URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
21 Mai 2019, 11:30

Clădirea restaurantului Vandana a fost demolată pentru a face loc unui bloc turn. Vezi cum va arăta! (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Clădirea restaurantului Vandana, de la capătul podului Decebal din Oradea, a fost demolată. Localul a fost pregătit pentru dezafectare încă din iarnă, când imobilul a fost închis pentru public şi golit de mobilier.

Marţi dimineaţă clădirea era deja doborâtă la pământ, iar muncitorii se pregăteau pentru evacuarea molozului şi materialelor rezultate din demolare.

"Pe amplasamentul restaurantului va fi derulată o investiţie privată. Aici urmează să fie construit un bloc cu nouă etaje şi restaurant la parter", a declarat viceprimarul Mircea Mălan.

Noua clădire va fi ridicată în baza unui parteneriat încheiat de firma Vandana, care deţinea terenul, cu grupul de firme Prima, cu experienţă în domeniul investiţiilor imobiliare.

Consiliul Local a aprobat în luna august a anului trecut Planul Urbanistic Zonal pentru construirea noului bloc, "o clădire mixtă", cu spaţii de alimentaţie publică la parter, 15 apartamente de închiriat în regim hotelier la primul nivel şi 69 de locuinţe colective la etajele superioare.

Clădirea, cu o înălţime de 36 de metri va avea 9 etaje plus un etaj retras şi 120 de locuri de parcare, din care 44 la subsol.

Ulterior, în luna decembrie, aleşi locali au aprobat modificarea PUZ-ului prin majorarea cu 2.000 mp a suprafeţei concesionate de societatea Vandana pentru edificarea acestei clădiri, fiind anexate şi câteva imagini care prezintă cum va arăta blocul. 

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
8 Comentarii
Dezvoltare
Ceea ce unii habar nu au sau altii cu intentii rele nu stiu sau se fac ca nu stiu, este ca pe masura ce tarile se dezvolta populatia se stabileste la oras. In tarile dezvoltate ponderea celor care traiesc in mediul urban este de peste 80 %. Locurile de munca, liceele, universitatile, spitalele, etc sunt la oras.
Postat 21 Mai 2019, 23:55 de 232
Culmea dezvoltarii...
...se va atinge in capat la nufaru' unde s-au construit 5 mastodonti la 15m distanta intre ei, pe o straduta la capatul careia se afla o scoala...absolut fabulos, prin prisma puz,pug,pot,cot si alte acronime in care inoata toti expertii astia care ne asigura DEZVOLTAREA
Postat 21 Mai 2019, 23:40 de excalibur
Invazie
Cica in Oradea se construieste pentru ca exista cerere, orasul e atractiv, bla bla bla... Nimeni nu spune ca de fapt invazia de vinituri se datoreaza saraciei din zonele rurale din Bihor sau judetele invecinate. Bietii oameni se indatoreaza pe viata pentru niste locuinte supraevaluate dar subdimensionate, doar pentru ca momentan au un job in oras iar oradenii la randul lor ajungand sa fie sufocati in propriul oras. Asta nu e dezvoltare.. e cel mult specula!
Postat 21 Mai 2019, 23:29 de oradeanbihor
Pe unde o sa circulam??
Asta ca se va face bloc e de înțeles. E de “a casei” vandana nu e o mirare ca i s a dat teren și autorizații, dar dl primar pe unde o sa circule cele 100 și ceva de masini din blocul respectiv...?sau mai grav cele câteva sute de masini o mai bine zis mii de masini din sutele de apartamente din iosia cartier prima Str onestilor plus blocurile ared...etc??? Problema cetățeanului. Noi ne-am luat bănuți... pardon... ne-am făcut treaba cu Autorizațiile.
Postat 21 Mai 2019, 22:25 de User anonimizat
o cladire frumoasa......
O cladire frumoasa pe htrie dar ma intreb cu se incadreaza in zona!!?? Cum?
Postat 21 Mai 2019, 21:55 de scortosul
Pro-pozitie
Cladiri inalte cu atitea apartamente in zone sufocate ar trebui autorizate doar cu parcare la parter pe toata suprafata,apoi restaurante,magazine la etajul 1 si mai departe apartamente
Postat 21 Mai 2019, 19:22 de excalibur
Asteptari mai mari
Frumoasa cladirea, dar parca era mult mai interesanta daca se facea restaurantul cu o terasa deasupra. O priveliste de la inaltime ar fi avut un impact mult mai mare. Poate inca nu e tirziu.
Postat 21 Mai 2019, 14:50 de point-P-I
La așa bloc, cu 10 niveluri și restaurant ... fix 200 locuri de parcare, zic standardele în domeniu !?!
Nu poți asigura măcar atâta ... hai, pas, mai la vale eventual !?! Nu mai lăsați toți tembelii să supra-aglomereze orașul care e deja "sufocat" !?! Nu mai permiteți înlocuirea spațiilor verzi, insuficiente deja, cu betoane și asfalt ... doar pentru că niște "rechini imobiliari" subvenționează campaniile electorale ale unor edili-mercenari !?!
Postat 21 Mai 2019, 12:40 de CrisDumi
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON