URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
25 Octombrie 2019, 15:38

Ziua Armatei, sărbătorită şi în Oradea: Copiii şi adolescenţii s-au jucat de-a militarii (FOTO / VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Festivităţile de Ziua Armatei Române organizate, vineri, la Statuia Ostaşului Român au fost un prilej de bucurie pentru copii şi adolescenţi, care în timpul ceremoniei testau maşinăriile expuse în Parcul 1 Decembrie şi îmbrăcau uniforme de militari.

Manifestarea a început în jurul orei 10, la ea asistând mai multe oficialităţi, între care primarul oraşului Ilie Bolojan, viceprimarul Florin Birta, subprefectul judeţului Iulius Delorean, deputatul Florica Cherecheş, precum şi mai multe cadre militare în rezervă şi în retragere.

După ce a fost intonat imnul naţional, a urmat o slujbă de Te Deum oficiată de preoţii militari. În faţa unui public nu foarte numeros, au vorbit pe rând generalul (r) Grigore Bartoş și înlocuitorul comandatului Garnizoanei, locotenentul-colonel Costel Dobria.

Cel dintâi a vorbit minute în şir despre faptele de vitejie ale soldaților români în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, cât și despre chinurile prin care au trecut marii generali de război în închisorile comuniste. Ultimul care a luat cuvântul a fost subprefectul judeţului, Iulius Delorean, care a citit mesajul premierului demis Viorica Dăncilă.

Discursurile au fost urmate de un recital de cântece patriotice interpretate de solista Ioana Urs.

Reprezentanţii mai multor instituţii locale (printre care Primăria Oradea, Garnizoana Oradea, Comunitatea Evreilor din Oradea, Direcția de Asistență Socială Oradea și Direcția de Sănătate Publică Oradea) şi elevi de la Colegiul Național Emanuil Gojdu au depus apoi coroane şi flori la Statuia Ostaşului Român, ceremonia fiind încheiată cu defilarea detaşamentului de onoare format din militari ai Centrului 54 Comunicaţii Oradea, Inspectoratului Judeţean de Jandarmi şi Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana, muzica militară fiind asigurată de fanfara Şcolii de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră "Avram Iancu" din Oradea. 

Printre orădenii care s-au dus în Parcul 1 Decembrie de Ziua Armatei s-a aflat și Edward Balaj (foto), un adolescent de 15 ani care purta o uniformă militară. „Sunt voluntar în cadrul Centrului Militar Județean Bihor și am venit împreună cu bunicul meu care este general în rezervă. Mi-am dorit să vin aici în această zi specială pentru armată”, i-a spus băiatul reporterului BIHOREANULUI.

Copiii nu şi-au putut stăpâni curiozitatea şi, în timpul ceremoniei, s-au dus la corturile amenajate de militarii Garnizoanei Oradea pentru a încerca armamentul adus de soldaţi în Parcul 1 Decembrie şi pentru a se urca în maşinile speciale ale armatei. Acolo au putut simţi cum e să ţii în mână o mitralieră, au putut încerca veste de camuflaj şi căşti, precum şi intra în câteva autovehicule militare.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON