URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 25 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
31 Mai 2019, 18:18

Jubileu prin rugăciune: Managerul Spitalului Municipal, Dacian Foncea, a scos angajaţii la o slujbă religioasă în holul instituţiei (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Eveniment nemaivăzut, vineri, la orele prânzului, în holul Spitalului Municipal Dr. Gavril Curteanu din Oradea, unde medici, asistente şi câţiva pacienţi curioşi au participat la o slujbă religioasă oficiată de preoţii unităţii. 

Evenimentul, care a vrut să marcheze împlinirea a 50 de ani de existenţă a spitalului, a început la ora 12 şi le-a părut unora dintre cei prezenţi kitchos, neavând solemnitatea impusă de un astfel de moment şi aducând mai degrabă a parastas.

În condiţiile în care spitalul are sală de conferinţe cu 90 de locuri, patru preoţi ortodocşi şi greco-catolici au fost puşi să slujească într-un hol prin care pacienţii şi aparţinătorii intrau şi ieşeau, în faţa a câteva zeci de persoane, medici, asistenţi, infirmieri şi personal de pază.

Unii erau pătrunşi de moment, alţii mai degrabă sosiţi din obligaţie, doar ca să fie văzuţi în prezenţa managerului Dacian Foncea, dar şi câţiva gură cască, veniţi parcă să urmărească premieră, la fel ca pe un film. 

Între participanţi s-au numărat doctorii Gabriel Bako, medic nefrolog, Marin Barbu, şeful secţiei Radiologie, dar şi Simona Cheregi şi Cristian Sava, şefii secţiei Pediatrie, prodecana Felicia Marc, medic internist, şi Ioan Magyar, de la UPU.

La slujbă s-au oprit şi câţiva pacienţi şi aparţinători care, întrebaţi de reporterul BIHOREANULUI dacă ştiu ce se întâmplă, au dat din umeri, neştiind care ar putea fi rostul unei slujbe religioase în holul unui spital în care nu părea să se fi inaugurat ceva nou. 

Evenimentul a fost anunţat pe 29 mai, ca fiind pregătit să marcheze jubileul spitalului. Întrebat atunci de BIHOREANUL de ce organizează slujba religioasă, Dacian Foncea a răspuns că „spitalul are patru preoţi pe statele de plată, deci trebuie să-i punem la treabă”.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
popa si contractul de munca
corect! o rugaciune in plus nu strica. hai ca Foncea devine simpatic! la mai mare, dom director!
Postat 31 Mai 2019, 19:46 de roger
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6567 RON
  • 1 EUR = 4.9761 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON