URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 01 APRILIE 2020

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Una din principalele griji ale Guvernului a fost să înființeze un Grup de Comunicare Strategică. La cum funcționează, însă, această sculă nefericită din mâinile Guvernului se poate numi, fără a greși, Grupul de Cenzură Scandaloasă. După cum pică, pe rând, medicii și spitalele din țară, în plină epidemie de coronavirus, ne dăm seama că un asemenea instrument de propagandă este nu doar binevenit în mâinile autorităților, ci chiar esențial pentru a acoperi catastrofa organizatorică din România.
Zic şi eu
Adrian Cris
În spitalele din Italia şi Spania sunt mii de medici şi asistente care s-au adaptat condiţiilor vitrege şi folosesc pentru protecţie ce au la îndemână, inclusiv saci menajeri. În Italia au şi decedat peste 50 de cadre medicale la datorie. Nici unul n-a dat bir cu fugiţii. Nici acolo, nici în restul Europei. La noi, veştile sunt de Balcani...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Am lipsit câţiva ani din ţară şi, la întoarcere, am aflat de nişte datorii la fisc de care nu aveam habar. Nu fusesem niciodată notificat pentru ele. Pe vremea aceea, ANAF-ul era mai puţin activ ca astăzi, iar tăcerea sa mă făcuse dator cu câteva mii de euro la bugetul de stat, o bună parte fiind penalităţi. Dacă aş fi ştiut de datorii, le-aş fi achitat din timp, astfel că nu s-ar mai fi adunat ditamai purcoiul de bani...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părerea aveți despre măsurile adoptate de autoritățile din România în ce privește răspândirea noului tip de coronavirus?






De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Așa cum am arătat săptămâna trecută, Codul administrativ a trecut testul de neconstituționalitate și rămâne în vigoare, astfel încât voi prezenta, începând de azi, aspectele cele mai importante aduse de acest act normativ. Întrucât subiectul ultimelor săptămâni în mass-media îl reprezintă Guvernul, mă voi referi la principalele reglementări care vizează această instituţie...
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
În data de 16 martie, Preşedintele Franţei a decis adoptarea unor măsuri pentru reducerea propagării virusului COVID-19 pe teritoriul Franţei. Astfel, începând cu 17 martie, de la ora 12, timp de 15 zile, cetăţenii se pot deplasa doar cu un atestat justificativ şi doar în anumite condiţii: de la domiciliu la locul de muncă (în caz că nu sunt condiţii pentru telemuncă), pentru cumpărăturile de primă necesitate (doar în zonele comerciale de proximitate) şi vizitarea medicului de familie în cazurile mai urgente.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Poate v-aţi întrebat zilele acestea ce e cu isteria hârtiei de toaletă şi unii v-aţi mirat privind online clipuri cu oameni cărând baxuri întregi în braţe ori luptându-se pentru o rolă de hârtie de WC. Am fost curios să văd care e explicaţia psihologică a acestui comportament bizar şi de ce fix hârtia de toaletă e cea care preocupă mai mult masele. La urma urmei există lucruri mult mai importante decât ea în situaţii de criză...
26 Martie 2020, 17:46

Cu măștile pe față: Consilierii locali din Oradea s-au întâlnit în pripă, pe repede-nainte, de teama coronavirusului (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Consilierii locali din Oradea s-au întrunit joi într-o şedinţă "la secret" desfăşurată cu 30 de minute mai devreme decât ora 14, pe când erau anunţate dezbaterile, ca să scape cât mai repede.

Cu măştile pe faţă...

Aleşii au intrat în sala mare la ora 13:30, pe rând, după ce o poliţistă locală le-a măsurat temperatura la intrarea în Primărie, iar un angajat al municipalităţii le-a pus la îndemână dezinfectanţi, măşti chirurgicale şi mănuşi de unică folosinţă cu care s-au şi echipat.

Consilierii locali au fost aşezaţi în sală răsfiraţi pe grupuri politice, având locuri libere între ei. La întâlnire au luat parte primarul Ilie Bolojan şi cei doi viceprimari Mircea Mălan şi Florin Birta, precum şi angajaţii secretariatului tehnic al Consiliului Local însărcinaţi cu numărarea voturilor şi cu redactarea procesului verbal al şedinţei.

Din precauție, pe fondul panicii legate de coronavirus, la discuţii nu au fost invitaţi nici măcar şefii direcţiilor Primăriei. Directorii au fost consemnaţi în birouri din ordinul primarului Ilie Bolojan în eventualitatea că aleşii vor avea nevoie de lămuriri.

Şedinţa "instant"

Aleşii orădenilor şi-au dorit atât de mult să scape unii de alţii încât au ţinut să înceapă şedinţa în plen imediat ce au intrat în sală, sărind peste ultimele discuţii pe comisiile de specialitate și fără să anunțe presa, chemată pentru ora 14.

"Consilierii au spus că «de vreme ce toţi suntem aici, să începem şedinţa fără să mai stăm până la ora 14». Propunerea s-a supus la vot, s-a aprobat, fapt pentru care a fost chemat în sală şi domnul primar Ilie Bolojan şi lucrările au început mai repede", a explicat BIHOREANULUI secretarul Consiliului Local, Ionel Vila.

Cele 78 de proiecte de hotărâri de pe ordinea de zi au fost adoptate în totalitate în mai puţin de 10 minute. Materialele nu doar că nu au fost dezbătute în plen, dar au fost votate pe calupuri, aşa cum le-au înaintat fiecare dintre direcţiile Primăriei. Liderii grupului de consilieri au anunţat doar proiectele la care se opun sau se abţin de la vot.

La ora 13.50, ordinea de zi fiind epuizată, primarul Ilie Bolojan a cerut evacuarea sălii. "Vă rog să ieşiţi pe rând, câte unul, şi să nu formaţi grupuri", a spus edilul.

Exproprieri, scutiri de chirii, modernizări de străzi...

În cadrul şedinţei instant de joi, consilierii locali orădeni au aprobat printre altele primele exproprieri din cadrul proiectului de reabilitare a Bulevardului Nufărul – Cantemir, sistarea plăţii chiriei de către firmele care funcţionează în spaţii comerciale ale Primăriei închise din cauza pandemiei de coronavirus, respectiv restructurarea bugetelor Asociaţiei pentru Promovarea Turismului în Oradea şi Regiune şi a Muzeului Oraşului pe fondul anulării unor evenimente programate.

Aleşii orădenilor au mai aprobat modernizarea unor străzi din zona Episcopia, lista viitorilor chiriaşi din blocul ANL de lângă Spitalul Municipal Gavril Curteanu destinat cadrelor medicale, regulamentul de atestare a administratorilor asociaţiilor de proprietari şi construirea a trei blocuri cu 195 de locuinţe pentru angajaţii firmelor din parcurile industriale.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
Sã se voteze live cu pauzã 48 h pânã la proces verbal
LIVE
Postat 31 Martie 2020, 19:41 de Verglass
Să li se taie 8% din indemnizație ...
... pentru că au rămas la faza de hârtii, pe care le-au lins cu masca pe figură !?!
Postat 27 Martie 2020, 10:43 de CrisDumi
Ytho
De ce nu online??
Postat 27 Martie 2020, 01:53 de Mathias
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.3983 RON
  • 1 EUR = 4.8254 RON
  • 1 HUF = 0.0135 RON