URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
03 Noiembrie 2018, 12:22

Comercianţi puţini, plângeri multe. Piaţa de vechituri de peste drum de cartierul Europa a fost inaugurată (FOTO/VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Noua piaţă de vechituri de peste drum de cartierul Europa a fost inagurată sâmbătă, cu un număr redus, de circa 230 de comercianţi.

Singuri printre maşini

După cum era de aşteptat, deşi Administraţia Domeniului Public a inaugurat o linie de autobuz care leagă parcarea hypermarket-ului Auchan de cea a noii pieţe, sâmbătă dimineaţă la ora 8 vehiculele circulau aproape goale, majoritatea clienţilor preferând să ajungă la noul spaţiu de vânzare cu maşina sau traversând forţat, printre maşini, cele patru benzi ale şoselei de centură.

Puţin după ora 9, cele 630 de locuri de parcare din faţa pieţei erau deja ocupate, iar traficul pe inelul ocolitor al oraşului se desfăşura "la pas". Obligate să încetinească de şoferii care încercau să intre în parcare, maşinile circulau bară la bară începând din dreptul Leroy Merlin şi până în sensul giratoriu de la cimitir.

Pentru ziua de duminică, când orădenii iau în mod tradiţional piaţa cu asalt, se anunţă un trafic şi mai aglomerat.

Cu masa de acasă

Dimineaţă, în jurul orei 9:30, în piaţă erau adunaţi circa 230 de comercianţi, majoritatea având la vânzare vechituri, de la haine şi încălţăminte, la aparate electrice şi scule.

Conform regulilor din noua piaţă, vânzătorii şi-au adus de acasă propriile tarabe pe care şi-au întins marfa, urmând ca la sfârşitul programului să le strângă, pentru a lăsa locul gol.

Cei mai săraci şi-au întins cutiile cu marfă direct pe jos. Deşi mai nouă, mai mare cu trei hectare şi mai curată, piaţa nu a fost pe placul pieţarilor.

"N-avem un acoperiş"

Comercianţii s-au enervat încă de dimineaţă. Oamenii de ordine i-au oprit la intrare pentru a verifica plata taxei, în încercarea de a evita situaţiile de până acum în care angajaţii ADP fugeau după vânzători prin piaţă ca să îi încaseze, iar acest lucru s-a lăsat cu un val de nemulţumiri.

"Pe noi ăştia cu vechituri ne-a pus în spatele pieţei. Dincolo eram în mijloc. Era bine. Aici, până ajunge omul la noi, nu mai are niciun ban, că şi-a făcut deja cumpărăturile", s-a plâns un bărbat.

Comercianţii sunt nemulţumiţi inclusiv de condiţiile de vânzare. "N-avem un acoperiş deasupra capului, iar parcela în care vindem este neasfaltată. Dacă vine o ploaie, va fi jale şi durere. Bine că dăm o groază de bani pe locul de vânzare, iar la sfârşit mai şi trebuie să facem curat după noi", a reclamat un comerciant.

Vânzătorii se mai plâng de taxele prea mari (deşi sunt aceleaşi tarife ca în Ocska), coşurile de gunoi prea puţine şi cozile la ghişeul administraţiei, unde aşteaptă mai bine de o jumătate de oră ca să îşi poată rezerva un loc în piaţă.

Piaţa descoperită

Prezent în piaţă imediat după deschiderea ei, directorul ADP, Liviu Andrica (foto), a încercat să răspundă plângerilor comercianţilor.

"Adevărul este că parte din vânzătorii de vechituri sunt aşezaţi pe o parcelă pietruită, pe care ar fi trebuit să fie scoase la vânzare maşini. Nu ne aşteptam ca vânzătorii să îşi rezerve locuri într-un număr atât de mare", a recunoscut Andrica.

Directorul a promis că parcela va fi asfaltată, la fel cum a spus că va încerca să soluţioneze toate problemele comercianţilor.

"În ceea ce priveşte acoperişul, suntem încă încurcaţi pentru că Autoritatea aeronautică ne interzice să ridicăm construcţii mai înalte de 4 metri. Imediat după gardul pieţei sunt montate balizele Aeroportului şi se tem că le-am acoperi", a explicat directorul.

În această situaţie, conducerea ADP a încercat să achiziţioneze un cort de mari dimensiuni pentru a muta comercianţii la adăpost, dar pentru că furnizorul german a averizat că acesta ar putea ceda în cazul unor ninsori, a renunţat la investiţie.

"Avem tot interesul să găsim o soluţie cât mai repede. Problema acoperişului afectează atât comercianţii, care ar putea ajunge să îşi vândă marfa în condiţii improprii, cât şi ADP-ul, pentru că dacă vânzătorii nu vin în piaţă pentru că e vremea rea, rezervarea făcută pentru locul respectiv se reportează pentru luna următoare şi pierdem şi noi bani", spune Andrica.

Atenţie, pietoni!

În ceea ce priveşte riscurile la care se supun pietonii care traversează şoseaua de centură pentru a ajunge la piaţă, directorul ADP spune că sunt inutile. "Nu are niciun rost să încerci să îţi rişti viaţa. Avem autobuze care circulă din 10 în 10 minute între parcarea Auchan şi cea a pieţei", spune Andrica.

Potrivit directorului, această improvizaţie va mai dura circa un an, până la finalizarea pasajelor care urmează să fie construite de-a lungul şoselei, în dreptul cartierului Europa. "Când vom avea pasajele, maşinile vor rula pe centură, iar pietonii vor putea traversa strada pe o trecere care va fi amenajată în sensul giratoriu de dedesubt", spune Andrica.

Directorul a ţinut să precizeze că piaţa a trebuit mutată în grabă pentru a face loc şantierului viitoarei săli polivalente, cu 5.000 de locuri, de care câştigătorul, Construcţii Erbaşu, s-a îngrijit deocamdată doar în faza de proiect.

Până atunci, în fiecare weekend, orădenii vor trebui să se obişnuiască cu aglomeraţia, trafiul infernal şi pietonii alergând peste şoseaua de centură...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
9 Comentarii
Excalibur
Foarte corect. Ai și concerte la piața, dacă tot comentați aiurea în plop
Postat 04 Noiembrie 2018, 14:12 de Sandu1206
Co'ect
Masini noi obligatoriu ,pentru romania, si alea NUMAI electrice.Motorina o dam la omv, cu gaze cu tot.De aia va monta primaria citeva prize electrice, ulterior va interzice accesul non-electric in oras.Curentul il va factura enel,eon,engie,cez...
Postat 04 Noiembrie 2018, 13:49 de excalibur
Excalibur
Încearcă să nu mai fii un om de second-hand.
Postat 04 Noiembrie 2018, 12:35 de Sandu1206
Co'ect
Piata asta risca sa depuncteze oradea in clasamentele forbes.Defapt mutarea ei aiurea va duce la extinctia fenomenului.Oradea nu e un oras low-cost ,second-hand,secession.Oradenii trebuie obligati sa cumpere numai produse de marca,iar cind se satura de ele le pot duce gratuit la depozitul din thurzo sandor
Postat 04 Noiembrie 2018, 12:06 de excalibur
Vechituri
De asta avem noi nevoie. Piața trebuie desfintata. Sa meargă țăranii și țiganii la Cluj sau Arad, nu sa transforme Oradea într-un veritabil Punjab
Postat 04 Noiembrie 2018, 11:47 de Sandu1206
incompetenta sau reavointa
cel putin 2000 locuri de parcare lipsa . Intrarea si iesirea subdimensionate . Totul facut din putin , cosuri de gonoi putine , toalete putine , locuri de vanzare total neamenajate . Oare politia rutiera o sa amendeze administratia pietelor ? oare primarul iese la o baie de multime ? Unde is asociatiile civice sa faca scandal ? Unde e usr si udmr sa faca capital de alegeri ? pauza si liniste ca sunt multumiti . la toti le-a iesit mai putin la cetateni
Postat 04 Noiembrie 2018, 09:38 de User anonimizat
Trebuie sa si facem curat dupa noi
Pai daaa, asta e un show stopper in romanica. De ce sa nu lasi tot jegul in urma ta si apoi sa vrei o tara ca afara. Cand tu esti un gibon de paleolitic. Asta da neajuns, na si mir ca mai mere careva acolo sa vanda vechituri, de obicei total inutile sau suprataxate. Totul fara bon fiscal
Postat 03 Noiembrie 2018, 13:58 de poiu
De ce va mirati?!
In cei 10(zece!) ani de mandat ai birtinezului, a fost vreun proiect, UNUL, terminat la timp si la standardul de calitate cerut?! Niciunul! Pe mine altceva ma mira: cum de politia a dat voie sa se deschida piata cand nu exista drum de acces pt. pietoni/biciclisti?! Nici prefectul n-are nimic de zis?!
Postat 03 Noiembrie 2018, 13:47 de pinonel
Doar asta lipsea..
Nu-i de ajuns haosul din oraș, acum îl avem și pe centura! Macar acum bolovanul va înțelege de ce nu se înghesuie orădenii la mall-ul "corso" dar se înghesuie la vechituri: sunt prea săraci.
Postat 03 Noiembrie 2018, 13:39 de oradeanbihor
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON