URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 02 APRILIE 2020

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Una din principalele griji ale Guvernului a fost să înființeze un Grup de Comunicare Strategică. La cum funcționează, însă, această sculă nefericită din mâinile Guvernului se poate numi, fără a greși, Grupul de Cenzură Scandaloasă. După cum pică, pe rând, medicii și spitalele din țară, în plină epidemie de coronavirus, ne dăm seama că un asemenea instrument de propagandă este nu doar binevenit în mâinile autorităților, ci chiar esențial pentru a acoperi catastrofa organizatorică din România.
Zic şi eu
Adrian Cris
În spitalele din Italia şi Spania sunt mii de medici şi asistente care s-au adaptat condiţiilor vitrege şi folosesc pentru protecţie ce au la îndemână, inclusiv saci menajeri. În Italia au şi decedat peste 50 de cadre medicale la datorie. Nici unul n-a dat bir cu fugiţii. Nici acolo, nici în restul Europei. La noi, veştile sunt de Balcani...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Să strigi în gura mare că n-ai ce-ţi trebuie pentru munca de zi cu zi e interzis în sistem. În orice sistem. E revoltă, e disidenţă, e sabotaj! Dăunează la funcţie, la avansări, la sporuri sau măriri de salarii, la relaţiile cu colegii şi cu şefii. Frica de realitate şi băgatul capului în nisip prevalează în faţa sincerităţii...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părerea aveți despre măsurile adoptate de autoritățile din România în ce privește răspândirea noului tip de coronavirus?






De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Așa cum am arătat săptămâna trecută, Codul administrativ a trecut testul de neconstituționalitate și rămâne în vigoare, astfel încât voi prezenta, începând de azi, aspectele cele mai importante aduse de acest act normativ. Întrucât subiectul ultimelor săptămâni în mass-media îl reprezintă Guvernul, mă voi referi la principalele reglementări care vizează această instituţie...
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
În data de 16 martie, Preşedintele Franţei a decis adoptarea unor măsuri pentru reducerea propagării virusului COVID-19 pe teritoriul Franţei. Astfel, începând cu 17 martie, de la ora 12, timp de 15 zile, cetăţenii se pot deplasa doar cu un atestat justificativ şi doar în anumite condiţii: de la domiciliu la locul de muncă (în caz că nu sunt condiţii pentru telemuncă), pentru cumpărăturile de primă necesitate (doar în zonele comerciale de proximitate) şi vizitarea medicului de familie în cazurile mai urgente.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Poate v-aţi întrebat zilele acestea ce e cu isteria hârtiei de toaletă şi unii v-aţi mirat privind online clipuri cu oameni cărând baxuri întregi în braţe ori luptându-se pentru o rolă de hârtie de WC. Am fost curios să văd care e explicaţia psihologică a acestui comportament bizar şi de ce fix hârtia de toaletă e cea care preocupă mai mult masele. La urma urmei există lucruri mult mai importante decât ea în situaţii de criză...
04 Iulie 2017, 19:30

RER în priză! Operatorul de salubritate din Oradea şi-a îmbogăţit parcul auto cu o maşină electrică (FOTO)

RER în priză! Operatorul de salubritate din Oradea şi-a îmbogăţit parcul auto cu o maşină electrică (FOTO) ZERO EMISII. Cea mai nouă achiziţie din curtea RER Ecologic Service este un Renault Twizy, autoturism cu motor electric, total nepoluant. O maşină mică, perfectă pentru salubrizarea stradală!
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Operatorul licenţiat de salubritate al Oradiei, RER Ecologic Service, are ambiţia de a le asigura orădenilor un trai într-un oraş curat şi dichisit. Calităţi care, în vremurile pe care le trăim, nu presupun doar străzi fără mizerii şi zone verzi bine îngrijite, ci şi un grad cât mai mic de poluare.

RER nu poate curăţa oraşul de noxele emanate de autoturismele care circulă prin Oradea, dar poate face altceva: să îşi reducă propria contribuţie la această poluare şi să ofere un exemplu de bună practică. Drept urmare, săptămâna trecută societatea şi-a îmbogăţit parcul auto cu prima maşină 100% electrică, folosită de muncitorii de la salubritatea stradală. Totodată, în această lună, RER Ecologic Service va aduce în teste şi o autogunoieră nepoluantă.

Jucărie de oraş

De o săptămână, orădenii întorc capul miraţi după muncitorii de salubritate! Nu de alta, dar una dintre puţinele maşini electrice din oraş se află în parcul auto al operatorului RER Ecologic Service. Din grijă faţă de mediul înconjurător şi faţă de aerul pe care îl respiră orădenii, tot mai încărcat cu noxe, societatea de salubritate s-a dotat cu un Renault Twizy, o maşină 100% electrică, catalogată de mulţi specialişti drept o jucărie perfectă pentru oraşe!

Combinaţie între un scuter şi un smart, cu patru roţi şi două locuri, autoturismul are dimensiunile perfecte pentru a se strecura pe străzi înguste şi pentru a ocupa un loc de parcare chiar şi pe cele mai aglomerate artere. Lungă de 2,3 metri, înaltă de 1,4 m şi lată de doar 1,13 m, maşina este soluţia ingenioasă găsită de RER Ecologic Service pentru salubrizarea stradală din oraş. Mai precis, în loc să bată oraşul la pas, împingând pubele, muncitorii se pot deplasa de acum cu această maşină. Autoturismul a fost dotat cu o mică platformă care susţine o pubelă, aşa că este perfect, de pildă, pentru golirea coşurilor de pe străzile oraşului.

Un „plin”: 5 ore

Bineînţeles, cel mai mare avantaj al noului autoturism din parcul RER este motorul electric, alimentat de o baterie cu o autonomie de până la 100 kilometri. Complet descărcată, bateria se încarcă în 5 ore, prin alimentare de la orice priză de 230V. Viteza maximă pe care maşina o poate atinge este de 80 km/h, cutia de viteze este automată, iar bordul e electronic, cu funcţii asemănătoare Daciilor Logan sau Sandero, produse tot în grupul Renault. Asemenea oricărui autoturism, şi acesta obligă şoferul la deţinerea unui permis categoria B.

Lucian Dobârcean, RER Ecologic„Este perfectă pentru munca noastră”, spune Lucian Dobârcean (foto), angajatul care săptămâna trecută a folosit noua achiziţie a RER Ecologic Service. Pe lângă că a ajuns rapid în Parcul 1 Decembrie, unde a trebuit să se asigure că toate coşurile de gunoi sunt golite, bărbatul s-a strecurat lesne cu vehiculul pe aleile parcului, fără să deranjeze defel trecătorii.

Din contră, aceştia au fost bucuroşi să vadă că RER a intrat în clubul companiilor preocupate de mediul înconjurător! Pentru că este 100% electrică, maşina este şi complet silenţioasă, aşa că nici nu o auzi când trece pe lângă tine. Pentru protecţia trecătorilor, însă, la viteză mică, maşina are un soi de alarmă, care avertizează că este în apropiere.

Va urma...

Conducerea RER Ecologic Service Oradea ia în calcul să îşi completeze parcul auto şi cu alte autoturisme similare, dar are totodată ambiţia să treacă în „liga grea”. În această lună, la sediul societăţii va ajunge, din Ungaria, o autogunoieră 100% electrică, menită să adune deşeurile din pubelele şi containerele orădenilor, fără să polueze în vreun fel mediul înconjurător.

Autospeciala va fi folosită, deocamdată, într-o perioadă de teste, însă dacă se va dovedi viabilă, va completa şi ea parcul companiei. Un motiv în plus ca salubritatea orădeană să devină un model de urmat pentru alte oraşe, dar mai ales o dovadă că RER Ecologic Service pune preţ pe curăţenie la toate nivelurile!

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Min. 7000 euro + 30 euro/luna chiria pe baterie
Pe banii fraierilor de oradeni e utila o masina inutila!
Postat 04 Iulie 2017, 21:55 de User anonimizat
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4133 RON
  • 1 EUR = 4.8246 RON
  • 1 HUF = 0.0132 RON