URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 21 SEPTEMBRIE 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
E foarte traumatizant să ți se dărâme casa, chiar dacă aceasta este amplasată între blocuri, unde vecinii știu exact ce mănânci la cină. Oricât s-ar strădui Primăria să-i despăgubească civilizat pe cei care își vor pierde locuințele, nicio sumă de bani nu va putea acoperi disconfortul unei mutări și neplăcerile schimbării modului de viață.
Zic şi eu
Adrian Cris
Nefirească, în şarada jucată la ceas de seară de Cuc, Mang şi Rus, e intersectarea dintre propaganda politică şi profitul privat, ambele cam forţate. Ce căuta ministrul acolo unde treaba merge ca unsă, nu pe restul celor 415 kilometri ai autostrăzii începute acum 15 ani? Dar şeful PSD Bihor, despre care nu ţin minte să se fi tras în poză şi pe selenarul drum judeţean DJ191B Popeşti-Suplac? Răspunsul poate ar trebui căutat nu în relaţia de amour-à-trois dezinteresat, ci în preţul piperat pentru cei 5,35 km dintre Borş şi Biharea...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Am intrat în magazin uşor ezitant. Era prima dată când trebuia să cumpăr un candelabru şi mă simţeam nesigur. Nu e genul de obiect pe care să îl cumperi prea des. De obicei stau 2 ore să mă hotărăsc asupra unei perechi de pantaloni şi nici atunci nu sunt sigur că am făcut alegerea corectă. În cazul unui candelabru, cu care poţi înfrumuseţa sau distruge o cameră, alegerea părea mult mai dificilă.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre dorinţa Primăriei Oradea de a demola circa 20 de case pentru a muta parcările de pe bulevardul Nufărul în spatele blocurilor?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Codul de procedură civilă intrat în vigoare la 15 februarie 2013 prevede, pentru prima dată în România, posibilitatea formulării unei contestații în cazul în care se apreciază că procesul se prelungește nejustificat. Conform articolului 522 din Codul de procedură civilă, oricare dintre părţi, precum şi procurorul care participă la judecată, pot face o contestaţie prin care, invocând încălcarea dreptului la soluţionarea procesului într-un termen optim şi previzibil, să solicite luarea măsurilor legale pentru ca această situaţie să fie înlăturată.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
În aprecierea igienico-sanitară a surselor de apă, o importanţă deosebită trebuie acordată conţinutului natural de substanţe minerale deoarece acestea participă activ în procesele vitale, organismul primindu-le din mediul extern, inclusiv prin intermediul apei.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
21 Ianuarie 2016, 09:30

Ninsoare la Oradea. RER Ecologic Service a scos pe străzi 16 utilaje (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Dimineaţa de joi a venit cu o surpriză albă la Oradea. De la ora 3 ninge peste oraş, iar operatorul licenţiat de salubritate RER Ecologic Service şi-a scos toate cele 16 utilaje pe străzi.

"Am ieşit pe străzi la ora 5 dimineaţa, cu 14 utilaje care împrăştie material antiderapant solid şi două cu material antiderapant lichid", a declarat, joi, pentru BIHOREANUL directorul de producţie al RER Ecologic Service, Ionel Ban. De asemenea, au ieşit zeci de muncitori care mătură zăpada de pe trotuarele aferente clădirilor şi zonelor publice.

Utilajele de deszăpezire au trecut întâi pe străzile cuprinse în categoria Urgenţa 1, iar apoi pe cele din urgenţele 2 şi 3. "Trebuie să revenim pe cele din Urgenţa 1, pentru că a nins în continuare şi s-a depus din nou un strat de zăpadă", a precizat Ban.

Astfel, şi circulaţia rutieră s-a derulat în condiţii de iarnă joi dimineaţă, iar şoferilor li se recomandă să reducă viteza şi să conducă precaut.

Pe de altă parte, Primăria Oradea le reaminteşte cetăţenilor că au obligaţia să cureţe zăpada de pe trotuarele aferente clădirilor în care locuiesc sau lucrează. "Pentru nerespectarea acestor obligaţii, pot fi aplicate sancţiuni contravenţionale cu amenzi cuprinse între 500-2000 lei pentru persoane fizice şi 1500-2500 lei pentru persoane juridice", a transmis Primăria.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
7 Comentarii
din nou minciunile postacilor psd...
probabil stati in pat la cafea si va uitati pe geam ce frumos ninge...altii care la 6 mergeau la lucru, in afara masinilor lor erau cele ale RER care improscau material antiderapant. Mai ziceti-i lui mang sa va dea de lucru de dimineata sa mai vedeti ce se intampla afara..sau e in Dubai cu burta soare..
Postat 21 Ianuarie 2016, 12:22 de TC
@cgb
Deci, acolo la voi pe deal erau utilajele. Asa e bine, sa va curete voua dealul, ca sa poata o mana de oameni sa iasa din casa cu masina in timp ce alti zeci de mii se chinuie sa circule pe arterele principale.
Postat 21 Ianuarie 2016, 10:18 de unul
RUSINE
Cata nesimtire?!!! Niciun drum curatat.Niciun utilaj.Chiar ne luati de fraieri?Trebuia la ora 7 sa fie curat totul.Unde-i primarul Bolojan? Probabil el merge cu elicopterul la primarie.
Postat 21 Ianuarie 2016, 09:59 de adevarat
AU IEȘIT L APRIMA ORĂ!
Locuiesc pe deal și la ora 5 dimineața curățau străzile. Pe aceste străzi dacă nu cureți nu mai poți circula în siguranță. Se circulă încet dar ajungi la muncă sau unde vrei să mergi, în tihnă. Cei de la RER chiar intervin în fiecare iarnă. Vor să devină profi... Nu fiți răi când nu trebuie. Zi faină tuturor!
Postat 21 Ianuarie 2016, 09:57 de CGB
vidi!
am intalnit doua care imprastiau antiderapant, in intervalul 7.40-7.55 pe ruta bd. Dacia, Crisul, Centrul civic, Cantemir, Muntele Gaina.
Postat 21 Ianuarie 2016, 09:53 de Just
nici eu nu am vazut nici un utilaj
Am circulat in jurul orei 8:00 pe ruta B-dul Dacia, Magheru, Centrul civic. Nu am vazut nici unutilaj si soseaua nu era curatata.
Postat 21 Ianuarie 2016, 09:48 de silviul
eu n-am vazut nici unul
Pe arterele principale pe care am circulat eu azi, nu am vazut niciun astfel de utilaj.
Postat 21 Ianuarie 2016, 09:41 de unul
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.2846 RON
  • 1 EUR = 4.7415 RON
  • 1 HUF = 0.0142 RON