URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 22 FEBRUARIE 2020

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Deși anual se asfaltează câteva zeci de străzi, numărul celor care rămân la stadiul de ulițe cu hârtoape este în continuă creștere. Acesta e paradoxul orădean, că nu prididesc edilii să asfalteze pe cât se dezvoltă noile cartiere. Dar principalul vinovat de toată această problemă e tot Primăria.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută a trecut ignorată o ştire colosală: o instituţie a renunţat să mai ceară cetăţeanului un act pe care tot ea l-a emis şi pe care, bineînţeles, îl deţine în propriile registre, pe hârtie sau în calculatoare, deci bravo celui care, după 30 de ani, şi-a dat seama cât de stupid e sistemul!
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Mai exact 2.125.000 de dolari. Nu pentru o investiție publică, nu pentru o clădire nouă, nu pentru un festival dance sau rock, nu pentru asfaltarea unui drum, ci pentru viața unui copil. Un copil de doar câteva luni! Când tocmai ce ai învățat, ca proaspăt părinte, că viața puiului tău este inestimabilă, îți cade în cap o cifră rece și tăioasă, ca o cerere de răscumpărare: Vrei să trăiască? Scoate două milioane de dolari!
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre dorința Guvernului Orban de a elimina pensiile speciale ale magistraților și despre grevele anunțate de aceștia ca reacție?

De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Recent a fost publicată în Monitorul Oficial al României Decizia nr. 581/1 octombrie 2019 a Curţii Constituţionale, prin care s-a stabilit că soluţia legislativă ce permitea menţinerea măsurilor asigurătorii ca urmare a sesizării penale făcute de Fisc este neconstituţională.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Hematuria reprezintă prezenţa sângelui în urină. Cauzele sunt variate şi se pot grupa în 2 categorii: renale şi extrarenale.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
19 Noiembrie 2009, 05:28

Cel mai bun barman la Continental (FOTO)

Cel mai bun barman la Continental (FOTO) cel mai bun barman

0 clipuri
0 audio
0 fisiere
Şapte tineri pasionaţi de această adevărată artă a creării de cocktail-uri s-au aliniat la startul concursului desfăşurat la barul de noapte al hotelului orădean, într-o întrecere în care recunoaşterea calităţilor profesionale s-a împletit cu consistentele recompense financiare şi materiale oferite de organizatori şi sponsori.

Juriul şi invitaţii la acest eveniment au avut, astfel, ocazia să se delecteze cu creaţii absolut originale, fie că a fost vorba despre cocktail-uri non-alcoolice, ori uşor alcoolice, fie că a fost vorba despre cafele aromate sau alte băuturi create după reţete proprii ale concurenţilor. Un spectacol de îndemânare, gust şi culoare, dar şi de ingeniozitate şi eleganţă în prezentare, care a fost completat profesionist de către show-ul oferit de către trupa de cabaret a Hotelului Continental Forum din Oradea.

Finalul competiţiei care s-a întins pe durata a mai bine de trei ore, a adus şi un câştigător, în persoana lui Adrian Stiop, barman al Hotelului Continental Forum din Arad. Piesa de rezistenţă a tânărului a fost un cocktail, Havana Red Diamond, alcătuit pe bază de rom, suc de rodie şi lime, al cărui gust şi aspect a convins juriul. Locurile 2 şi 3 au fost ocupate de Paul Novac, de la Sibiu, respectiv Iulia Dragomir, din Turnu Severin, restul participanţilor fiind răsplătiţi cu diplome de participare. În calitatea sa de gazdă a evenimentului, Andrei Pop, managerul Hotelului Continental Forum din Oradea s-a declarat mulţumit de organizarea acestei seri de excepţie, derulată sub sloganul lanţului hotelier din care face parte: "Mai mult decât profesie. Pasiune".

Vezi cum s-a desfăşurat competiţia, în galeria de imagini!

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4307 RON
  • 1 EUR = 4.7834 RON
  • 1 HUF = 0.0142 RON