URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 23 IUNIE 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Angela Lupşea, preşedinta Fundaţiei pentru Protejarea Monumentelor Bihor, conduce muzeele şi Cetatea oraşului cu rezultate modeste. În numeroase ocazii am veştejit-o considerând că e inadmisibil ca, la doi ani după finalizarea reabilitării, în fortăreaţă să nu se întâmple mare lucru. Acum, însă, trebuie să recunosc că Zilele Art Nouveau au fost o reuşită care, cred eu, i-a uluit până şi pe organizatori.
Zic şi eu
Adrian Cris
După 9 luni în care minoritatea celor 17 consilieri judeţeni ai PNL a fost egala majorităţii UDMR-PSD-ALDE, rămasă din septembrie 2017 tot în 17 reprezentanţi prin excomunicarea fostei preferate a şefului PSD Bihor, Ioan Mang, „parlamentul” bihorean a revenit săptămâna trecută, aşa cum a decis Curtea de Apel, la formula rezultată din alegerile locale de acum două veri. Miercuri, cu doar un vot împotrivă şi o abţinere, a fost validat cel de-al 18-lea echipier al alianţei, PSD-istul salontan Adrian Szatmari.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Umorul e ca mâncarea - are mii de forme, gusturi și arome. Nimeni nu agreează toate bucatele de pe pământ. Plaja de preferințe culinare ţine, în cazul celor mai mulți oameni, de cultura locului în care s-au născut, de ce le-a gătit mama toată viața, de posibilitățile financiare, de zona respectivă, de educație și auto-educație, de tradiție și conservatorism.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi pe marginea scandalului legat de „atenţiile” pregătite de părinţi profesorilor de la Colegiul Naţional Emanuil Gojdu?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În data de 5 iunie 2018 a fost publicată în Monitorul Oficial o importantă decizie pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în recurs în interesul legii, prin care s-a stabilit, cu caracter obligatoriu, pentru viitor, că sechestrele dispuse în procesele penale nu pot influenţa drepturile celor care aveau anterior o ipotecă cu privire la bunurile sechestrate.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
În aprecierea igienico-sanitară a surselor de apă, o importanţă deosebită trebuie acordată conţinutului natural de substanţe minerale deoarece acestea participă activ în procesele vitale, organismul primindu-le din mediul extern, inclusiv prin intermediul apei. 
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
În ultimii ani tot mai mulți tineri au început să-și lase barba să crească, generând o modă de impact global care a atins și România. Vedem pe stradă bărbați cu barbă stufoasă, spre deosebire de acum cinci ani, când moda încă nu prinsese amploare. În acest articol vom încerca să vedem ce stă la baza psihologiei acestui fenomen și de ce bărbații decid să-și lase barbă în încercarea de a atrage mai multe partenere.
28 Noiembrie 2017, 11:15

Unul din cele 1000 de chipuri. A fost lansat albumul Palatului Episcopal Greco-Catolic (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Aula Magna a Seminarului Teologic Greco-Catolic a fost neîncăpătoare, luni seară, pentru cei interesaţi să afle secretele unuia dintre clădirile-simbol ale Oradiei, Palatul Episcopal Greco-Catolic din Piaţa Unirii. Ca parte a unei iniţiative a Asociaţiei Culturale Ars Nobilis, parte a proiectului "Oraşul cu 1000 de chipuri", publicului i-a fost prezentat albumul "Palatul Episcopal Greco-Catolic. Oameni, istorie, credinţă", coordonat de Rodica Indig.

Volumul, cu peste 100 de pagini, conţine informaţii privind episcopii greco-catolici de Oradea de la început (1748) şi până azi, respectiv detalii despre palat, alături de numeroase fotografii vechi şi recente, realizate de Florin Șipoș.

Palatul a fost construit în anul 1905 pe locul unei alte clădiri, în stil baroc, în care îşi avea Episcopia sediu. Arhitectul său a fost Rimanóczy Kálmán jr., iar stilul dominant este cel eclectic. Clădirea se alătură catedralei greco-catolice Sfântul Nicolae, aflată peste drum, respectiv imobilului în care funcţionează liceul greco-catolic, ridicat în stil neobrâncovenesc.

Rodica Indig a fost şi moderatorul evenimentului, aceasta arătând că "ne-am propus să arătăm de ce Palatul Episcopal este un simbol al credinţei, să-i prezentăm arhitectura eclectică". În continuare, directorul Muzeului Ţării Crişurilor, Aurel Chiriac, a reiterat o mai veche propunere ca unele locuri din oraş să poarte denumirile unor episcopi care au contribuit la istoria locală. "Ce frumos ar fi ca în Oradea să avem denumiri publice precum Spaţiul Samuil Vulcan, Spaţiul Radu Demetriu sau Spaţiul Episcopilor la Palatul Baroc. (…) Până la urmă valoarea umană învinge, iar aceşti oameni trebuie preţuiţi pentru ceea ce au făcut", a încheiat Chiriac.

Despre episcopii greco-catolici de Oradea au vorbit Silviu Sana şi Zeno Fodor. Primul dintre aceştia i-a amintit atât pe Samuil Vulcan, cât şi pe Valeriu Traian Frenţiu şi Vasile Hossu, cu care a şi colaborat. "Aceştia sunt repere fundamentale pentru noi, cei de astăzi", a punctat Silviu Sana. În completare, Zeno Fodor l-a amintit pe episcopul Radu Demetriu, care "a fost un  ctitor de biserici, şcoli, case parohiale, însă între marile sale realizări se află Palatul Episcopal şi biserica din Tâmpăhaza-Uifalău (actualmente Rădeşti – n.r.)".

Criticul de artă Ramona Novicov a vorbit despre aspectele de ordin arhitectural ale clădirii. "Palatul este în restaurare şi îşi va dezvălui interiorul curând. (…) La începutul secolului XX, arhitectul Rimanóczy Kálmán jr. experimenta terenul stilurilor noi. Aici, le-a îmbinat cu elemente inspirate din romanic şi gotic", a precizat aceasta.

Faţada exterioară şi acoperişul au fost reabilitate în anul 2006, păstrându-se în stare foarte bună şi azi, iar lucrările de refacere a interiorului durează de câţiva ani. Totodată, Novicov a arătat că "Oradea are nevoie să-şi recâştige spaţiile de povestit, aceste rotonde cu nume sonore, care au multe de spus".

În perioada comunistă, cultul greco-catolic a fost scos înafara legii, iar clădirea a fost transferată Episcopiei Ortodoxe. Mai târziu, a devenit sediul Bibliotecii Judeţene, până după anul 2000. Despre aceste aspecte a vorbit Cristina Puşcaş, doctor în istorie, ea amintind şi de episodul în care bolşevicii au pătruns în clădire şi au devastat-o, în timpul regimului lui Bela Kun, în 1919. După instaurarea comunismului în România, întreaga bibliotecă episcopală a fost confiscată. "Toţi episcopii greco-catolici, inclusiv studenţii seminarului, au fost puşi sub urmărire. (…) Mulţi au murit şi au fost îngropaţi noaptea, în gropi comune, fără să aibă cruce", a încheiat C. Puşcaş.

Cuvântul de final i-a aparţinut P.S. Virgil Bercea, episcopul greco-catolic de Oradea, care a adresat mulţumiri tuturor celor implicaţi în realizarea volumului, cât şi celor prezenţi la lansare. Autorii textelor din carte au acordat autografe, iar albumul va putea fi răsfoit la bibliotecile publice din oraş.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

FOTO BIHOREANUL

  • 'Apel către mafioţi: Căraţi-vă!'. Orădenii au ieşit din nou să protesteze, în faţa Prefecturii (FOTO / VIDEO)
  • Lunga vară fierbinte: Compania de Apă Oradea investeşte 10 milioane euro în reabilitarea reţelelor de apă şi canalizare (FOTO)
  • Piaţa Unirii intră în reparaţii la doar doi ani de la inaugurare (FOTO)
  • Jurcuţ rade tot! Defrişat de speculanţii imobiliari, un deal din Paleu s-a prăvălit pe o stradă din Oradea (FOTO)
  • Statul paralel: Judecătorul orădean Ovidiu Galea, fost ofiţer de Securitate, suspendat din magistratură şi inculpat, a fost promovat la... Guvern (FOTO)
  • Dublu sau nimic! Bloc de 19 etaje în Oradea, construit printr-un proiect ambițios al magnatului Viorel Micula. Vezi cum va arăta! (FOTO)
  • Accident grav în Sîntandrei: Două persoane rănite, după ce un Audi s-a lovit cu un Peugeot (FOTO/VIDEO)
  • Gerovital, brandul nr. 1 în România, a deschis primul magazin în Oradea. Inaugurarea s-a făcut cu şampanie, o prezentare Eli Lăslean şi reduceri (FOTO)
  • Voluntariat. 20 de orădeni au plantat flori în piaţa Ferdinand într-o acţiune de înfrumuseţare a oraşului (FOTO / VIDEO)
  • Kirchweih la Palota: Micuţa comunitate de germani şi-a sărbătorit întemeietorul şi protectorul spiritual (FOTO/VIDEO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON