URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 17 IUNIE 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Când s-a lucrat la brandul pentru Oradea, s-au făcut niște studii care să afle de la cetățeni percepția despre instituţiile orașului, despre modul de trai etc. Punctajul pe fiecare domeniu a fost de la 1 la 5, aceasta fiind nota maximă. Deși eșantionul era alcătuit din toate mediile, inclusiv din cel universitar, singurul punct în care Oradea a stat catastrofal, adică de nota 1, a fost Universitatea.
Zic şi eu
Adrian Cris
Veste bună: Pásztor Sándor, Mang Ioan şi Traian Bodea, triada care conduce Consiliul Judeţean fără să se ţină de puţinele promisiuni făcute în 2016 şi fără să lase nimic în urma ei, cu excepţia căpuşării instituţiilor din subordine cu clientelă pe cât de incompetentă pe tot atât de lacomă, vor deveni din vara anului viitor o amintire urâtă.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Cu mai puține spectacole decât în anii trecuți, mă așteptam să văd mai mulți spectatori la FITO 2019. Dar, la unele, mai ales la cele înscrise în concurs, au fost multe locuri libere în sală. Am bifat 5 zile din cele 8 ale festivalului și voi face o scurtă trecere în revistă a ceea ce am văzut.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre condamnarea la închisoare a preşedintelui PSD, LIviu Dragnea?






De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Codul de procedură civilă prevede reguli cu privire la persoana care suportă cheltuielile ocazionate de derularea unui proces, stabilind ca regulă de principiu că acestea vor fi suportate de către partea care pierde procesul. În ce condiţii, însă?
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Diabetul zaharat este cea mai frecventă boală endocrină, frecvenţa reală fiind mai greu de apreciat din cauza standardelor diferite de diagnostic. Considerând hiperglicemia matinală ca un criteriu de diagnostic, circa 1-2% din populaţie este afectată. Boala se caracterizează prin anomalii metabolice şi prin complicaţii tardive ce afectează ochii, rinichii, nervii şi vasele de sânge.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
20 Mai 2019, 15:50

Statuia Regelui Ferdinand, urcată pe soclu în Piaţa Unirii din Oradea (FOTO / VIDEO)

Statuia Regelui Ferdinand a fost urcată, luni după-amiază, pe soclul din Piaţa Unirii, de unde a fost dată jos, marţea trecută, statuia voievodului Mihai Viteazul, care urmează, la rândul ei, să fie reabilitată şi mutată în Piaţa ce-i va purta numele în Centrul Civic.

Monumentul Regelui Ferdinand a fost adus în piaţa centrală a Oradiei marţea trecută, pe bucăţi. În această perioadă, statuia monarhului a fost asamblată şi pregătită într-un spaţiu special amenajat în faţa Palatului episcopal greco-catolic din Piaţa Unirii.

Monumentul, realizat din bronz, a fost pregătit printr-o procedură numită patinare (metodă de finisare care urmăreşte a da un aspect vechi). Astfel, culoarea statuii a fost schimbată dintr-una deschisă într-una închisă, aproape neagră.

Pregătirile pentru mutare au început luni încă de dimineaţă, însă macaraua care urma să o urce a fost adusă abia în jurul orei 15. După ce muncitorii au calat utilajul, au asigurat statuia, iar poliţiştii locali au închis circulaţia rutieră, a început mutarea propriu-zisă.

Întâi, statuia Regelui Ferdinand a fost ridicată şi adusă până în zona ansamblului Duiliu Marcu, unde i-au fost montate şuruburi pe piedestal, fiind apoi urcată pe soclu, unde muncitorii au poziţionat-o, au făcut măsurători şi au stabilit punctele în care urmează să fie fixată.

UPDATE: Dată jos de pe soclu

În jurul orei 16.20, statuia a fost dată din nou jos de pe soclu, pentru ca meşterii să finalizeze procedura de fixare şi să pregătească soclul, în urma măsurătorilor făcute.

Toate operaţiunile au fost filmate şi fotografiate de trecătorii curioşi, care au comentat favorabil calitatea statuii. Nu s-a înregistrat niciun incident şi nici proteste, cum au fost cele de săptămâna trecută.

UPDATE, ora 19.40: Lucrări întrerupte

Muncitorii care lucrau la fixarea statuii Regelui Ferdinand pe soclu au întrerupt lucrările în jurul orei 19.15 şi aşteaptă să li se furnizeze aşa numita ancoră chimică, o soluţie în care ar urma să se "cimenteze" cele 12 şuruburi de fixare a statuii.

Lucrătorii au refuzat să se pronunţe cu privire la un termen de fixare a lucrării.

Operaţiunea este supravegheată discret de un echipaj de jandarmi.

UPDATE, ora 21.00: Au reuşit să-l fixeze... sub ochii lui Bolojan, Birta, Mălan!

În jurul orei 21, statuia a fost fixată, după ce muncitorii au injectat ancora chimică primită în orificiile făcute în soclu.

Au fost prezenţi la operaţiune atât primarul Ilie Bolojan, cât şi viceprimarii Florin Birta şi Mircea Mălan, aflaţi în trecere prin Piaţa Unirii, ultimul însoţit de copil.

Edilii nu au făcut declaraţii de presă, spunând doar că au vrut să se asigure că acţiunea s-a încheiat cu bine.

Finalul acţiunii de urcare pe soclu a statuii Regelui Ferdinand a stârnit curiozitatea orădenilor şi a turiştilor din centru.

100 de ani

Pe 23 mai se împlinesc 100 de ani de la prima vizită a Regelui Ferdinand alături de Regina Maria în Oradea. În 23 mai 1919, suveranul a vizitat Oradea care, cu o lună înainte, fusese eliberată de Armata Română de sub bolşevicii maghiari. 

La aniversarea vizitei Regelui Ferdinand, Primăria Oradea organizează o serie de manifestări, între care o expoziţie deschisă luni care prezintă mantia, sceptrul şi coroana regelui. De asemenea, pe 23 mai, statuia va fi dezvelită oficial în Piaţa Unirii şi sfinţită.

După cum se ştie, statuia voievodului Mihai Viteazul a fost dată jos de pe soclu, marţea trecută, în urma unei operaţiuni care a durat în jur de o oră. Evenimentul nu a fost lipsit de incidente, unele voci acuzând administraţia locală de "trădare de ţară" şi considerând acţiunea "o ruşine naţională".

Citiţi pe această temă articolul "Rocada statuilor: Mihai Viteazul a părăsit Piaţa Unirii din Oradea, făcând loc Regelui Ferdinand Întregitorul"

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
6 Comentarii
Înainte de 1994
Orădenii au vrut sa revină statuia regelui Ferdinand I . Iliescu având o problema cu monarhia, nu a fost de acord
Postat 21 Mai 2019, 12:03 de Sandu1206
părerologi şi comentaci...
Sigur ca era loc si de statuia Viteazului! In mod cert incapea si statuia ecvestra a lui horthy, sa fie si minoritarii multumiti. Iar pietii ii spuneam Piata Manejului...
Postat 21 Mai 2019, 11:59 de pinonel
PCR transpartinic. Ep.: Apucături de ...faraon.
I. Incontestabil, prigonirea statuii lui Mihai Viteazul din ”Piața Unirii” din Oradea (Mare?) denotă şi o crasă lipsă de patriotism. În termeni reali. 1. Statuile lui Mihai Viteazul şi ale lui Ferdinand I puteau ”convieţui” împreună în Piaţa Unirii; 2. Adevărații artizani ai Marii Uniri din 1918: ostașii Armatei române din Primul război mondial, Regina Maria şi ...o parte a clasei politice, de atunci. 3. Regina Maria şi Ostaşul român ar fi meritat, cu prisosință, statui reprezentative în Piața Unirii. Alături de Mihai Viteazul, cel care de multe ori a fost, faptic, în fruntea trupelor sale. Cu arma în mână și nu doar, la figurat, cu ordine, sau ”indicaţii preţioase”. Ca unii, în campania dezastruoasă din toamna-iarna anului 1916. II. Despre Mihai Viteazul şi Regele Ferdinand. 1. ”Deşi voievodul (n.a.: Mihai Viteazul) obținea victorii strălucite şi devenea cunoscut în Europa, fiind proslăvit ca militar, pentru ţărani se dovedea a fi o adevărată pacoste. Un om după care băteau întreaga ţară pentru a le face dreptate. Şi de multe ori în zadar. ”Întrezărim una din cele mai impresionante pagini din istoria îndureratului nostru trecut, obijduiţi, cu pământul răpit, şerbi ai boierilor, sătenii se ridică şi află unii de la alţii; mișcarea se întinde în toată ţara, unii cu căruţe, călări şi pe jos, pe drumuri cumplite, cu greutățile de atunci străbat zile, poate chiar săptămâni până la scaunul domnesc de la Alba Iulia, cerând dreptate, o dreptate care pe atunci nu putea s-o înţeleagă nimeni”, - P.P. Panaitescu.”. 2. Nu știu dacă vreun strămoș al ”faraonului” nostru local a fost șerb/rumân și datorită politicii de legare de glie a țăranului, inclusiv liber, dusă de Mihai Viteazul. Dacă da, ar avea o ...mică scuză. 3. Un merit incontestabil al Reginei Maria şi, mai ales, al Ostașului român din Primul Război Mondial: Legile Reformei Agrare din perioada: 1917÷1921. P.S. Un film lecție și pentru nomenclaturiști politici, ca don Ilie și (secu-)”păpușarii” lor: ”Exodus: Zei şi Regi”. Best regards!
Postat 21 Mai 2019, 11:35 de stefan
Dupa o serie de statui..
Ar cam fi vremea sa refacem drumurile din oras.. Statui avem o gramada, hai sa dispara si denivelarile din drumurile carpite ale Oradiei
Postat 21 Mai 2019, 00:23 de User anonimizat
1234
..esti foarte inteligent !
Postat 21 Mai 2019, 00:20 de User anonimizat
Razboiul statuilor
Razboi inceput de Bolojan-cap de gumă, secondat de sluga lui nevolnica (Birta pe numele lui),razboi care îi va aduce in fata primariei pe revizionistii separatisti unguri. Indivizii se vor lega cu lanturi intrand totodata in greva generala, fara mancare si apa pt o perioada de 48-50 de zile (dupa caz). Vor bea doar palinca de borhot ca sa aiba in ei taria de a infrunta vicisitudinile vremurilor pe care le traiesc departe de locurile de bastina ale stramosilor lor nomazi prin stepele Asiei. Se vor plange la ONU, la Comitetul Interstelar, Intergalactic, Universal si pe unde or mai putea, cum ca romanii nu-i lasa sa le fure pamantul, teritoriile.
Postat 20 Mai 2019, 19:01 de 1234
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.1899 RON
  • 1 EUR = 4.7228 RON
  • 1 HUF = 0.0147 RON