URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 19 DECEMBRIE 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Dacă circuli prin oraş, este imposibil ca la 2-300 de metri să nu dai peste un mic şantier. Ba se sparge o stradă, ba se renovează o clădire. Se introduc ţevi, se raşchetează asfaltul, se amenajează pietonale, este o efervescenţă de parcă la noi s-ar ţine Olimpiada Constructorilor.
Zic şi eu
Adrian Cris
În urmă cu peste un deceniu, un clujean teribilist zicea că s-a săturat de România. Cum n-a explicat că, de fapt, se săturase de balcanism, de corupţie, de minciună, de demagogie, naţionalism primitiv, murdărie şi dezordine, a fost pus la index ca vândut ungurilor. De câteva luni, patru primari din Transilvania pregătesc o iniţiativă mult pragmatică, deci şi mai "periculoasă" decât manifestul lui Sabin Gherman...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Faţă de ediţiile de mai demult, la Gala Premiilor lui Bihorel de anul acesta au lipsit aproape toţi destinatarii înţepăturilor publice cu parfum de premiu. Nu a fost o surpriză pentru nimeni. Din păcate, acesta este un semn că, deşi râde tot mai mult, clasa politică se află într-o pierdere constantă a simţului umorului. Premiile lui Bihorel nu au vrut să umilească niciodată, ci doar au luat în balon lucruri cunoscute de toată lumea: derapaje pe lângă lege, tare de comportament, învârteli şi mânăreli făcute pe sub masă, eşecuri profesionale sau chiar condamnări.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre cerinţele organismelor europene adresate României privind consolidarea statului de drept şi stoparea modificării legilor justiţiei?




De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de tribunal, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, ca urmare a pronunţării Deciziei nr. 369/30 mai 2017 a Curţii Constituţionale a României, revine curţilor de apel.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Sistemul colector urinar, format din bazinetele renale (formaţiunile care "captează" urina din cei doi rinichi), cele două uretere ("tuburile" prin care urina ajunge la vezică), vezica urinară şi uretra ("tubul" prin care urina se elimină) este "căptuşit" cu nişte celule epiteliale denumite în ansamblu "uroteliu". Toată această zonă este expusă influenţelor carcinogene, dar cea mai frecventă tumoră este cea a vezicii urinare, urmată de cea de la nivelul bazinetelor.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Vorbim de o "explozie" de depresie în rândul fetelor începând cu anul 2012 şi până în prezent şi toate aceste adolescente au un singur lucru în comun: petrec mult timp pe telefoanele mobile ori în faţa canalelor social media.
28 Aprilie 2018, 17:45

Parkour Jam. Peste 100 de pasionaţi de parkour şi freerunning şi-au luat zborul în Parcul 1 Decembrie (FOTO / VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Dacă aţi văzut filmul Balio 13, aţi prins ideea. Tinerii aceştia sunt infinit mai uşor de privit decât de imitat.

Pasionaţii de parkour se antrenează pe curse de obstacole improvizate alergând, căţărându-se, sărind şi rostogolindu-se cu uşurinţa unor manguste gonite de dulăi. Mişcarea seamănă cu demonstraţiile trupelor de elită, paraşutiştilor sau pompierilor militari, trimişi în misiune, cu deosebire că este mult mai acrobatică şi golită total de caracterul războinic.

La fel de spectaculos, freerunnerii aleargă ajutându-se de obstacole găsite în mod natural în mediul înconjurător de la bănci, scări, trepte şi altele. Iar când practicanţi din toată ţara a celor două genuri de mişcare se întâlnesc într-un oraş se lasă cu spectacol...

Participare record

"Pot compara parkour-ul cu ce fac pompierii", a declarat Cristian Glovaschi, preşedintele asociaţiei Traceurs Bucureşti, organizatoarea evenimentului. 

"Avem înscrişi peste o sută de tineri, cei mai mulţi din toate ediţiile de până acum. Interesul pentru acest gen de mişcare este în creştere în întreaga ţară, iar Oradea are o comunitate puternică, lucru care ne-a şi determinat să organizăm aici ediţia din acest an", a adăugat el.

Ajuns la a 14-a ediție, Parkour Jam reunește pasionați din Oradea, Bucureşti, Arad, Cluj, Iaşi şi Târgu Mureş. Sâmbătă, în Parcul 1 Decembrie, aceștia şi-au arătat abilităţile sărind pe trambulină, peste obstacole sau ajutându-se de un ansamblu de schele modulare montat pe platoul de lângă statuia Ostaşului Român. 

Tinerii au susţinut demonstraţii, antrenamente şi seminarii, împărtăşindu-şi din experienţa acumulată cu transpiraţie şi julituri în Parcul 1 Decembrie.

Arena Baroc şi Petőfi 

Printre cei prezenți s-a numărat o tânără care combină parkour-ul cu meseria de veterinar. Diana Popa a mărturisit că a început să practice de la 15 ani, fără ca părinții să știe de pasiunea ei, pentru ca mai târziu să se bucure de susținerea lor. Tânăra a mai declarat că în pofida a mai multor traume, nu a vrut niciodată să lase parkour-ul.

Duminică "zburătorii" se vor muta în parcurile Baroc şi Petőfi Sándor. "Va fi exact acelaşi gen de mişcare, cu deosebirea că participanţii vor trebui să se adapteze la spaţiul existent", a declarat Glovaschi.

Preşedintele asociaţiei Traceurs a precizat că parkour şi freerunning sunt un gen de mişcare şi nu un sport în sine.

"Este cel mai simplu şi uşor gen de mişcare pe care îl poţi practica. Nu trebuie decât să exersezi să alergi, să te caţări sau să sari. Scopul este să te deplasezi în cea mai mare viteză, în siguranţă şi folosind o cantitate cât mai mică de enegie în mişcare", a spus tânărul.

Dan Simai, Mihaela Furculiță (studentă anul I)

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Minți odihnite
Mișcarea si sportul sunt benefice dar hai sa nu ne expunem și să nu încurajăm copiii sa facă lucruri periculoase, oricum vad destul pe Facebook și YouTube. Mâine poimâine o să-i vedem sărind de pe poduri și clădiri că așa au văzut ca se făcea în centru. Cine a venit cu aceasta idioțenie?
Postat 28 Aprilie 2018, 23:54 de User anonimizat
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Urmaşii Marii Uniri îşi cinstesc înaintaşii: În Chioag a fost dezvelită o placă în memoria săteanului care s-a dus, în 1918, la Alba Iulia (FOTO)
  • Cartea 'România, te iubesc' a fost lansată la Oradea. Jurnalistul Alex Dima: „Aici este dovada că se poate!” (FOTO/VIDEO)
  • Drumul nou dintre Oradea şi Sântandrei, deschis circulaţiei. Cei doi primari au anunţat noi investiţii în traficul dintre cele două localităţi (FOTO/VIDEO)
  • Zăpada face ravagii în Bihor: 79 de localităţi fără curent, peste 28.000 de cetăţeni afectaţi! (FOTO)
  • A venit zăpada! Utilajele RER Vest au ieşit pe străzile Oradiei (FOTO)
  • „Lumea contemporană. Puncte de vedere”: La Muzeul Țării Crișurilor a fost vernisată expoziția de sculptură a artistului Ovidiu Pascu (FOTO)
  • Gala Premiilor lui Bihorel 2018. Petrecere cu poante video, caricaturi şi concert Compact la Majoratul BIHOREANULUI. Vezi câteva momente! (FOTO / VIDEO)
  • Campionul K1 Adrian Maxim, prins de procurorii DIICOT Oradea cu un kilogram de cannabis. Sportivul a fost arestat şi trimis în judecată (FOTO)
  • Patriotul Ervin: Cine este orădeanul care a inaugurat Podul Centenarului cu o Dacie tricoloră (FOTO)
  • Două zile de reduceri: S-a deschis KiK, la ERA Park Oradea! (FOTO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON