URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 19 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când au venit liberalii la conducerea Oradiei, numai de dezbinare avem parte. Se face un pod nou peste Criș: de ce se face? Și dacă se face, de ce are doar o bandă pe sens? La ce ne trebuie drum expres când pe terenurile alea vegetația creștea liniștită încă de pe vremea lui Ladislau Întemeietorul? Iar se fac pasaje supra și subterane? E scandalos cum se intervine la renovarea parcurilor, nu era mai bine înainte?!
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ca în fiecare an electoral, o grămadă de aleși își schimbă partidul care i-a ajutat să-și câștige mandatele, perioada pre-electorală fiind comparată cu sezonul de Mercato din fotbal. Atât doar că, deși numitorul comun cu fotbalul sunt banii, în politică ar trebui să conteze și factorul moral. Cum aleșilor nu le pasă, însă, de așa ceva (de doctrine și ideologii nici vorbă, iar de fair-play nici atât), alegătorii n-au decât să spună că politica e prostituție, dar să meargă totuși să-i voteze.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat anul trecut, în octombrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie, extrem de importantă, prin care a stabilit că asiguratorul RCA care nu își respectă obligațiile legale trebuie să fie obligat să plătească penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, adică peste 70% pe an, din suma stabilită de instanță cu titlu de despăgubiri.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
21 Mai 2019, 16:33

Momente inedite la festivalul „Flori de mai”: O fetiță nevăzătoare a impresionat până la lacrimi publicul (FOTO / VIDEO)

Momente inedite la festivalul „Flori de mai”: O fetiță nevăzătoare a impresionat până la lacrimi publicul (FOTO / VIDEO) Anca (foto dreapta) este elevă în clasa a V-a la CSEI Orizont. Ea a impresionat publicul la ediţia de anul acesta a festivalului "Flori de mai"

Sute de copii din ţară şi din străinătate au cântat, au dansat şi au jucat în scenete, îndrumaţi de cadrele didactice, marţi, la Teatrul Arcadia în cadrul festivalului internaţional "Flori de mai", dedicat micuţilor cu cerinţe speciale.

Un moment inedit a fost cel în care o fetiţă nevăzătoare a urcat pe scenă şi a interpretat o melodie, încurajată de învăţătoarea ei, stârnind lacrimi în rândul spectatorilor.

Festival complex

Competiţia a fost organizată de Centrul de Educaţie Incluzivă "Orizont" din Oradea, alături de alte instituţii partenere, şi se află la cea de-a XII-a ediţie. Evenimentul a avut patru secţiuni (decoraţiuni, muzică, dans, teatru) la care au participat atât copii de grădiniţă, cât şi elevi de liceu.

Potrivit directoarei centrului, Angela Maruşca, pentru mai mulţi elevi care nu au putut veni la Oradea, organizatorii au pregătit o secţiune numită "DVD". Astfel, elevii au fost filmaţi în timp ce cântau, jucau în piese sau dansau, trimiţând videoclipurile spre jurizare.

Echipele care participă la festivalul "Flori de mai" sunt alcătuite fie din copii cu cerinţe educaţionale speciale, fie din echipe mixte, adică din care fac parte şi micuţi fără astfel de probleme. 

Terapie prin artă

Festivalul a început la ora 10, iar primii concurenţi au fost cei de la Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 20 din Oradea (foto), care au prezentat un moment de dans popular. "Am stat la grădiniţă până am învăţat paşii, nu a fost greu", a mărturisit o fetiţă.

Un alt moment inedit a fost pregătit de CSEI "Aurora" din Reşiţa, când mai multe fetiţe care purtau veste cu însemne tradiţionale româneşti şi flori în păr au cântat "Cântă cucu' bată-l vina" şi "Azi am să-ncrestez în grindă".

Un moment impresionant a fost cel al CSEI Orizont, în care învăţătoarele au încurajat-o pe Anca, o fetiţă nevăzătoare din clasa a V-a, să interpreteze o piesă pe scenă. Momentul le-a adus lacrimi în ochi mai multor spectatori.

"Cu Anca facem multă meloterapie, adică terapie prin muzică. Ea este nevăzătoare în proporţie de 80-90%, foarte rar reuşind să distingă contururi din realitate. Pe lângă asta ea este diagnosticată cu intelect la limită", a explicat Cristina Cristia, profesoară la centru.

"Copiii cu asemenea probleme se exprimă foarte mult şi prin desen, de aceea lucrăm mult cu ei după disciplinele obişnuite. De exemplu, avem un copil care trece printr-o situaţie grea acasă şi care desenează mulţi roboţi negri", spune Crina Ban învăţătoare la centru.

Competiţia s-a ţinut la Sala Arcadia a Teatrului Regina Maria şi a durat până în jurul orei 15. Cei mai buni dintre concurenţi au plecat acasă cu premii, mai precis diplome şi pachete cu felurite bunătăţi.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5614 RON
  • 1 EUR = 4.9715 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON