URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 01 APRILIE 2020

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Una din principalele griji ale Guvernului a fost să înființeze un Grup de Comunicare Strategică. La cum funcționează, însă, această sculă nefericită din mâinile Guvernului se poate numi, fără a greși, Grupul de Cenzură Scandaloasă. După cum pică, pe rând, medicii și spitalele din țară, în plină epidemie de coronavirus, ne dăm seama că un asemenea instrument de propagandă este nu doar binevenit în mâinile autorităților, ci chiar esențial pentru a acoperi catastrofa organizatorică din România.
Zic şi eu
Adrian Cris
În spitalele din Italia şi Spania sunt mii de medici şi asistente care s-au adaptat condiţiilor vitrege şi folosesc pentru protecţie ce au la îndemână, inclusiv saci menajeri. În Italia au şi decedat peste 50 de cadre medicale la datorie. Nici unul n-a dat bir cu fugiţii. Nici acolo, nici în restul Europei. La noi, veştile sunt de Balcani...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Am lipsit câţiva ani din ţară şi, la întoarcere, am aflat de nişte datorii la fisc de care nu aveam habar. Nu fusesem niciodată notificat pentru ele. Pe vremea aceea, ANAF-ul era mai puţin activ ca astăzi, iar tăcerea sa mă făcuse dator cu câteva mii de euro la bugetul de stat, o bună parte fiind penalităţi. Dacă aş fi ştiut de datorii, le-aş fi achitat din timp, astfel că nu s-ar mai fi adunat ditamai purcoiul de bani...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părerea aveți despre măsurile adoptate de autoritățile din România în ce privește răspândirea noului tip de coronavirus?






De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Așa cum am arătat săptămâna trecută, Codul administrativ a trecut testul de neconstituționalitate și rămâne în vigoare, astfel încât voi prezenta, începând de azi, aspectele cele mai importante aduse de acest act normativ. Întrucât subiectul ultimelor săptămâni în mass-media îl reprezintă Guvernul, mă voi referi la principalele reglementări care vizează această instituţie...
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
În data de 16 martie, Preşedintele Franţei a decis adoptarea unor măsuri pentru reducerea propagării virusului COVID-19 pe teritoriul Franţei. Astfel, începând cu 17 martie, de la ora 12, timp de 15 zile, cetăţenii se pot deplasa doar cu un atestat justificativ şi doar în anumite condiţii: de la domiciliu la locul de muncă (în caz că nu sunt condiţii pentru telemuncă), pentru cumpărăturile de primă necesitate (doar în zonele comerciale de proximitate) şi vizitarea medicului de familie în cazurile mai urgente.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Poate v-aţi întrebat zilele acestea ce e cu isteria hârtiei de toaletă şi unii v-aţi mirat privind online clipuri cu oameni cărând baxuri întregi în braţe ori luptându-se pentru o rolă de hârtie de WC. Am fost curios să văd care e explicaţia psihologică a acestui comportament bizar şi de ce fix hârtia de toaletă e cea care preocupă mai mult masele. La urma urmei există lucruri mult mai importante decât ea în situaţii de criză...
18 Septembrie 2018, 15:47

Figaro și Lucifer, doi motani singuratici au ajuns de la Paris la Zoo Oradea (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Singuratice și aproape invizibile. Așa își trăiesc viața cele două pisici sălbatice de la Zoo Oradea. Sunt doi masculi, chiar frați, care au ajuns la Oradea în urmă cu trei ani, în urma unei donații făcute de Parc des Felins, un amplasament dedicat îngrijirii și înmulțirii pisicilor sălbatice de lângă Paris.

Figaro și Lucifer s-au născut pe data de 10 aprilie 2014, iar aproape un an mai târziu, în 12 februarie 2015, au ajuns la Zoo Oradea, în urma unei donații venite din partea Parc des Felins, situat la aproximativ 50 de kilometri de Paris. Având blana de culoare gri-cafeniu, tărcată, cu dungi negricioase, felinele se disting prin coada foarte stufoasă, care se termină totdeauna în negru.

Spre deosebire de pisicile domestice, care adoră să fie mângâiate, pisicile sălbatice (Felis silvestris) sunt animale solitare, petrecându-și majoritatea timpului stând ascunse pe timpul zilei și ieșind mai mult noaptea, pentru a-și caută hrana.

“Specia este carnivoră și se hrănește aproape exclusiv cu rozătoare mici și doar ocazional cu păsări mici, reptile sau alte mamifere mici. Este un animal singuratic, dar în perioada împerecherii poate fi întâlnit și în grupuri”, explică reprezentanții Zoo Oradea.

Orădenii și ceilalți vizitatori ai Zoo Oradea îi pot vedea pe Figaro și Lucifer, rar și pentru scurte perioade, în special după-amiaza, imediat după ce au intrat în Grădina Zoologică, din aleea principală, pe partea stângă, înaintea lacului cu păsări acvatice.

Începând de duminică, Figaro mai are și un alt nume, Motănel, fiind adoptat de o fetiță din Timișoara, care s-a aflat în vizită la Zoo Oradea, îndemnând și alți copii să vină să-l admire pe Motănel, “așa sălbatic, somnoros și cam leneș”.

La noi în ţară, pisica sălbatică trăieşte îndeosebi în pădurile de câmpie şi de deal, fiind răspândită din Delta Dunării înspre munte. Se împerechează o singură dată pe an, în februarie-martie, perioadă ușor de recunoscut datorită mieunăturilor atipice.

După o gestație de aproximativ 70 zile, femela naște 2-4 pui, lipsiți de vedere și auz timp de 10-12 zile, pe care îi alăptează aproximativ o lună de zile, după care sunt înțărcați și pregătiți să-și urmeze mama la vânătoare. La vârsta de aproximativ trei luni, puii sunt gata să vâneze singuri, asigurându-și prin forțe proprii supraviețuirea.

Loredana Buz,
Consilier relații publice ADP Oradea

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.3983 RON
  • 1 EUR = 4.8254 RON
  • 1 HUF = 0.0135 RON