URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 17 FEBRUARIE 2020

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Deși anual se asfaltează câteva zeci de străzi, numărul celor care rămân la stadiul de ulițe cu hârtoape este în continuă creștere. Acesta e paradoxul orădean, că nu prididesc edilii să asfalteze pe cât se dezvoltă noile cartiere. Dar principalul vinovat de toată această problemă e tot Primăria.
Zic şi eu
Adrian Cris
Poate vă şochez: mie mi-a plăcut sâmbăta trecută la Conferinţa Judeţeană a PSD Bihor! Recunosc, am avut o plăcere sadică, pe care am savurat-o ignorând că unii din cei 648 delegaţi veniseră la sărbătoarea de partid cu maşinile primăriilor. La fel, nu mi-a păsat nici că rezultatul "alegerilor" îmi era clar încă de două săptămâni: pentru că n-a îndrăznit nimeni să-l concureze, Mang a fost reales printr-o simplă ridicare de mâini.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Pe o străduță din Oradea țevile pocnesc mai des decât dopurile de șampanie prin restaurantele elegante. De câte ori apa rece, apa caldă sau agentul termic se infiltrează la suprafață din străfundurile bătrânei instalații, apare o echipă cu un scenariu bine stabilit: decopertează asfaltul, sapă tranșeea, ajunge la țeavă, taie bucata bolnavă, o sudează pe cea nouă, acoperă la loc, tasează pământul și betonează. Ulterior vine o altă echipă cu o basculă de asfalt și mai multe lopeți, după care, în sfârșit, pe străduța ghinionistă se lasă liniștea.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre dorința Guvernului Orban de a elimina pensiile speciale ale magistraților și despre grevele anunțate de aceștia ca reacție?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Recent a fost publicată în Monitorul Oficial al României Decizia nr. 581/1 octombrie 2019 a Curţii Constituţionale, prin care s-a stabilit că soluţia legislativă ce permitea menţinerea măsurilor asigurătorii ca urmare a sesizării penale făcute de Fisc este neconstituţională.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Hematuria reprezintă prezenţa sângelui în urină. Cauzele sunt variate şi se pot grupa în 2 categorii: renale şi extrarenale.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
19 Decembrie 2019, 13:03

Aproape 400 de moșuleți au înveselit centrul Oradiei: elevii Liceului Greco-Catolic i-au colindat pe cei de la Radio Zu și pe episcopul Virgil Bercea (FOTO / VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Centrul Oradiei s-a umplut de culoare, joi dimineață, când aproape 400 de moșuleți, toți elevi ai Liceului Greco-Catolic, s-au plimbat colindând la principalele instituții.

Moşuleţii au pornit din fața statuii Iuliu Maniu de lângă Catedrala Greco-Catolică Sfântul Nicolae, la ora 10, unde copiii din clasele 0 – IV de la Liceul Greco-Catolic au început să cânte joviali la semnalul învăţătoarelor. Prima dată, copiii l-au colindat pe episcopul greco-catolic Virgil Bercea, care i-a răsplătit cu multe dulciuri.

Indiferent de vârstă, micuţii au sunat strașnic din zurgălăi la fiecare gest al dascălilor și au reușit să atragă admirația tuturor trecătorilor. „În fiecare an vrem să aducem culoare oamenilor prin cântecele noastre și să îi învățăm pe copii tradițiile românești”, a spus Monica Mateoc învățătoare.

A doua oprire a fost în Piața Unirii, chiar în fața căsuței de sticlă a celor de la Radio ZU. DJ-ii au fost impresionați de frumusețea copiilor și au decis să intre live pe pagina radio-ului. Flick ”Domnul Rimă” și Răzvan Popescu au fost cei care au ieșit din casă și au vorbit cu copiii, dar și cu directoarea instituției, Antonia Nica.

Copiii și profesorii s-au îndreptat apoi spre Primărie și sediul Digi24 Oradea, unde au primit multe cadouri, după care s-au întors la școală, pentru a-și savura dulciurile în voie. 

Marşul moşuleţilor a devenit o tradiţie a Liceului Greco-Catolic, încă de acum 20 de ani elevii fiind obișnuiți ca în preajma Crăciunului să îmbrace costumul de moșuleț şi, prin colinde, să aducă zâmbete pe buzele orădenilor. 

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4 RON
  • 1 EUR = 4.7694 RON
  • 1 HUF = 0.0142 RON