URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 19 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Iată că telenovela dintre președintele Consiliului Județean Ilie Bolojan și un grup de cetățeni din Cheriu începe să capete accente tragice. Deși șeful județului le-a oferit un inel, e drept, un inel metropolitan care trecea prin terenurile lor, cei din Cheriu n-au apreciat gestul romantic și l-au târât prin tribunale, pe motiv că le tulbură posesia și buruienile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ca în fiecare an electoral, o grămadă de aleși își schimbă partidul care i-a ajutat să-și câștige mandatele, perioada pre-electorală fiind comparată cu sezonul de Mercato din fotbal. Atât doar că, deși numitorul comun cu fotbalul sunt banii, în politică ar trebui să conteze și factorul moral. Cum aleșilor nu le pasă, însă, de așa ceva (de doctrine și ideologii nici vorbă, iar de fair-play nici atât), alegătorii n-au decât să spună că politica e prostituție, dar să meargă totuși să-i voteze.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat anul trecut, în octombrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie, extrem de importantă, prin care a stabilit că asiguratorul RCA care nu își respectă obligațiile legale trebuie să fie obligat să plătească penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, adică peste 70% pe an, din suma stabilită de instanță cu titlu de despăgubiri.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
20 Ianuarie 2020, 10:31

O nouă confirmare a valorii Lotus Therm Spa & Luxury Resort***** (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Trends HRB, prima revistă business-to-business pentru profesioniştii HoReCa din România, a premiat marţi seară cele mai bune hoteluri din România în cadrul Galei Top 50 Hoteluri de Business, la care au participat reprezentanţi de marcă ai industriei hoteliere şi ai asociaţiilor profesionale din turism.

Fiind primul organizator de evenimente B2B din industrie, Trends HRB a lansat din nou proiectul Top 50 Hoteluri de Business, în care au fost selectate, printr-un sistem complex de evaluare, cele mai bune 50 de hoteluri de patru şi cinci stele din România.

Evaluarea hotelurilor s-a realizat pe baza unui mecanism transparent, bazat pe următoarele criterii:

Cifra de afaceri

Cifrele de afaceri luate în calcul pentru această ediţie au fost cele din anul 2019, raportate de hoteluri către Ministerul Finanţelor.

Cifra de afaceri / numărul de camere

Criteriul este unul dintre indicatorii principali luaţi în calcul în industria hotelieră, respectiv RevPar (venitul pe cameră disponibilă – n.r.). Indicatorul are la bază, pe de o parte, cifra de afaceri aferentă  raportată de companie la Ministerul Finanţelor, iar pe de cealaltă parte numărul de camere declarat la Ministerul Turismului.

Ratingurile platformelor online

Au fost selectate ratingurile de pe Trip Advisor şi Booking.com, acestea fiind cele mai populare platforme online de evaluare, respectiv rezervare a hotelurilor.

Juriul format din 7 membri, reprezentanţi de seamă a industriei de profil, au făcut propriile evaluări ale hotelurilor ţinând cont şi de criterii precum reputaţia brandului, a managementului, profitabilitatea, dar şi calitatea dotărilor, a serviciilor şi a resursei umane.

Astfel, premiul de cel mai bun hotel de Business acordat pe zona de vest reprezentând regiunile Banat şi Crişana a fost oferit către Hotel Lotus Therm Spa & Luxury Resort***** din Băile Felix.

Acest premiu a venit ca o reconfirmare a valorii hotelului pe segmentul de business, primul premiu de acest tip fiind primit în anul 2018 pe baza rezultatelor obţinute în 2017. Iată că anul 2020 ne aduce din nou premiul de cel mai bun hotel de business în portofoliu.

De remarcat este faptul că, încă de la deschiderea sa în anul 2015, hotelul a menţinut şi ridicat an de an standardele de calitate, turiştii de wellness&spa apreciindu-l prin prisma numeroaselor distincţii obţinute de-a lungul anilor:

- Premiul de excelenţă FASHION TV AWARDS 2015 by Michel Adam
Locul 1 TOP HOTEL AWARDS 2016
Locul 3 TOP HOTEL AWARDS 2017
Finalist  ESPA INOVATION AWARDS 2017
Locul 1 TRENDS HRB BUSINESS HOTEL 2018
Locul 1 TERMALIA AWARDS 2018
Locul 1 TOP HOTEL AWARDS 2019
Finalist TERMALIA AWARDS 2019
Marele premiu pentru cea mai buna bază de tratament balnear din România, acordat de OPTBR şi ESPA 2019

În urma confirmărilor primite sub formă de distincţii, certificări şi premii, Lotus Therm Spa & Luxury Resort se constituie într-un melanj apreciat de turiştii iubitori din sfera balneo, notorietatea hotelului fiind una internaţională încă de la deschidere, precum şi de segmentul de turism de business, capitol la care locaţia excelează an de an, aducând un plus de valoare industriei ospitalităţii din România.

Lotus Therm este doar unul dintre exemplele de succes ale unităţilor hoteliere deţinute de compania Turism Felix SA din Băile Felix, aici menţionând Hotel Internaţional****, Hotel Termal***, Hotel Nufărul***, Hotel Poieniţa***, Hotel Mureş, dar şi Ştrandul Apollo-Felix şi Ştrandul Venus 1 Mai.

Mesajul transmis în piaţa ospitalităţii este unul de evoluţie ascendentă, stabilitate, dedicare şi implicare din partea Turism Felix SA în transformarea staţiunii Băile Felix într-un pol de atracţie balnear şi de business la nivel european.

(Advertorial)

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5614 RON
  • 1 EUR = 4.9715 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON