URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 14 AUGUST 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Am mai povestit despre faptele de arme ale doamnei primar Nagy Gizella, din Biharia. Până acum s-a remarcat prin geniala idee de a renunţa să conecteze comuna la reţeaua de apă introdusă prin Apa Regio. Acum băştinaşii beau apă cu mormoloci, în aşteptarea unui ipotetic proiect pritocit de UDMR exclusiv pentru comunele pe care le controlează.
Zic şi eu
Adrian Cris
Noua mineriadă a PSD nu mai lasă cale de întoarcere pentru că, pur şi simplu, pe aşa-zişii social-democraţi nu-i interesează demult ce spune poporul, ci doar ce spun ei poporului. Li se rupe de imagine, de sondaje, de UE şi de orice alt „moft”, pentru că probabil şi-au pregătit inclusiv planul de a fura alegerile.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
De 4 ani, Untold înseamnă Cluj-Napoca, înseamnă România. Umblă vorba că se vrea mutarea lui în afara orașului, nu din pricina deranjului din centru, ci pentru că scena principală, stadionul adică, e limitativă cu numărul de persoane din motive de siguranță. Dacă se va transforma din festival urban în festival câmpenesc s-ar putea ca percepția să se schimbe.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Unde vă veți petrece vacanța de vară?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Începând din 24 august 2018 o persoană amendată pentru orice contravenţie - indiferent că este o contravenţie de mediu, silvică, la regimul construcţiilor, etc. - va beneficia de un interval de 15 zile în care va trebui să decidă dacă plăteşte amenda (în acest caz achitând jumătate din mimimul prevăzut de lege) sau formulează plângere în instanţă (caz în care, dacă pierde procesul, va plăti amenda prevăzută în procesul-verbal de contravenţie).
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Hematuria reprezintă prezenţa sângelui în urină. Cauzele sunt variate şi se pot grupa în 2 categorii: renale şi extrarenale. Vezi ce boli poate indica!
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
În caz că nu aţi observat, fobiile faţă de anumite vieţuitoare sunt mai des întâlnite decât cele care au ca obiect alte animale. De exemplu, femeile tind să se teamă mai mult de insecte şi păianjeni decât de - să zicem - porumbei. Mult mai mulţi oameni se tem de şerpi decât de pisici. De şobolani decât de mămăruţe. În acest articol vom discuta despre psihologia fricii şi cum teama a jucat un rol adaptativ în dezvoltarea speciei umane.
14 Februarie 2018, 15:43

Se anunţă şantier! Strada Universităţii se închide din martie, pentru construirea unui alt pod peste Peţa (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Drumul Universităţii va fi tot mai greu. Strada Universităţii se va închide începând din luna martie pentru a face loc lucrărilor de construire a unui alt pod peste Peţa.

"Lucrarea a fost deja contractată şi până la sfârşitul lunii februarie urmează să fie finalizat proiectul tehnic. Ulterior, avizele n-ar trebui să dureze mai mult de trei săptămâni, aşa că de la jumătatea lunii martie sunt toate condiţiile să înceapă lucrările", a declarat primarul Ilie Bolojan, miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă.

Investiţia, în valoare de 1 milion de lei, va fi implementată de o asociere de firme reprezentată de Drumuri Bihor şi va trebui finalizată în termen de patru luni.

Potrivit primarului, peste vară traficul rutier către campusul universitar şi cimitirul municipal se va derula pe rute ocolitoare.

"Decizia finală va apariţine Comisiei pentru circulaţie, dar cel mai probabil toate cursele OTL vor fi deviate pe rute ocolitoare pe străzile Ronald Reagan, din zona Ceyrat, şi Traian Blajovici, care duce la piaţa de vechituri", a declarat edilul.

Cu o vechime de 78 de ani, actualul pod peste Peţa a fost construit în 1940 şi lărgit în 1950. Construcţia nu mai prezintă siguranţă pentru trafic din cauza degradărilor apărute şi pune în pericol pietonii, pentru că trotuarele sunt delimitate de carosabil doar prin stâlpişori metalici.

Noul pod va avea o lungime de 19,25 metri şi o lăţime a carosabilului de 7 metri, la care se adaugă două trotuare de câte 2,40 metri, acestea incluzând şi piste de biclete cu lăţimea de 1 metru.

Podul va trebui finalizat înainte de demararea lucrărilor la viitoarea linie de tramvai de pe malul pârâului Peţa.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
10 Comentarii
Completare la Viziune pentru viitor
In mod normal decizia privind latimea unei strazi ar trebui sa se ia in urma unui studiu de trafic, dar pe Univarsitatii lucrurile sunt atat de clare ca se vad cu ochiul liber. E suficient sa circuli pe strada dupa ora 10:00... Sa speram ca va circula totusi cineva de la primarie pe Universitatii (la ore da varf, nu sseara sau noaptea) si atunci probabil vor intelege postarile care propun transformarea strazii in bulevard. Ideal ar fi sa circule chiar domnul primar, pentru ca il banuiesc a fi un individ rational....
Postat 19 Februarie 2018, 01:13 de Adita
Viziune pentru viitor
Daca avem viziune pentru viitor, va trebui sa gandim podul la 4 benzi, plus trotuare si piste de bicicleta. Trebuie luat in calcul ca pe Universitatii traficul va fi si mai greu decat in prezent (sugerez o verificare a modului cum se circula, dupa ora 10:00), la finalizarea noului cartier de blocuri spre care se merge pe Ceyrat. Situatia din teren arata ca Universitatii se poate transforma usor in bulevard cu 4 benzi (fapt pe care-l va impune viata peste cel mult 1 an), iar daca podul va avea doar 2 benzi, acesta va incurca tot traficul. Daca nu se mai poate modifica nimic, ar fi util sa se gandeasca o solutie care sa permita largirea ulterioara a podului, fara a fi necesara daramarea a ceea ce se va construi in acest an...
Postat 19 Februarie 2018, 01:00 de Adita
!!
Strada asta este f. aglomerata si va fi f.f.f aglomerata. Ea face legatura directa a centrului la centura. Zona podului este si acum o gatuire a strazii pentru cei ce vireaza la staga si la dreapta. Modernizarea zonei impune si executia unui drum in lundul petei pe ambele parti si in aval si in amonte(vezi str. Fagarasului). A nu tine cont de aceste evenimente, aspect immediate si a nu gandi pentru zona podului o solutie de perspectiva(viitor) imediat o consider macar o pripeala dar asi indrazni sa-i spun si prosteala. Cat despre autostrazi,,,, eu, aici nu am pomenit nimic.
Postat 15 Februarie 2018, 23:18 de scortosul
Scortosul
Aici e ideea , nr mașinilor creste , nu se mai accepta doar cu o bandă de mers. La fel si autostrăzile, trebuie cu 3 benzi pe sens si cu 10 km in apropierea orașelor trebuie cu 5 benzi pe sens. Dar asta cu autostrăzi las-o dracului ca e bine fara.
Postat 15 Februarie 2018, 14:57 de Sandu1201
!!Sandu1201
Dar de ce sa gandeasca? Nu e obligatoriu si nici in fisa postului!
Postat 15 Februarie 2018, 13:03 de scortosul
CE chestie
Nici filip nici Bolojan nu sau gandit/gandesc sa o faca la 2 benzi pe sens toata strada.
Postat 15 Februarie 2018, 02:01 de Sandu1201
WinDos-ul garii
Taci din gura.
Postat 15 Februarie 2018, 01:59 de Sandu1201
Parerea mea!
Latimea podului propus trebuie sa tina seama de faptul ca zona va devein nod de circulatie major in stanga si dreapta! Cred ca latimea de 7m e cam depasita de realitate si ar trebui sa se tina seama de posibilitatea de virare stanga-dreapta cu banda de asteptare. Ar fi pacat ca la anu sa se constate ca e prea ingust!
Postat 14 Februarie 2018, 19:49 de scortosul
Demolatorul
Eu zic sa demolam toate clădirile vechi din Oradea, eventual să incepem cu cele din centru, că doar sunt vechi și alea..
Postat 14 Februarie 2018, 19:34 de bihoreanoradean
Ca sa refaca podețul de la Universitate ...
... orasul se va inchide de la ultimul copac taiat in Pc. Balcescu pana la cartierul Europa !?! Probabil asa vrea edilul sef sa se razbune pe TDS !?!
Postat 14 Februarie 2018, 19:25 de WinDos
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Scene dramatice în satul Olosig: Localnicii plâng în hohote văzând cum le sunt omorâte animalele (FOTO/VIDEO)
  • Scandal în satul Olosig: Localnicii, revoltați că autoritățile vor să le omoare toți porcii! (FOTO)
  • Feciorul și tradițiile: De dragul tradiţiilor, un adolescent bihorean a renovat o casă veche de 84 de ani (FOTO)
  • 'Fără implicare nu va fi schimbare': Aproximativ 150 de orădeni au protestat şi duminică seară (FOTO / VIDEO)
  • Hercule e bihorean! Sportivul bihorean Florin Lupaş este considerat cel mai puternic român (FOTO)
  • Festivalul KaravanAct: 'Zarvă' pe picioroange în centrul Oradiei (FOTO / VIDEO)
  • Oradea Summer Film: Caliu și taraful lui au cântat în Parcul Cetății (FOTO / VIDEO)
  • Miting cu repetiţie: Sute de orădeni au ieşit din nou să protesteze (FOTO / VIDEO)
  • Concurs de atelaje la Oşorhei - GALERIE FOTO şi VIDEO
  • Se reaprinde flacăra protestelor: Un orădean, rănit de jandarmi la mitingul diasporei. Sute de orădeni au ieșit în stradă (FOTO / VIDEO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON