URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
27 Septembrie 2019, 20:28

La Noaptea Cercetătorilor de la Universitate, orădenii au văzut cum arată o casă „smart” sau ochelarii care imită beţia (FOTO / VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

A fost forfotă, vineri seară, la Universitatea din Oradea, cu prilejul Nopţii Cercetătorilor. Profesorii şi studenţii, dar nu numai, şi-au etalat rezultatele cercetărilor ştiinţifice, iar sute de curioşi, îndeosebi elevi, le-au examinat cu atenţie.

De pildă, la standul Facultăţii de Inginerie Energetică şi Management Industrial, a fost expusă macheta unei case smart, făcută de proaspăt absolventul Adrian Chereji. "Are senzori de prezenţă, de temperatură şi umiditate şi este automatizată. Becurile se aprind numai când detectează prezenţă şi astfel se reduce consumul. De asemenea, are o interfaţă web, prin care putem controla de la distanţă funcţiile din casă, precum încălzirea", a explicat Adrian (foto). Sistemul pe care l-a creat poate fi cu uşurinţă montat într-o locuinţă, a precizat tânărul.

Casa smart, Adrian CherejiTot aici, doritorii au putut să-şi încarce bateria în telefon cu un acumulator creat în facultate şi au putut vedea cum funcţionează o mini-eoliană alimentată de un panou solar, la rândul lui "hrănit" cu un bec care imită energia solară.

La standul Facultăţii de Construcţii, Cadastru şi Arhitectură, vizitatorii au putut testa diferite aparate folosite pentru măsurători şi au văzut mostre de materiale de construcţii. O altă atracţie a fost un braţ robotic realizat de studentul Kovacs Gabor de la Facultatea de Inginerie Electrică şi Tehnologia Informaţiei.

Ca în fiecare an, copiii au fost atraşi de roboţeii creaţi de studenţii orădeni, dar şi de liceenii membri în cluburi de profil, şi care ştiu urmări anumite trasee sau se pot deplasa, ocolind obstacole.

Participanţii cu înclinaţii artistice şi-au găsit de lucru la standul Facultăţii de Arte, unde au fost invitaţi să creeze o poveste folosind vopseluri şi nişte figurine, iar cei amatori de mişcare au putut testa ghetele Kangoo Jumps aduse de antrenoarea Kinga Sebestyen. Instructoare a fost chiar prorectoriţa Ligia Burtă, convinsă că folosirea acestor ghete îmbunătăţeşte starea de sănătate.

Adolescenţii au găsit o atracţie şi la standul Poliţiei Bihor. Agenţii au adus o pereche de ochelari care reproduc vizual staarea de alcoolemie de 1,3 la mie, astfel că toţi curioşii au putut vedea cât de "ameţiţi" sunt dacă beau prea mult şi, fireşte, au înţeles de ce nu trebuie să se urce la volan, dacă au consumat alcool.

Ca în fiecare an, Noaptea Cercetătorilor a însemnat şi o ocazie pentru curioşi să facă un tur în laboratoarele Universităţii, văzând astfel ce dotări au facultăţile orădene.  De asemenea, şi-au prezentat munca şi aparatele şi câteva firme locale, dar şi instituţii precum Jandarmeria ori ISU Crişana.

Aceasta a fost a şasea ediţie a evenimentului, la Universitatea din Oradea, şi s-a desfăşurat simultan în peste 20 de oraşe din România şi alte 350 din Europa.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
CrisDumi
Incredibil de incompetent ești , în toate categoriile . Ia-ți Alexa Amazon sau Google , Philips Hue sa vezi cum e.
Postat 28 Septembrie 2019, 19:14 de Sandu1206
La școala de vară de-i zice Universitatea Oradea se merge mai departe cu copy-paste !?!
Auzi la ei ... casă SMART, comandată de pe Google Home pe tot felul de device-uri chinezești, de la prize și întrerupătoare WiFI la module de A/C-uri, de la termostate cu bluetooth la senzori de parcare prin camerele locuinței !?! Măi, copile ... înainte de toate să ai tu apartamentul tău și abia apoi să vezi cum se îmbină teoria ta cu practica !?! Că la ce semnal de net dau operatorii de telofonie pe date mobile, nu poți să-ți vezi nici umbra de la casă pe camerele IP de pe app-urile comerciale actuale ... cel mult să-ți controlezi o lampă de pe smartphone !?! Ce faci dacă e "pană" de la RDS și nu ai semnal nici în casă ... te apuci să-ți refaci proiectul cu rețele paralele clasice, pe conductori "rebrand-uiți" ?!? Se numește proiect "neterminat" sau "incomplet" ce ai făcut tu ... cel mult "parțial" !?!
Postat 28 Septembrie 2019, 09:00 de CrisDumi
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON