştie şi ce poate.

Ecranul virtual care proiectează viteza curentă şi restricţiile de circulaţie pe sectorul de drum pe care ne aflam părea defect. E nefiresc pentru un conducător de maşină de duzină să vadă că rulează cu 40 km/h, iar după 2 secunde de acceleraţie să se pomenească la 120 km/h! Asta ni s-a întâmplat ori de câte ori pedala a fost apăsată mai hotărât.

După o scurtă perioadă de acomodare cu noile senzaţii, am trecut la nivelul următor. Am băgat o rugăciune scurtă anti-radar, am aşteptat să fim singuri pe cele două benzi pe sens, ne-am asigurat că nu vine nimeni din spate (de parcă ar fi fost posibil!), am inspirat adânc şi am călcat-o. La 160 km/h, maşina mai putea şi voia mai mult, ca o nimfomană, dar echipajul masculin din interior şi-a recunoscut limitele şi a revenit la viteza responsabilă. La coborâre, în curtea hotelului Stokker, pilotul BIHOREANULUI s-a prelins pe ciment şi a fost auzind exclamând: "Asta nu-i maşină! Ăsta e diavolul!"

La final, vă satisfacem şi probabil cea mai mare curiozitate - preţul acestei bijuterii. Ei bine, pentru toate tehnologiile, dotările, inovaţiile şi senzaţiile povestite în acest articol (plus prea multe altele), trebuie scos din buzunar 150.000 de Euro. Pe lângă aceasta mai recomandăm alocarea unui buget lunar pentru amenzile de viteză, pentru că o astfel de maşină nu te va lăsa niciodată să conduci în limitele Codului Rutier. Tocmai de aceea, recomandăm multă moderaţie şi echilibru în relaţia cu seducătorul BMW i8 Roadster.  

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6386 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON