URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 22 FEBRUARIE 2019

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Umblă pe la casele oamenilor o doamnă cu o sacoșă plină cu bani. Bate la ușă și întreabă: „Câți locuiți aici? Cinci persoane? Poftim 15.000 de euro”. Merge din casă în casă și dă fiecărui orădean câte 3.000 de euro. Doamna de care vorbim este Coana Europa. Ea ne dă bani, dar are și pretenții...
Zic şi eu
Adrian Cris
Miercurea trecută, eurodeputatul Emilian Pavel, de la PSD Bihor, a strălucit în efortul de a merita un nou mandat, la concurenţă cu mulţi alţi colegi, de la multilateral dezvoltata Rovana Plumb (atoate-ministră, la Mediu, Fonduri Europene, Educaţie, Transporturi) până la Gabriela Zoană (o antieuropeană aproape declarată). Miluţ a încercat, în sincron cu tot Partidul, cu Guvernul, cu ministrul (in)Justiţiei şi cu trompeţii din presa arondată, să blocheze candidatura fostei şefe DNA Laura Codruţa Kovesi la conducerea viitorului Parchet European.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
E frustrant, enervant și, în final, chiar amuzant să vezi cum omul obișnuit se implică trup și suflet în orice de pe lumea asta (fotbal, tenis, religie, medicină, finanțe și bănci, cinematografie, rețete de zacuscă, vaccinuri naturiste și adevărul despre daci etc.), dar întoarce capul cu dezgust de la singurul domeniu care îi influențează viața de zi cu zi și viitorul pe termen lung, cel mai blamat, dar și cel mai important dintre toate - politica.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre cerinţele organismelor europene adresate României privind consolidarea statului de drept şi stoparea modificării legilor justiţiei?




De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Printr-o decizie din 29 ianuarie 2019, Curtea Constituţională a stabilit că procesele verbale încheiate de ANAF la solicitarea procurorilor, care erau utilizate pe scară largă în dosarele de evaziune fiscală, nu mai pot constitui probe în procesele penale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Pleureziile sunt acumulări de lichid în spaţiul pleural (pleurele reprezintă 2 membrane care învelesc fiecare plămân şi care se află una în prelungirea celeilalte formând un "sac" închis). După natura lichidului pleureziile pot fi exudative (lichidul conţine o cantitate mai mare de proteine) sau transudative (lichid cu conţinut proteic mai mic). 
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Statistic vorbind, milenialii stau mai puţin într-un loc decât generaţiile precedente. Nu petrec mai mult de doi ani într-o companie şi nu ezită să sară la oportunităţi mai bune de muncă atunci când acestea se ivesc. Pun mare preţ pe libertate şi mobilitate aşa că mulţi dintre ei sunt fie freelanceri, fie nomazi digitali.
10 Iulie 2017, 01:15

Subcarpaţi şi-a prelungit cu aproape o oră concertul de la Oradea. Cetatea, plină de tineri care au cântat cu artiştii fiecare piesă! (FOTO / VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Cetatea Oradea a fost, duminică, mai vie ca în oricare altă seară din Festivalul Medieval, când pe scenă au urcat artiştii de la Subcarpaţi.

La ora 21, platoul din faţa scenei era plin de tineri, preocupaţi să îşi ţină un loc cât mai bun. Încă de când artiştii au urcat pe scenă, pe la 21.10, a fost dezmăţ. Au fost întâmpinaţi cu urlete de bucurie, cu mâini în aer şi aplauze, tinerii strigând adesea numele formaţiei şi cântând cu membrii ei fiecare piesă.

"Oamenii sunt încă frumoşi", "Balada românului", "Frunzuliţă, iarbă deasă" sau "Rabdă inimă" au dezlănţuit publicul cum nici un alt artist nu a mai făcut-o în ultima perioadă. A fost cel mai primitor public din cele trei zile de concert din cadrul festivalului Medieval, fapt apreciat şi de solişti.

De altfel, că trupa Subcarpaţi are fani adevăraţi la Oradea s-a văzut şi după numărul pieselor bis-ate. Deşi, potrivit programului, concertul trebuia să dureze până la ora 22, artiştii au părăsit scena după o oră.

Concertul s-a terminat abia la ora 23 fără 2 minute, în ovaţiile publicului care a scandat îndelung numele formaţiei.

În altă ordine de idei, tot duminică seară s-a înregistrat şi primul incident din cadrul festivalului. Chiar aproape de finalul show-ului, doi bărbaţi s-au luat la bătaie, fiind ridicaţi de jandarmii care asigurau paza evenimentului. Unul de ei s-a ales cu faţa spartă şi, cel mai probabil, amândoi vor fi amendaţi.

Vezi cum a fost atmosfera în celelalte seri la concerte, în articolele:

Liderul Phoenix, Nicu Covaci, la Oradea: Avem în trupă un orădean! (FOTO / VIDEO)

„Să facem sex!”: Ada Milea a fost alungată de ploaie, iar Vama şi-a început concertul de la Oradea cu... sex! (FOTO / VIDEO)

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Accident pe DN 79, la ieşire din Leş: O maşină s-a răsturnat în şanţ, iar o tânără de 27 de ani a fost încarcerată (FOTO)
  • Aproape 200 de turişti au fost recuperaţi de salvamontiştii bihoreni în anul 2018 (FOTO)
  • „Eu cu cine votez?” – Lansarea celei mai recente cărţi a conferenţiarului Cristina Matiuţa, despre dinamica partidelor, prilej de dialog cu publicul (FOTO)
  • Mii de turişti la Sărbătorile Zăpezii de la Vârtop. IMAGINI SPECTACULOASE
  • Lăzăriștii au avut o zi dulce: Carnavalul prăjiturilor, scenete și spectacole cu ocazia zilei școlii (FOTO)
  • Musicalul Mamma Mia în Oradea: Aproximativ 1000 de persoane au cântat împreună, cucerite de povestea de dragoste dintre Loredana și Cornel Ilie (FOTO / VIDEO)
  • Protest inedit la sediul PSD Bihor: Învăţământul este subfinanţat, dar partidele devin milionare pe banii noştri! (FOTO / VIDEO)
  • Primare, vrem parcare! Un loc la trei mașini: Criza locurilor de parcare din centrul Oradiei, fără soluţii până anul viitor (FOTO)
  • Incendiu la Baroul Bihor! Mai multe documente au luat foc în biroul unor avocați (FOTO / VIDEO)
  • La mulţi ani cu delicii! Janette Cakes, business-ul pornit de o tânără orădeancă de 23 de ani, aniversează un an de la înfiinţare (FOTO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON