URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 18 IUNIE 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
S-au făcut multe investiții în Oradea, dar cred că de departe cea mai importantă este centura care ne va lega de mult dorita Autostradă Transilvania - A3. Guvernul a dat o hotărâre în acest sens, CNAIR are acum toate actele, așa că se poate ocupa de lansarea licitației, iar banii de la UE sunt asigurați. Oare ce ar trebui să mai intervină ca această centură să nu se facă?
Zic şi eu
Adrian Cris
Veste bună: Pásztor Sándor, Mang Ioan şi Traian Bodea, triada care conduce Consiliul Judeţean fără să se ţină de puţinele promisiuni făcute în 2016 şi fără să lase nimic în urma ei, cu excepţia căpuşării instituţiilor din subordine cu clientelă pe cât de incompetentă pe tot atât de lacomă, vor deveni din vara anului viitor o amintire urâtă.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Cu mai puține spectacole decât în anii trecuți, mă așteptam să văd mai mulți spectatori la FITO 2019. Dar, la unele, mai ales la cele înscrise în concurs, au fost multe locuri libere în sală. Am bifat 5 zile din cele 8 ale festivalului și voi face o scurtă trecere în revistă a ceea ce am văzut.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre condamnarea la închisoare a preşedintelui PSD, LIviu Dragnea?






De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Codul de procedură civilă prevede reguli cu privire la persoana care suportă cheltuielile ocazionate de derularea unui proces, stabilind ca regulă de principiu că acestea vor fi suportate de către partea care pierde procesul. În ce condiţii, însă?
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Diabetul zaharat este cea mai frecventă boală endocrină, frecvenţa reală fiind mai greu de apreciat din cauza standardelor diferite de diagnostic. Considerând hiperglicemia matinală ca un criteriu de diagnostic, circa 1-2% din populaţie este afectată. Boala se caracterizează prin anomalii metabolice şi prin complicaţii tardive ce afectează ochii, rinichii, nervii şi vasele de sânge.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
16 Mai 2011, 10:18

Euro-Hotel FM: Au pus Oradea pe harta Europei

Euro-Hotel FM: Au pus Oradea pe harta Europei AU SCHIMBAT LUMEA. O trupă prea puţin cunoscută în România a ajuns să reprezinte ţara în cea mai importantă competiţie muzicală din Europa, şi a făcut-o bine. În ciuda reprezentaţiei vocale bune, David Bryan, Gabriel Băruţa şi Alex Szuz nu au obţinut prea multe voturi de la europeni. În final, ei au ocupat locul 17
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Dorinţele lui David Bryan, Gabriel Băruţa şi Alex Szuz pentru noul an s-au împlinit încă din noaptea de Revelion, când trupa orădeană Hotel FM a fost aleasă să reprezinte România la Eurovision 2011, în Dusseldorf.

După ce valul de publicitate negativă cauzată de penibilul scandal sexual în care David a fost implicat s-a domolit, membrii trupei au luat drumul Germaniei, unde au trecut lejer de semifinală, reuşind să urce pe cea mai importantă scenă a muzicii din Europa. În finală, orădenii s-au prezentat impecabil, cu o piesă reuşită, dar au obţinut maximum de puncte doar de la Italia şi Moldova. A fost, ca de atâtea alte dăţi, un vot "politic"...

La a doua încercare

Alexandra Ivan.jpgLa începutul lunii mai, membrii trupei Hotel FM şi-au făcut bagajele şi, împreună cu restul delegaţiei române conduse de Marina Almăşan, au pornit spre Dusseldorf, locul în care aveau să concureze în cea de-a 56-a ediţie a prestigiosului concurs Eurovision. Drumul lor spre Germania a început însă anul trecut, când Gabriel Băruţa a decis să compună o melodie ritmată, de show, cu care să-şi încerce din nou norocul la Eurovision, iar pentru versuri a avut ajutorul orădencei Alexandra Ivan (foto), mutate la Bucureşti.

Schimbarea de abordare a venit după ce, în 2010, trupa Hotel FM a concurat în finala naţională cu piesa "Come as one", o melodie lentă, cu care a obţinut doar locul patru. Scenariul s-a schimbat însă în 2011, când tocmai în noaptea de Revelion, melodia "Change" i-a făcut pe telespectatori, dar mai ales pe membrii juriului, să-i trimită pe cei trei orădeni, printre care şi un englez "naturalizat", în marea finală. "Ne-am aşteptat să câştigăm, singura problemă a fost notorietatea celorlalţi concurenţi. Suntem o trupă tânără, ne era greu să ne imaginăm că am putea câştiga în faţa unor nume cunoscute precum Direcţia 5, Claudia Pavel sau Laurenţiu Cazan", spunea Gabi la conferinţa de presă susţinută în Oradea. Băruţa a avut şi un alt motiv de bucurie, căci în premieră în acest an, compozitorul piesei câştigătoare a luat acasă şi un BMW Seria 3.

Înainte de a pleca la drum, orădenii contau pe voturile ţărilor nordice. "Având în vedere că e o piesă pop-rock, sunt convins că va avea priză la ţările anglo-saxone şi scandinave. Teama a fost faţă de feedback-ul din România, pentru afară nu avem nici o emoţie", zicea compozitorul. Pentru a se putea deplasa în Germania, Consiliul Local a decis să le acorde băieţilor de la Hotel FM 12.000 de lei. În fond, sunt primii orăeni la Eurovision, deci ne reprezintă nu doar ţara, ci şi oraşul...

Scandal de parcurs

Bucuria trupei Hotel FM a fost umbrită de scandalul sexual în care a fost implicat solistul David Bryan. La începutul lunii februarie, tabloidul Cancan a publicat o conversaţie purtată pe internet de cântăreţ cu o tânără din Bacău, în care Bryan îi făcea propuneri sexuale fetei, etalându-şi şi "potenţa" în faţa webcam-ului. Scandalul s-a amplificat când acelaşi tabloid a publicat şi o înregistrare a unei partide de sex dintre Bryan şi iubita lui, Costina.

Mai multe voci au sărit atunci să acuze că englezul nu ar avea un comportament demn să reprezinte România la Eurovision, însă, mai mulţi artişti, printre care şi Mihai Trăistariu, i-au luat apărarea. După o perioadă, apele s-au liniştit, iar repetiţiile dinaintea celei de-a doua semifinale, din 12 mai, au arătat că trupa Hotel FM era în formă. "Solistul a avut o prestaţie vocală impecabilă, farmecul reprezentaţiei fiind accentuat de spectacolul elaborat de pe scenă", scria site-ul oficial al competiţiei. Vocea nu l-a lăsat pe David Bryan nici în semifinală, astfel că, din cei 19 concurenţi, România a obţinut uşor unul dintre cele zece bilete spre finala Eurovision. O primă victorie pentru Hotel FM!

Oradea intră-n scenă!

Dacă în 2010, casele de pariuri îi plasau pe Paula Seling şi Ovi printre primii concurenţi, Hotel FM nu s-a bucurat de aceleaşi încurajări. Cotele lor nu le dădeau practic nici o şansă la câştigarea trofeului. Membrii trupei erau însă de o altă părere. "Toată lumea are o şansă anul acesta, iar dacă o să intrăm în primii cinci sau primii zece o să fim foarte fericiţi", declara David Bryan înaintea finalei.

Sâmbătă seara, cei trei orădeni, alături de două dansatoare îmbrăcate în costume bărbăteşti, au intrat pe poziţia a 17-a în concurs. Chiar dacă artiştii au reuşit să impresioneze, au avut şi o concurenţă serioasă, printre favoriţi numărându-se tenorul francez de 21 de ani Amaury Vassili, cu melodia "Sognu" şi britanicii din trupa Blue, cu piesa "I can". Când a venit vremea voturilor însă, duo-ul azer Ell şi Nikki a urcat pe primul loc, câştigând competiţia cu "Running Scared". Reprezentanţii României au primit mult mai puţine voturi decât se aşteptau şi au reuşit să urce doar pe locul al 17-lea, cu 77 de puncte, faţă de poziţia a treia câştigată anul trecut de Paula Seling şi Ovi.

Dar, chiar şi aşa, se poate spune că orădenii au reuşit. Să facă o impresie bună pe scena europeană, să cânte în faţa a 38.000 de spectatori şi a alte 120 de milioane de telespectatori, dar şi să promoveze oraşul în care s-au lansat. Au fost acolo, sus, între cei buni. Parafrazând melodia lor, se poate spune chiar că băieţii din Hotel FM au reuşit să schimbe lumea. Cel puţin cea în care trăiesc...


UN CONCURS CÂT EUROPA
Seara muzicii

Finala Eurovision a reunit reprezentanţii a 25 de ţări europene, dintre care artiştii din Franţa, Marea Britanie, Germania, Spania şi Italia (The Big Five) s-au calificat direct datorită contribuţiei importante la organizarea concursului. În finală s-au mai prezentat Finlanda, Bosnia-Herţegovina, Danemarca, Lituania, Ungaria, Irlanda, Suedia, Estonia, Grecia, Rusia, Elveţia, Moldova, România, Austria, Azerbaidjan, Slovenia, Islanda, Ucraina, Serbia şi Georgia. Podiumul competiţiei a fost alcătuit din Azerbaidjan, Italia şi Suedia.

Formaţia Zdob şi Zdub care a reprezentat Republica Moldova a terminat pe locul 12. Ca de obicei, multe ţări au dat voturi "politice", preferând vecinii de graniţe sau statele cu care se află în relaţii bune. De pildă, faptul că David Bryan este englez nu a contat deloc în votul Marii Britanii, care nu i-a dat României nici măcar un punct. La alegerea câştigătorului Eurovision 2011 au contribuit atât publicul, cât şi câte un juriu format din cinci specialişti din cele 43 de ţări ale Europei.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
bati campii
cred ca a fost un concurs tare, cu echipe foarte talentate; pina la urma era si greu sa se declare vreunul castigator , dupa parerea mea, avind in vedere nivelul inalt din acest an ; poate ca a fost vorba si de putina politica, dar pina la urma, cred ca cel care impresioneaza prin muzica toata europa are sansele sigure de castig, nu politic vorbind, asa ca eu cred ca cine vrea sa ca castige , la asta trebuie sa se gandeasca - cred ca si Romania a jucat un rol important in acest an, chiar daca nu destul pe placul celor care au votat
Postat 17 Mai 2011, 11:08 de neil
Oradea
am urmarit emisiunea cu mici intreruperi , dar cand intrau oradenii tot timpul am fost pe faza ,dar poate ca nu am auzit eu bine , dar nici macar odata nu s-a pomenit de Oradea sau ca Hotel FM ar fi din Oradea sau macar ca sunt din vestul tarii sau ceva de genul , Hotel FM din Romania si atat. De altfel mie personal Ukraina mi-a placut cel mai mult , atat piesa cat si show-ul.
Postat 16 Mai 2011, 13:16 de zeus
@dan oradeanul
mai adauga ca la butoanele tastelor SMS se afla o imensitate de culturi, varste si gusturi si imaginea "ciorbei Eurovision" e si mai intregita... Felicitari Hotel FM!
Postat 16 Mai 2011, 11:56 de shadow
OK
eu care sunt vechi fan EUROVISION ma declar multumit! locul 17 dintr-un total de 43 e absolut rezonabil. apoi am depasit Ungaria(ce satisfactie!). chestia cu votul geo politic este adevarata dar nu intru totul. si nu ar mai trebui sa o invocam pentru ca este valabila si in cazul nostru! chiar si asa, faptul ca am luat 12 puncte de la italia inseamna ca au votat intr-adevar romanii stabiliti acolo dar si juriul lor de specialitate ne-a plasat bine(altfel nu puteau iesi 12 puncte ci 8 sau 10). pacat ca UK l-a neglijat total pe david. cat priveste castigatorii...am rezerve. petrolul si gazele sa-si fi spus cuvantul? oricum Italia a fost extraordinara dar si Franta, Suedia, Bosnia...
Postat 16 Mai 2011, 10:51 de dan oradeanul
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.1899 RON
  • 1 EUR = 4.7228 RON
  • 1 HUF = 0.0147 RON